
TIMISOARA. Judecătorii de la Tribunalul Timiș au decis arestarea preventivă a celor doi băieți de 15 ani care și-au ucis prietenul de aceeași vârstă cu mai multe lovituri de cuțit și topor.
Cei doi băieți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Unul dintre adolescenți este cercetat pentru omor și profanare de cadavre, iar celălalt pentru profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului. Aceasta deoarece, după ce victima s-a prăbușit sub loviturile de topor și de cuțit ce i-au fost aplicate, agresorii au încercat să-i incendieze trupul și, pentru că nu au reușit, l-au cărat cu roaba în grădina casei, l-au dezbrăcat, i-au înfășurat geaca în jurul capului și l-au îngropat.
Băieții au recunoscut, în tmpul audierilor, tot ceea ce au făcut.
Cei doi adolescenţi de 15 ani au fost duşi, joi, la IML Timişoara pentru expertiză medico-legală psihiatrică.
Băatul de 13 ani care a participat la crimă a fost lăsat să plece acasă, deoarece el nu răspunde penal.
El le-ar fi mărturisit anchetatorilor că, împreună cu cei doi prieteni mai mari, îl invidiau pe Alin Mario Berinde pentru că avea lucruri la care ei nu visau, cum ar fi o trotinetă electrică sau un ATV. Agresorii ar fi susţinut în faţa anchetatorilor că Mario i-a terorizat, i-ar fi ameninţat cu bătaia şi chiar i-ar fi lovit de mai mlulte ori.
Luni seara, ei l-ar fi chemat pe băiat acasă la copilul de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21.30, acesta şi-a luat trotineta şi a mers la întâlnire. Ajuns acolo, unul dintre adolescenţii de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuţitul. Apoi l-au chemat pe cel de-al treilea copil să-i ajute să scape de cadavru.
Mărturia șocantă a unchiului lui Mario, polițist local la Timișoara. Cum a reușit să-l facă pe ucigașul de 13 ani să recunoască crima
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Eu zic ca gardianul public la ce discurs are ar trebui pus șef de inspectorat. Mă scuzați, mai cinic de atât nu cred ca a fost decât ăla cu melencu care a a găsit el să încerce să profite în politică