Noutati :

CCR: Exercitarea de catre Presedinte a unui rol activ in viata politica si sociala a tarii nu poate fi caracterizata ca un comportament contrar Constitutiei.

6 iulie, 2012 - 02:41 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0

Sedinta Curtii constitutionale a luat sfarsit. Presedintele CCR a trimis avizul Curtii catre Parlament in termenul stabilit.

Curtea Constitutionala a constatat ca Traian Basescu nu si-a exercitat cu maxima eficienta si exigenta functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.
In orice caz, exercitarea de catre Presedinte a unui rol activ in viata politica si sociala a tarii nu poate fi caracterizata ca un comportament contrar Constitutiei.

Iata textul integral al avizului consultativ al CCR in privinta cererii de suspendare a presedintelui Traian Basescu!

AVIZ CONSULTATIV
Nr.1 din 6 iulie 2012
privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu

Prin Adresa nr. 1/1023/VZ din 5 iulie 2012, cele două Camere ale Parlamentului României au solicitat Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art.95 şi art.146 lit.h) din Constituţia României, ale art.42 şi 43 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art.67 şi 68 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca, până pe data de 6 iulie 2012, ora 12, să emită avizul
consultativ cu privire la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.

Adresa a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.4617 din 5 iulie 2012, formând obiectul Dosarului nr.1200H/2012, împreună cu următoarele documente:
– propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României,
domnul Traian Băsescu, iniţiată de 154 de deputaţi şi senatori;
– scrisoarea transmisă Preşedintelui României de către preşedinţii
celor două Camere ale Parlamentului la data de 4 iulie 2012, prin care i se aduce
la cunoştinţă depunerea propunerii de suspendare din funcţie şi este înştiinţat
asupra datei şedinţei comune a celor două Camere din 5 iulie 2012, ora 10, pe a
cărei ordine de zi a fost înscrisă cererea de suspendare;
– stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din
data de 5 iulie 2012.
Analizând cererile de intervenţie depuse la dosar, Curtea, deliberând, respinge cererile formulate.
Examinând propunerea de suspendare a domnului Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României, punctul de vedere comunicat de Preşedintele României şi celelalte documente menţionate mai sus, Curtea Constituţională
constată următoarele:
1. Textele din Constituţia României care, potrivit propunerii de
suspendare din funcţie, au fost încălcate prin faptele grave săvârşite de
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, sunt următoarele: art.1 alin.(3),
(4) şi (5) – Statul român; art.8 – Pluralismul şi partidele politice; art.16 –
Egalitatea în drepturi; art.21 – Accesul liber la justiţie; art.23 alin.(3) –
Libertatea individuală; art.34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii; art.47 alin.(2) –
Nivelul de trai; art.77 – Promulgarea legii; art.80 – Rolul Preşedintelui; art.82
alin.(2) – Validarea mandatului şi depunerea jurământului; art.84 –
Incompatibilităţi şi imunităţi; art.102 – Rolul şi structura Guvernului; art.134
alin.(2) – Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii; art.142 alin.(2) –
Structura Curţii Constituţionale; art.147 – Deciziile Curţii Constituţionale;
art.150 alin.(1) – Iniţiativa revizuirii Constituţiei.
2. Art.95 alin.(1) din Legea fundamentală prevede că Preşedintele
României poate fi suspendat din funcţie „în cazul săvârşirii unor fapte grave
prin care încalcă prevederile Constituţiei”.
Întrucât textul constituţional nu defineşte noţiunea de „fapte grave”,
pentru a statua dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea din funcţie a
Preşedintele României, Curtea Constituţională, prin Avizul consultativ nr.1 din 5
aprilie 2007 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
României, domnul Traian Băsescu, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.258 din 18 aprilie 2007, a statuat că <<Este evident că o faptă, adică
o acţiune sau inacţiune, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, este gravă
prin raportare chiar la obiectul încălcării. În reglementarea procedurii de
suspendare din funcţie a Preşedintelui României, Constituţia nu se rezumă însă
la acest înţeles căci, dacă ar fi aşa, expresia „fapte grave” nu ar avea sens.
Analizând distincţia cuprinsă în textul citat şi luând în considerare faptul că
Legea fundamentală este un act juridic normativ, Curtea Constituţională constată
că nu orice faptă de încălcare a prevederilor Constituţiei poate justifica
suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, ci numai „faptele grave”, cu
înţelesul complex pe care această noţiune îl are în ştiinţa şi în practica dreptului.
Din punct de vedere juridic, gravitatea unei fapte se apreciază în raport cu
valoarea pe care o vatămă, precum şi cu urmările sale dăunătoare, produse sau
potenţiale, cu mijloacele folosite, cu persoana autorului faptei şi, nu în ultimul
rând, cu poziţia subiectivă a acestuia, cu scopul în care a săvârşit fapta. Aplicând
aceste criterii la faptele de încălcare a ordinii juridice constituţionale la care se
referă art.95 alin.(1) din Legea fundamentală, Curtea reţine că pot fi considerate
fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau
sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care
Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar
suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea
constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de
aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare. >>

3. Propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul
Traian Băsescu este structurată în preambul şi în 7 capitole reprezentând
motivele propunerii de suspendare, în care sunt prezentate mai multe încălcări
sau categorii de încălcări ale prevederilor Constituţiei.
3.1. În Preambulul propunerii de suspendare din funcţie, se susţine că
„începând cu 6 decembrie 2009, democraţia şi statul de drept au cunoscut un
puternic proces de erodare, de substituire a instituţiilor statului de drept
prevăzute de Constituţia României, ajungându-se ca voinţa şi acţiunea politică
să fie concentrate în mod discreţionar şi neconstituţional în mâna unui singur om
– Preşedintele ţării”, care „a ajuns să dicteze puterii executive, puterii legislative
şi celei judecătoreşti, ceea ce reprezintă un grav derapaj de la principiile
fundamentale ale Constituţiei României”.
Totodată, se susţine că „în aceste condiţii, instituţiile statului democratic,
aşa cum sunt ele definite în Constituţia României, în baza principiului separaţiei
puterilor în stat, au fost puse în imposibilitatea practică de a mai funcţiona.
Majoritatea deciziilor politice majore din ultimii 3 ani au fost luate în afara
cadrului de funcţionare democratică a statului şi împotriva voinţei poporului. Se
poate spune că spiritul Constituţiei şi principiile statului de drept au fost
încălcate odată cu formarea Guvernului condus de Emil Boc. Acesta a fost
învestit pe baza voturilor date de parlamentari aduşi de partea puterii prin
practici legate de corupţia politică. De asemenea încălcarea spiritului
Constituţiei a continuat cu fiecare dintre legile cu impact major asupra societăţii
româneşti, trecute prin Legislativ prin procedura angajării răspunderii
Guvernului cu consecinţe catastrofale pentru societatea românească.
Consecinţele acestor acte politice au fost nu doar deteriorarea funcţionării
instituţiilor democrate ale statului, până la punerea sub semnul întrebării a
existenţei statului de drept, dar şi deteriorarea gravă a nivelului de trai al
populaţiei, extinderea sărăciei, falimentul a sute de mii de societăţi comerciale,
erodarea gravă a capitalului românesc şi disoluţia clasei de mijloc.
În fapt, statul român a încetat să-şi îndeplinească o parte dintre funcţiile
sale fundamentale precum asigurarea asistenţei medicale, a învăţământului, a
ordinii publice, asigurarea unui nivel minim de trai pentru categoriile sociale
defavorizate. Majoritatea legilor promovate de Executiv prin procedura de
angajare a răspunderii în faţa Parlamentului au fost greşit concepute şi aplicate.
Guvernul Boc fiind nevoit să-şi angajeze răspunderea de mai multe ori pentru
legi care reglementează acelaşi domeniu tocmai pentru că actele normative
adoptate iniţial de Partidul Democrat Liberal se dovedeau eronate (de exemplu,
în materia salarizării bugetarilor au fost angajări de răspundere în decembrie
2009, iunie 2010, decembrie 2010). De la Palatul Cotroceni Preşedintele a dictat
atât forma cât şi modalitatea de adoptare a legii, menite să ducă la evitarea
procesului democratic, de dezbatere legislativă în Parlament.
Din acest haos legislativ declanşat de regimul patronat de președintele
Băsescu au izvorât circumstanteţe care au permis declanșarea a nenumărate
litigii în justiţie în materia salarizării bugetarilor, litigii pierdute, în general de
statul român.

Analiza evenimentelor politice din ultimii 3 ani arată că cel care a generat,
conceput şi întreţinut procesul de alterare a statului democratic a fost
Preşedintele Traian Băsescu.

