Cea mai mare gradina de trandafiri din Romania, in sarbatoare, la o aruncatura de bat de Timisoara. Intrarea este libera

Moment special in vestul tarii. In acest sfarsit de saptamana se deschide cea mai mare gradina de trandafiri din Romania, poate chiar din SE Europei, nu departe de Timisoara.

CITESTE SI: Vino sa vezi jucariile de altadata intr-o expozitie inedita la Muzeul National al Banatului din Timisoara 

In fiecare an, la inceput de iunie, se pregateste Sarbatoarea Trandafirului – Eutopia Rose Celebration.

Parcul in care vor putea fi admirate peste 2.000 de soiuri de trandafiri, intre care multe premiate la concursuri internationale, se gaseste la Mandruloc, localitate aflata in judetul Arad, la numai 65 de kilometri de Timisoara.

Gradina se intinde pe 25 de hectare, din care, trei sunt plantate cu trandafiri, iar celelalte suprafete sunt pentru colectiile de plante perene, arbori ornamentali si zona cu livada.

Sarbatoarea incepe sambata, 2 iunie, de la ora 12.00, cu un recital de muzica clasica si continua cu muzica populara si ateliere pentru copii.

Evenimentul este organizat de autoritatile judetene din Arad.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.