TIMIȘOARA. Începute spre sfârșitul lunii august, lucrările la cele două sensuri giratorii pe drumul care leagă Timișoara de Giroc sunt în grafic.
În câteva zile, muncitorii vor trece la asfaltare, atât la intersecția Căii Timișoarei cu strada Jupiter, cât și la intersecția cu Bulevardul Soarelui, anunță Consiliul Județean Timiș.
Dacă vremea va fi bună de lucru, în cel mult o lună, va fi reluată circulația rutieră pe Calea Timișoarei.
„Constructorul s-a mobilizat și peste câteva zile va fi turnat primul strat de asfalt.
Investiția este realizată din fondurile Consiliului Județean Timiș și nu înseamnă doar două girații. Vorbim despre trotuare, piste de biciclete, sistem de colectare a apelor pluviale și treceri de pietoni.
Totodată, am creat și un acces către blocurile ANL din zonă. Am luat decizia de a realiza cele două sensuri giratorii pentru că valorile de trafic pe acest sector de drum sunt foarte ridicate, iar intersecțiile care existau până acum îngreunau serios circulația. La finalul lucrărilor, vom vorbi de două girații moderne, largi, unde traficul nu va mai fi gâtuit.
Așadar, peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt și, dacă vremea nu ne va opri din lucru, în maxim o lună circulația va fi deschisă, iar noi vom continua să lucrăm în interiorul sensurilor fără a perturba traficul„, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Va reamintim, amenajarea celor două sensuri giratorii, la intersecția Căii Timișoarei cu strada Jupiter, respectiv la intersecția cu Bulevardul Soarelui, au fost întârziate de contestațiile la licitația lansată încă de anul trecut.
Valoarea lucrărilor, conform contractului, este de 6.78 milioane de lei.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