În ciuda faptului că în Constituţie se prevede că Preşedintele are rolul de
mediator între puterile Statului în vederea asigurării unei bune funcţionări a
autorităţilor publice, Traian Băsescu, în numele ideologiei politice a
„preşedintelui jucător” şi-a asumat în mod direct conducerea instituţiilor statului,
fiind direct responsabil de majoritatea deciziilor care au dus la prăbuşirea
funcţionării instituţiilor statului român, la adâncirea crizei economice, la impasul
actual al statului de drept şi la punerea în pericol a înşişi principiilor
fundamentale de funcţionare ale statului democratic. Acţiunile preşedintelui au
venit să încalce principiul separaţie puterilor în stat, având o atitudine de sfidare
şi denigrare a instituţiilor statului, prin excesul de autoritate manifestat public.
Acţiunile făţişe ale Preşedintelui Traian Băsescu, care şi-a asumat în mod
deschis, neechivoc rolul de Prim-ministru și de Președinte de facto al Partidului
Democrat-Liberal şi care a încercat să domine şi să subordoneze Legislativul şi
puterea judecătorească, ridică grave probleme de ordin politic şi juridic.
Nu există o altă cale prin care Preşedintele să răspundă pentru acţiunile
sale decât referendumul popular în condiţiile art. 95 din Constituţie.”
De asemenea, se arată în preambulul propunerii de suspendare din fucnţie
a Preşedintelui României că, „potrivit Constituţiei României, Guvernul, aflat sub
controlul Parlamentului – organul reprezentativ suprem al poporului român –
asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice (art. 102).
Guvernul este supus controlului parlamentar prin instrumente democratice
precum moţiunile, întrebările, interpelările, comisiile de anchetă, dezbaterile
parlamentare. În schimb, Constituţia îi dă Preşedintelui un rol important,
preşedintele neputând fi demis decât prin vot popular direct pentru că el nu are
un rol Executiv direct.
Acesta este motivul pentru care substituirea Preşedintelui în rolul Primministrului
și în atribuțiile Guvernului trebuie privită ca fiind o încălcare gravă a
Constituţiei, pentru că preşedintele, spre deosebire de Primul-ministru, nu
răspunde pentru faptele sale în faţa Parlamentului, decât prin procedura
suspendării/demiterii, cu alte cuvinte scapă controlului obișnuit, reciproc,
democratic, al puterilor în stat. Din acest motiv, documentul de faţă va insista în
mod deosebit asupra acestui tip de încălcare a Constituţiei de către Traian
Băsescu.”
Astfel, „în condiţiile în care acţiunile Preşedintelui României sunt extrem
de grave şi de natură să pună în pericol funcţionarea instituţiilor statului,
semnatarii propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României,
senatori şi deputaţi, consideră că se impune convocarea cât mai rapidă a unui
referendum popular prin care românii să aibă posibilitatea de a spune în mod
direct, prin vot, dacă sunt de acord cu acţiunile lui Traian Băsescu şi cu politicile
iniţiate şi impuse de acesta, prin încălcarea prevederilor constituţionale cu
privire la rolul instituţiilor în statul democratic.
Referendumul popular este necesar pentru că există o listă importantă de
încălcări ale Constituţiei. În acelaşi timp, el trebuie să fie privit şi în raport cu
consecinţele extrem de grave ale acestor încălcări de către Preşedintele
României. Întregul dezastru economic şi administrativ generat de Guvernul Emil
Boc poate fi atribuit, în fapt, acţiunilor lui Traian Băsescu aflate în afara
cadrului constituţional.
Acest fapt este cu atât mai important cu cât abaterile regulate de la litera şi
spiritul Constituţiei, săvârşite în exerciţiul mandatului, care prin conţinutul şi
consecinţele lor pot fi calificate drept încălcări grave ale legii fundamentale, dau
motive suficiente pentru a ne convinge de necesitatea suspendării din funcţie a
Preşedintelui României, Traian Băsescu, în sensul prevederilor art. 95 alin. (1)
din Constituţia României.”
Cu privire la aceste susţineri cuprinse în preambulul propunerii de
suspendare din funcţie a preşedintelui României, Curtea constată că acestea
nu precizează elementele necesare identificării şi caracterizării faptelor de
încălcare a Constituţiei şi nici dovezile pe care se sprijină imputările, astfel
încât urmează să fie analizate motivele cuprinse în cele 7 capitole ale
propunerii de suspendare.

