Centrul Agronomiei din Romania este la Timisoara, la USAMVBT, in aceste zile. Agronomiada 2019. Foto

TIMISOARA. S-a dat startul Agronomiada 2019, la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului “Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara, gazda celei mai importante competitii studentesti. Vorbim de cel mai vechi concurs profesional, stiintific si sportiv dintre universitatile din Romania si, mai nou, Republica Moldova.

CITESTE SI: Provocarea de pe ultimii 2 kilometri din Autostrada Lugoj – Deva Lot 4. Ce se intampla acum pe Dealul Liliecilor. Video

La editia XXXI care se desfasoara in aceste zile participa un numar de peste 220 de studenti din universitatile de profil din Timisoara, Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, facultatile de Agronomie si Horticultura din Craiova si in premiera anul acesta Universitatea Agrara de Stat din Chisinau – Republica Moldova.

Studentii concureaza la 25 de discipline, printre care: agricultura, ingineria mediului, cadastru, horticultura, peisagistica, silvicultura, management si turism rural, zootehnie, ingineria produselor alimentare si medicina veterinara.

De asemenea, vor fi si 4 probe sportive: fotbal, volei pe nisip, dans sportiv si pescuit.

Deschiderea evenimentului a avut loc in Aula Magna ,,Iulian Dracea” a U.S.A.M.V.B. Timisoara, iar profesorul Ioan Hategan a sustinut o prelegere avand ca tema importanta Zilei Regalitatii pentru Romania. Totodata, studentii si cadrele didactice ale universitatii auparticipat la un cross in campusul universitar.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.