Opinia Timisoarei

Cea mai dotata scoala din Timisoara se extinde cu bani europeni. Va avea sala multifunctionala si terase cu banci si verdeata. Cum va arata dupa modernizare. Foto

TIMISOARA. Este scoala din Timisoara in care s-au investit cei mai multi bani, are dotari de invidiat, iar acum se va extinde cu fonduri europene.

Vorbim de Scoala Gimnaziala 30 din cartierul Soarelui, din Timisoara. Celor trei corpuri de cladire care o compun li se vor adauga alte 2, care vor adaposti o sala multifunctionala si inca 16 sali de clasa. Vor fi refacute spatiile verzi din incinta, se vor moderniza terasele circulabile de pe acoperisuri si se va monta un termosistem.

Primaria Timisoara si ADR Vest au semnat marti contractul de finantare pentru acest proiect care se va implementa cu fonduri europene, de aproximativ 5 milioane de euro.

Valoarea totala a investitiei este de 24,3 milioane lei, din care 23,8 milioane lei finantare nerambursabila, asigurata prin Regio – Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 10 – Imbunatatirea infrastructurii educationale.

Perioada de implementare a proiectului este de 32 de luni. Primaria Timisoara va trebui sa organizeze o licitatie si sa gaseasca un constructor care sa realizeze lucrarea.

Exit mobile version