În acest sens, Curtea va avea în vedere următoarele dispoziţii din
Legea fundamentală, privind rolul, funcţiile şi atribuţiile Preşedintelui
României în relaţiile lui cu autorităţile publice: art.63 alin.(3) – Durata
mandatului parlamentarilor; art.65 alin.(2) lit.a) şi lit.h) – Şedinţele
Camerelor; art.66 alin.(2) – Sesiuni; art.77 – Promulgarea legii; art.85 –
Numirea Guvernului; art.87 – Participarea la şedinţele Guvernului; art.89
alin.(1) – Dizolvarea Parlamenului; art.90 – Referendumul; art.91 –
Atribuţii în domeniul politicii externe; art.92 – Atribuţii în domeniul
apărării; art.94 – Alte atribuţii; art.103 alin.(1) – Învestitura; art.104
alin.(1) – Jurământul de credinţă; art.107 alin.(3) – Primul ministru;
art.109 alin.(2) – Răspunderea membrilor Guvernului; art.125 alin.(1) –
Statutul judecătorilor; art.133 alin.(6) – Rolul şi structura Consiliului
Superior al Magistraturii; art.134 alin.(1) – Atribuţiile Consiliului Superior
al Magistraturii; art.146 lit.a) şi e) – Atribuţiile Curţii Constituţionale;
art.148 alin.(4) – Integrarea în Uniunea Europenaă; art.150 alin.(1) –
Iniţiativa revizuirii Constituţiei.
Astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Avizul consultativ
nr. 1 din 5 aprilie 2007, din aceste prevederi constituţionale rezultă că
Preşedintele României „are atribuţii importante în procesul de constituire a
Guvernului şi a altor autorităţi publice, în procesul legislativ, în domeniul
politicii externe, în domeniul apărării naţionale, în garantarea
independenţei justiţiei. Totodată, potrivit art.80 alin.(1) din Constituţie,
Preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al
integrităţii teritoriale a ţării, iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, are
rolul de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a
autorităţilor publice şi exercită funcţia de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate. Prerogativele constituţionale ca şi
legitimitatea democratică pe care i-o conferă alegerea lui de către
electoratul întregii ţări îi impun Preşedintelui României să aibă un rol activ,
prezenţa lui în viaţa politică neputând fi rezumată la un exerciţiu simbolic
şi protocolar. Funcţiile de garanţie şi de veghe consacrate în art.80 alin.(1)
din Constituţie implică prin definiţie observarea atentă a existenţei şi
funcţionării statului, supravegherea vigilentă a modului în care acţionează
actorii vieţii publice – autorităţile publice, organizaţiile legitimate de
Constituţie, societatea civilă – şi a respectării principiilor şi normelor
stabilite prin Constituţie, apărarea valorilor consacrate în Legea
fundamentală.”
De asemenea, prin acelaşi act, Curtea a constatat că „Preşedintele
României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime
opinii şi opţiuni politice, să formuleze observaţii şi critici cu privire la
funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora, să propună
reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naţional.
Opiniile, observaţiile, preferinţele sau cererile Preşedintelui nu au însă un
caracter decizional şi nu produc efecte juridice, autorităţile publice
rămânând exclusiv responsabile pentru însuşirea acestora ca şi pentru
ignorarea lor. În orice caz, exercitarea de către Preşedinte a unui rol activ
în viaţa politică şi socială a ţării nu poate fi caracterizată ca un
comportament contrar Constituţiei.”
3.2. La capitolul I din propunerea de suspendare, se susţine că
„Preşedintele a uzurpat rolul Prim-ministrului și s-a substituit în atribuțiile
constituționale ale Guvernului.”
Astfel, <<prin comportamentul său politic, Preşedintele promovează o
stare continuă de încălcare a cadrului constituţional, s-a substituit rolului
Guvernului în luarea deciziilor economice și sociale și a exercitat atribuțiile
specifice funcției de Prim-ministru, prin încălcarea gravă a Constituţiei.
Acţiunile preşedintelui au generat măsuri economico-sociale, ce au vizat
categoriile sociale vulnerabile, cum ar fi pensionarii şi copii. Traian Băsescu a
contribuit la agravarea problemelor acestor categorii atunci când a susţinut cu
încrâncenare tăierea sau impozitarea pensiilor sau atunci când a vrut să fie „mai
dur” aşa cum chiar el însuşi aprecia în anunţul referitor la neplata alocaţiilor
pentru copii, la 8 decembrie 2010: „În orice caz, în ultima vreme am observat că
România nu mai are femei, are mămici. Toată ţara asta a devenit o ţară de
mămicuţe şi bebeluşi.” >>
De asemenea, autorii propunerii de suspendare susţin că <<transformarea
Preşedintelui într-un Prim-ministru a fost asumată în mod deschis de Traian
Băsescu. Astfel, deşi multe dintre actele publice au purtat semnătura lui Emil
Boc sau a reprezentanţilor altor instituţii, ele sunt rezultatul voinței personale a
lui Traian Băsescu: „Iar în ceea ce priveşte principalele axe pe care Guvernul şi
delegaţia Fondului vor discuta în continuare vi le pot prezenta şi mi le asum şi
eu ca soluţii, alături de Guvern. În primul rând este vorba de reducerea
fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România, cu 25%, iar până
la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă
pe cei mai buni şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011,
menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să
poată reveni la cele pe care le au acum. Această măsură trebuie luată de la 1
iunie. De asemenea, în ceea ce priveşte pensiile, Guvernul îşi va menţine
transferul de 1,7 miliarde euro la fondul de pensii, dar pentru a acoperi pensiile
la nivelul actual – şi numeric, şi nivel de plată – ar mai trebui încă circa 500 de
milioane de euro, care nu există, aceşti bani nu există. Ca atare, este previzibilă
o reducere a pensiilor cu 15%.”

6 mai 2010
„Soluţia pe care eu şi Guvernul am propus-o românilor este o soluţie
care reflectă ceea ce poate România acum şi o alternativă la creşterea rapidă a
gradului de îndatorare a ţării.”

