
Cerșetori adunați cu zecile de pe stradă în Timișoara
TIMIȘOARA. Deși în scădere pe perioada iernii, numărul cerșetorilor e încă destul de mare pe străzile din timișoara. Polițiștii locali îi adună și îi încredințează serviciilor sociale, de unde însă pleacă la scurt timp.
În ultima lună, 75 de oameni care apelau la milă publică au fost ridicați din fața Catedralei Mitropolitane, de la intrările în magazine ori farmacii, de lângă Parcul Civic ori Parcul Botanic și din Piața Iosefin.
Timișorenii sunt îndemnați să semnaleze prezența persoanelor fără adăpost care cerșesc prin oraș.
“Sosirea sezonului rece pune în dificultate aceste persoane, motiv pentru care Poliția Locală recomandă cetățenilor care le întâlnesc în special pe timp de noapte, când temperaturile sunt mai scăzute, să apeleze serviciul de urgență 112, în vederea preluării lor de către personalul specializat al Ambulanței.
De asemenea, cetățenii pot apela în continuare și Dispeceratul Poliției Locale Timișoara la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 pentru preluarea cerșetorilor și oamenilor străzii și predarea lor către centrul social de pe Strada Telegrafului. Facem din nou apel către cetățeni să nu le mai ofere bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă”, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
E o vorba: prost nu e ala care cere, prost e ala care da
DIn păcate se dă la greu, efectiv se aruncă cu bani în bucuzunare la cârpaci
Da bravo ce buni vis la comentat să fiți în locu lor ce ziceți macar acuma de sărbători,mă refer la cei nevoiași nu șmecheri dăm dovadă mare de egoism și nepăsare față de semenii noștri hai începeți că io lucru și așa mai departe bravo sărbători fericite
cârpaci tu ești?
Degeaba i ridică din strada că se întorc înapoi în stradă tâmpiții
O sa fie din ce in ce mai multi cersetori, luna de luna, multumita politicilor de austeritate psd-pnl-usr-udmr.
Exista cativa nevoiasi printre ei, dar foarte putini, testul e sa-i dai unuia altceva decat bani. Am oferit unuia odata o jaka in buna stare, purtata doar de 2-3 ori, si marimea era buna. A refuzat cu scarba, s-a uitat la mine de parca l-as fi injurat. Peste 10 minute facea “sedinta”, cu alti 2 colegi de breasla, in fata magazinului Bega, poate discutau daca sa ma reclame la sindicat si sa ma dea in judecata sau nu pentru tulburarea vietii personale. Adevaratii saraci nu stau in “vad bun” (Centru, Complexul Studentesc, etc.) caci sunt alungati de “profesionisti”. Era unul acum cativa ani in Girocului, primea orice si multumea frumos.
Există câțiva ca noi care știm, dar foarte puțini. Din păcate majoritatea se lasă impresionați și dau ba 5, ba 10 lei. Sunt convins că fac sute, dacă nu mii de lei în fiecare zi.
O țară de cerșetori!!!! Mulțumim PSD,PNL,usr, UDMR!!!!!
Cerșetoria .. ? O afacere. ! Vinovați ?
cei care dau bani , , autoritățile incompetente , legislația ….etc
adevarul este ca e plin de ei, aproape orice supermarket sau intersectie mia mare are propriul cersetor..ca sa nu mai zic ca si sensul giratoriu de la centura Dumbravita a fost acaparata…
Sunt atatea autostrazi in lucru si duc lipsa de mana de lucru necalificata…..
ca si Ion e om. Crezi ca autostrazile se fac cu necalificati, cu lopata si cu roaba si sa mai ai si grija de ei pe santier sa nu pateasca ceva?