Am trăit frigul, întunericul, coada la pâine, teama de Securitate. Am învățat să tăcem, să ne descurcăm, să nu atragem atenția.
Suntem o generație care a plătit din greu prețul dictaturii comuniste, cu deportări și lipsuri, dar și tranziția.
Și acum, după 35 de ani de libertate, câștigată cu sânge, în care ne-a fost greu și am făcut sacrificii, ni se spune că vine un alt „salvator” care ne va reda „suveranitatea națională”.
În spatele cuvintelor mari, se ascunde un viitor întunecat. Noi știm, pentru că am mai auzit aceste cuvinte.
Este foarte posibil ca România să intre în incapacitate de plată, pentru că investitorii străini nu au încredere într-un politician care amenință cu violul și spune că Europa nu există.
Incapacitate de plată înseamnă că nu se mai pot plăti pensii, salarii la stat, alocațiile pentru nepoți.
Cuvintele astea mari ascund și o Românie violentă, condusă cu pumnul în gură, nu cu reguli. Cu ură împotriva celor vulnerabili, nu cu solidaritate cu noi, cei trecuți de 50 de ani.
Cu un lider care se visează președintele mult iubit și ne amenința că nu știe ce va face cu noi după ce va câștiga.
George Simion aduce cu el trecutul pe care noi, generația de 50+, îl cunoaștem prea bine. Cu liste negre, cenzură, poliție politică și frica de a vorbi liber, cu medicamente lipsă, alimente pe cartelă, cozi, frig și mizerie morală.
E nedrept ca tocmai noi, care am supraviețuit unei dictaturi și unei tranziții care ne-a istovit, să riscăm să prindem un nou coșmar, vândut ca vis național. Și asta ni se întâmplă, și la o vârstă când nu mai putem fugi.
Pe 18 mai nu alegem un om, alegem cum ne continuăm viața.
Avem șansa să ne apărăm cei 35 de ani de muncă, sacrificii, dar și de libertate printr-un vot pentru Nicușor Dan.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
Candidat independent NICUȘOR-DANIEL DAN | e-mail: [email protected]
Adresa poștală: Bd.Regina Elisabeta nr.38, Sector 5, București
CMF 34250009 CPP A1B1C1D1E1
Pareri
sa ne lase in pace, e suficient ce face in B
Corect
„ni se spune că vine un alt „salvator” ”
„Cu ură împotriva celor vulnerabili”
„Românie violentă, condusă cu pumnul în gură, nu cu reguli.”
„Cu liste negre, cenzură, poliție politică și frica de a vorbi liber, cu medicamente lipsă, alimente pe cartelă, cozi, frig și mizerie morală.”
Cred ca doar numele candidatului e gresit in text, mie mi se pare evident ca
„salvatorul” e de la uSr (fSn, uSr, toti ne salveaza🤡🤡 fix la fel ca pana acum),
ca dispretuieste pe cei vulnerabili carora le-a taiat ajutoarele sociale,
de pumn in gura vedem de la plandemie incoace, inclusiv arestari in strada ale opozantilor politici,
vorbit liber iara vedem foarte bine cu cenzurarea lui Tuca, Cristoiu etc, vedem amenzile CNA, nu mai zic de „moderarea” comentariilor mele🤡😁🤡 ori inchiderea conturilor pe retele sociale ale diversilor „gura mare”,
de frig in case cred ca pot fi mucurestenii intrebati cata apa calda si caldura le-a dat ala „care ajunge nu ajunge’🤡😁🤡…
Muciferienii astia tin sa se faca de rahat pe banii lor🤡😁🤡
asa ca aleg Apa- Hrana – Energie, nu banane, blugi si excursii luxoase🤡🤡
Basti, ma🤢🤮🤮
Foarte interesant ca nu spuneti de ce intram in incapacitate de plata..eu cred ca datorita celor ce au guvernat,nu a lui Simion.se acuza ce nu este,nu ce s a facut.
Asta sau plec iar.
Măcar să-l prinzi pe troll-ul putinist de aici.
Pai tu esti trol putinist, Bioxy!🤡🤡 Ia vezi, te recunosti in dialogul urmator (imaginar), ca tu esti fanul turnatorului securist Petrov si al smanglitorului de case cu acte false Joianis
– De unde stii ca ala-i prost?
– Pai mi-au spus astilaltii…
– Da’ tu ai vorbit cu ala sa vezi daca chiar e prost?
– Pai nu, ca n-am avut timp. si daca tot mi-au spus astilaltii…
– Astilaltii, adica tot aia care ti-au spus acum cativa ani ca alalaltu’ e prost si al lor e bun?
– Da.
– Si a lor a fost bun?
– Pai, nu prea, ca l-am injurat toti dupa aia.
– Da ala dinaintea lui de care spuneau tot astilaltii ca e cel mai bun, a fost bun?
– Si p-ala l-am injurat dupa…
– Si acuma te iei dupa ei iar?
– Pai…
?
Du-te la AJOFM, Bioxy, lucra si tu ceva, nu mai manca cu polonicul
🧻🧻🧻
Incoming
Basti, prostea, basti.
Mai ia:🧻🧻🧻
Ia-mă-n gură
O sa zic „pas”, asa ca ia-te singur, si-asa n-ai coloana vertebrala, bai molusca🤡😁🤡😁🤡
bioxidule
daca acuma nu sunteti liberi, atunci toti useristii la canal
Mai prinde retorica asta?
nici in visele voastre erotice nu se mai poate reface Comunismul
Un taximetrist de vreo 35 de ani (hai sa zic maxim 40) facea propaganda saptamana trecuta despre ce bine era in comunism, caci „el stie, a apucat vremurile alea”.
E un naiv care se informează de pe TikTok. Lasă să vadă el ce bine e să lucrezi 6 zile pe săptămână și duminică să te cheme la manifestări ca să proslăvești pe cei care te-au ținut ca în închisoare, în frig și întuneric.