11 mai 2010
„Ştiu foarte bine că nici eu, nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară
nu am luat aceste măsuri cu plăcere, dimpotrivă, le-am luat cu gândul la cei
care sunt afectaţi de măsurile de reducere a veniturilor.”

6 februarie 2011
„De aceea, am stabilit împreună cu guvernatorul, cu primul-ministru, cu
ministrul de finanţe că această sumă, dacă este ţinută la dispoziţia României
pentru o situaţie de criză neprevăzută, este acoperitoare pentru a evita un
derapaj generat de ce s-ar întâmpla în alte ţări, în Uniunea Europeană sau în
regiune.”

6 februarie 2011
„Legea trebuie adoptată acum, pentru că prima generaţie care intră pe
noua legislaţie în şcoală trebuie să aibă cărţi adaptate la noul sistem de
educaţie, spaţii adaptate, dascăli pregătiţi, reorientaţi. Ori, opţiunea mea şi
opţiunea exprimată şi de Alianţă a fost că această lege trebuie să treacă înainte
de sfârşitul acestui an.”

14 decembrie 2010
„Că diagnosticul Comisiei Prezidenţiale corespunde cu evaluările pe
care le avem, făcute de organisme ONU, asta arată că opţiunea mea de a
schimba legea educaţiei a fost o opţiune corectă.”

14 decembrie 2010
„Opţiunea mea este pentru un acord de precauţie. Acel “precautionary
agreement” cu Fondul, cu Uniunea Europeană şi cu Banca Mondială, dar, care
de data aceasta să nu mai aibă ca obiectiv centura de siguranţă.”

14 decembrie 2010>>
Autorii propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României mai
susţin că <<sunt nenumărate situaţiile în care Preşedintele a acționat în calitate
de Prim-ministru, asumându-şi măsuri precum elaborarea unei noi legi a
educaţiei sau reducerea salariilor şi a pensiilor. Alteori, Preşedintele a dat ordine
precise Guvernului Boc (trebuie să nu se mai plătească arieratele la
medicamente etc.). De fiecare dată „punctele de vedere” ale Preşedintelui au
devenit literă de lege în România.
O altă situaţie apare în momentul în care preşedintele a reunit grupuri adhoc
pentru discutarea unor probleme care, potrivit Constituției, sunt în
competența unor structuri guvernamentale, aşa cum a fost cazul în ianuarie
2011, în legătură cu pensiile militarilor. Atunci a avut loc o reuniune a unui grup
de lucru al preşedintelui care a decis în mod direct ce trebuie să facă Guvernul
pentru a ieşi dintr-un anumit blocaj administrativ (să dea o ordonanţă, o hotărâre
de Guvern etc).
Cea mai gravă însă a fost situaţia generată de anunţul preşedintelui din
mai 2010 referitoare la reducerea salariilor şi a pensiilor. În acel caz nu numai că
Preşedintele s-a substituit Executivului, dar măsurile anunţate de acesta s-au
dovedit a fi neconstituţionale, cel puţin în ceea ce priveşte reducerea pensiilor.
Astfel, cel puţin în cazul concret enunţat, preşedintele a acţionat în mod direct, a
cerut Guvernului să implementeze anumite măsuri, Emil Boc a ascultat, dar
măsurile s-au dovedit a fi neconstituţionale. Este evident că ne-am aflat în faţa
unei situaţii de o gravitate deosebită, iar preşedintele nu se poate sustrage de la
răspunderea sa directă: a ordonat Guvernului să acționeze în afara cadrului
constituţional. Mai mult, măsurile impuse de preşedinte au avut consecinţe
economice şi sociale extermem de grave: aruncarea în sărăcie a numeroşi
cetăţeni români.>>
Referitor la aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit art.102 alin.(1)
din Constituţie, Guvernul „asigură realizarea politicii şi interne şi externe a
ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”, iar, potrivit
art.80 din Constituţie, „(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi
este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a
ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la
buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită
funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Faptul că Preşedintele României, prin comportamentul său politic, şia
asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte ca
acestea să fie adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, poate fi
reţinut ca o încercare de a diminua rolul şi atribuţiile primului ministru.
De aceea, această atitudine imputată domnului Traian Băsescu nu
poate fi încadrată în conceptul „opinii şi opţiuni politice”, astfel cum acesta
a fost stabilit de Curtea Constituţională prin Avizul consultativ nr.1 din 5
aprilie 2007, potrivit căruia Preşedintele României poate, în virtutea
prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime, să formuleze observaţii şi
critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor
acestora.
3.3. La capitolul II din propunerea de suspendare, se susţine că
„Președintele a încălcat în mod repetat drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor prevăzute în Constituţie.”
În acest sens, se arată că <<Prin declaraţiile susţinute în spaţiul public care
contravin cu rolul şi conduita unui preşedinte Traian Băsescu a încălcat, în mod
voit, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie
la Art. 23 pct.3 […]. Cu toate acestea preşedintele României a anunţat pe toate
canalele media că în 2012 statul nu va creşte salariile la nivelul de dinaintea
reducerii cu 25% a acestora, cu toate că judecătorii Curţii Constituţionale au
stabilit că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul salariilor trebuie să revină la
nivelul anterior adoptării acestor măsuri de diminuare. Atât faptul că a anunţat
măsurile de austeritate în 2010 cât faptul că acestea se vor perpetua şi pe
parcursul anului 2012, reprezintă un gest imens de iresponsabilitate şi o depăşire
făţişă a rolului şi atribuţiilor sale prevăzute de Constituţie.
Mai mult, Traian Băsescu a susţinut în data de 19 septembrie 2011 faptul
că 4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine 4,9 milioane de pensionari.
„4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine pensiile a 4,9 milioane de
pensionari”, a spus preşedintele, la ceremonia depunerii jurământului de către
noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu.
Astfel, se dovedeşte din nou că Preşedintele este un factor potentator al
unui conflict social între forţa de muncă activă şi pensionari.
Pensionarii sunt cei care au contribuit şi care acum trebuie să beneficieze
de sistemul public de pensii.
Dreptul la pensie si la cuantumul acesteia este garantat de Constitutia
Romaniei, care prevede, in mod expres, la art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca
drept fundamental […].
Curtea Constituţională a constatat in iunie 2010, când a fost sesizată cu
privire la neconstituţionalitatea „tentativei” de diminuare cu 15% a pensiilor, ca
dreptul la pensie este un drept preconstituit înca din perioada activă a vieţii
individului, astfel că Preşedintele, în loc să creeze un fals vinovat al situaţiei
dezastruase prin care trece România, în persoana pensionarului care a muncit şi
care şi-a câştigat în mod cinstit dreptul de a beneficia de o pensie, oricum foarte
mică, ar fi trebuit sa medieze între stat şi societate asa cum este prevăzut în
Constitutie la art. 80 alin.(2).
Preşedintele ar fi trebuit să recomande găsirea unor soluţii pentru crearea
de noi locuri de muncă în loc să se lamenteze de numărul pensionarilor în plată.
Este de notorietate că Preşedintele desconsideră această clasă socială „asistata
social”, dupa cum o considera domnia sa.
„Sprijinul” Presedintelui pentru pensionari si pentru salariati deopotriva,
s-a evidentiat in 2010 cand a sustinut taierea pensiilor si a salariilor.
Comportamentul Presedintelui este unul neconstitutional, încălcând
prevederile art. 80 alin.(2) din Constitutie […], întrucât el se erijeaza într-o
autoritate care emite judecăţi de valoare contrare prerogativelor constituţionale
de mediere între stat şi societate.
Preşedintele nu trebuie să aştepte ivirea unui conflict pentru medierea lui,
ci trebuie sa prevină asemenea situatii.>>
De asemenea, se susţine în propunerea de suspendare că Preşedintele
României a adresat „insultele repetate la adresa comunităţii rome”. În acest sens,
se arată că „în anul 2007 Traian Băsescu a fost sancţionat de Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declaraţiile sale referitoare la
comunitatea romă. Ceea ce este extrem de grav este însă recidiva, în 18
octombrie 2011, Preşedintele Traian Băsescu primind alte două avertismente din
partea CNCD, dintre care unul pentru declaraţiile sale jignitoare la adresa
oamenilor cu dizabilităţi, iar alta pentru noi declaraţii ofensatoare la adresa
comunităţii rome.
Astfel, recidiva demonstrează că atitudinea lui Traian Băsescu este uneori
guvernată de rasism şi xenofobie, incompatabile cu calitatea de președinte a
unui stat membru a UE şi cu Constituţia României. De altfel, gravitatea în sine a
faptei este constatată chiar de decizia luată de CNCD, organismul de specialitate
al statului român.
Îndemnul adresat medicilor de a părăsi ţara în ciuda realităţilor naţionale
care confirmă un deficit de cadre medicale, aduce atingere dreptului la ocrotirea
sănătăţii statuat de art. 34 din Constituţie.”
Referitor la actele şi faptele neconstituţionale ale preşedintelui, „unul de
deosebită gravitate îl constituie promulgarea Legii pensiilor trecută prin fraudă
în Plenul Camerei Deputaţilor. Faptul că semnătura preşedintelui se află pe un
act recunoscut ca fiind rezultatul unui furt grosolan de voturi care va intra în
istoria neagră a parlamentarismului românesc, reprezintă o încălcare gravă a
atribuției constituționale referitoare la promulgarea legilor (art.77 din
Constituție).”
Se mai arată că în aceaşi sens sunt şi „încercările de intimidare a presei,
prin includerea acesteia printre vulnerabilitățile ce afectează securitatea
națională”. Astfel, „evident deranjat de criticile presei la adresa sa și a
apropiaților săi, Președintele s-a folosit de calitatea sa de șef al Consiliului
Suprem de Apărare al Țării și a inclus presa printre vulnerabilitățile ce amenință
securitatea națională, care au fost identificate în Strategia Națională de Apărare
a Țării, urmând ca instituțiile statului să fie obligate, în urma adoptării acestui
document, să acționeze împotriva organismelor de presă și pentru limitarea
libertății de exprimare.”
Referitor la susţinerile menţionate în Capitolul II din propunerea de
suspendare din funcţie a Preşedintelui Romniei, Curtea reţine că motivele
invocate de autorii propunerii privind încălcarea unor drepturi
fundamentale, cum sunt dreptul la muncă şi dreptul la pensie, nu se pot
constitui în elemente ce conduc la atingerea substanţei acestor drepturi
fundamentale. În acest sens, Curtea constată că măsurile legislative
referitoare la diminuarea salariilor şi a pensiilor au fost adoptate de către
Guvern, prin asumarea răspunderii.
În ceea ce priveşte declaraţiile domnului Traian Băsescu referitoare
la comunitatea romă şi sancţionarea acestuia de către Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării, rămâne ca Parlamentul să decidă, pe
baza datelor şi a informaţiilor care-i vor fi prezentate cu ocazia
dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii acestor fapte.
Cu privire la celelate declaraţii ale Preşedintelui României, Curtea
constată că acestea sunt simple afirmaţii, fără să constituie acte sau fapte
care să conducă la încălcări grave ale Constituţiei. Astfel, manifestările
Preşedintelui, la care se referă autorii propunerii de suspendare, pot fi
caracterizate ca opinii. În acest sens, sunt şi considerentele Deciziei nr. 53
din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 144 din 17 februarie 2005, în care se statuau următoarele: „Curtea
constată că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui
mandat de demnitate publică – aşa cum este Preşedintele României,
autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorităţi
publice -, referitoare la alte autorităţi publice, rămân în cadrul limitelor
libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art.
30 alin. (6) şi (7) din Constituţie”.
3.4. La capitolul III din propunerea de suspendare, se susţine că
„Președintele a încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi
independenţa justiţiei.”
În acest sens, se susţine că <<Preşedintele Traian Băsescu a demonstrat
prin acţiunile sale concrete desfăşurate pe parcursul celor 3 ani de exercitare a
mandatului că are o viziune arbitrară, total contrară principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor în stat. Contrar rolului de mediator între puterile statului
conferit de Constituţie, Traian Băsescu a provocat crize în raporturile dintre
preşedinţie şi principalele autorităţi publice, încălcându-le şi nesocotindu-le
competenţele, denigrându-le activitatea şi ştirbindu-le credibilitatea.
Modul direct în care a cerut Guvernului sa legifereze practic fără
Parlament, subminează democraţia, prin nesocotirea rolului legislativului, forul
democratic de dezbatere constituit prin voinţa poporului, prin încurajarea
procedurii de angajarea răspunderii de către Guvern, procedură care trebuie să
fie excepţie şi nu regulă.
Atacurile fără precedent la adresa Justiţiei, prin care i-a periclitat
independenţa, instigând totodată la nerespectarea legii, se înscriu nu doar într-o
zonă de neconstituţionalitate, ci intră în sfera penalului. Argumentul aberant al
preşedintelui atunci când vorbeşte de neaplicarea unei hotărâri judecătoreşti în
lipsa indicării sursei de finanţare pune în discuţie caracterul obligatoriu al unei
hotărâri judecătoreşti, negând totodată rolul de putere în stat a justiției, aşa cum
este prevăzut de art. 21 şi art.16 din Constituţie. În concepţia sa – Justiţia a
făcut mai mult rău României decât politicienii sau românii care cerşesc prin
Roma sau Paris. Asistăm aşadar la un atac fără precedent la adresa Justiţiei și la
adresa magistraţilor, din motive electorale înguste, pentru a ascunde
incapacitatea Guvernului pe care l-a numit în funcție la acea dată (Guvernul
Boc) de a rezolva problemele concrete ale țării, cum ar fi aderarea României la
spațiul Schengen.
Atacurile preşedintelui au vizat şi Camera Superioară a Parlamentului,
Senatul României. Traian Basescu atacă în mod direct puterea legislativă,
reprezentată de Senatul României. Încălcând flagrant acelaşi principiu al
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, preşedintele Traian Băsescu a declarat,
la TVR, la momentul respectiv, că reforma sănătăţii, legea asistenţei sociale şi
legislaţia legată de justiţie trebuie adoptate prin asumarea răspunderii de către
Guvern, afirmând că Senatul s-a „compromis de la preşedinte până la ultimul
senator” amânând discuţiile pe aceste subiecte:
„Am discutat cu premierul Boc să le lăsăm prin Parlament, deşi erau
obligaţii asumate de statul român acum nu mai am ce să fac decât să
concluzionez că nu ne putem pune nădejde în dorinţa Parlamentului de a
moderniza, de a continua procesele de reformă. Şi atunci reforma sănătăţii,
legislaţia legată de justiţie, de asistenţă socială trebuie asumată de Guvern prin
asumarea răspunderii”.
„Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte s-a compromis. Să refuzi
să adopţi legea cu privire la crearea mecanismului de promovare şi selectare a
judecătorilor pentru Înalta Curte este descalificant pentru Senat. Nu se punea
problema decât a găsirii unui sistem care să scoată cumetriile în procesul de
promovare la Înalta Curte, ori Senatul s-a descalificat”.
Declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la situaţia din Senat sunt cu atât
mai grave cu cât el nu numai că a dat instrucţiuni Legislativului cu privire la
actele ce trebuie adoptate, dar chiar şi cu privire la forma în care acestea trebuiau
să arate, atitudine incompatibilă cu Constituţia şi cu principiile democratice.
Încercarea sa de a determina Senatul să adopte aceste acte normative în forma
dorită de el reprezintă o tentativă gravă de golire de conţinut a puterii legislative,
aşa cum este ea prevăzută în Constituţie. >>
De asemenea, se mai arată că Preşedintele a încălcat grav și repetat
independenţa justiţiei. „Intervenţiile abuzive asupra justiţiei, încercările de
intimidare a magistraţilor, promovarea unei iniţiative legislative de natură să
instituie controlul politic asupra carierei magistraţilor, declaraţiile repetate prin
care Preşedintele arăta că este la curent cu acte făcute de procurori în cadrul
dosarelor de urmărire penală, asediul politic asupra Consiliului Superior al
Magistraturii, arată cu toatele declinul statului de drept în România.
De la începutul celui de al doilea mandat al său, Preşedintele Traian
Basescu a manifestat o ingerinţă continuă în activitatea şi autoritatea
judecătorească, de natură să aducă atingere în mod direct independenţei justiţiei
şi principiul separaţiei puterilor în stat. Încălcarea atribuţiilor Consiliului
Superior al Magistraturii, reprezintă de asemenea o obisnuinţă pentru Traian
Basescu. Conform Constituţiei, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul
independenţei justiţiei.”
Se mai susţine că <<Substituirea rolului CSM reprezintă o abatere gravă
de la norma constituţională dar Traian Băsescu a mers deseori pe acest drum:
„Nu putem să nu dăm toată atenţia raportului MCV şi deşi nu acceptăm
adăugarea de condiţii, nu putem să nu recunoaştem deficienţele pe care justiţia
românească înca le are. Ma refer la procedurile lungi de judecată, la
procedurile de tergiversare a dosarelor la Înalta Curte, (dosare ţinute 2-3 ani şi
amânate şi abia după doi ani retrimise la procurori pentru a fi reanalizate)”.
„Judecătorii îşi autoîncarcă activitatea, pentru că nu judecă, amână(…)
Sigur că ajungi la 100 şi ceva de dosare, când practica este să amâni şi să nu
judeci. Vă rog, inspecţia de la CSM, aş fi curios să am un astfel de punct de
vedere: Din 100 de dosare cu care intră un judecator, câte sunt amânate de 15
ori, de multe ori batjocorindu-se procedura?”
„Eu inţeleg că procedura este sfântă pentru că ea are misiunea de a
garanta drepturile procesuale ale părţilor, mai ales într-un proces penal(…)
Dar, profitându-se de garantarea drepturilor, se amână procese la cererea
avocaţilor pentru o nimica toată. Dacă e strâmbă citaţia sau dacă semnătura
unui procuror e în altă rubrică, nu trimite dosarul înapoi, că nu asta a afectat
drepturile procesuale ale învinuitului”, a explicat preşedintele pe 10 iunie 2011.
Deşi conform Constituţiei României, Art 134 (2) Consiliul Superior al
Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în
domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit
procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei,
preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.,
Preşedintele a încercat adeseori să interfereze cu activitatea CSM sau să pună
presiune pe această instituţie.
De altfel, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a
reacționat printr-un comunicat de presă, de natură să atragă atenția asupra
efectelor negative pe care aceste derapaje repetate ale Preşedintelui le pot avea
asupra funcționării statului de drept. „Considerăm că este de datoria noastră, ca
asociaţie profesională, să explicăm care este rolul judecătorului în societate, la
fel cum este de datoria Preşedinţiei să se informeze în mod corect şi complet
înainte de a face afirmaţii extrem de grave, de natură a afecta încrederea

cetăţenilor în sistemul de justiţie şi prin care judecătorii sunt îndemnaţi să
încalce valori fundamentale ale sistemului judiciar”.
Extrem de grave şi cu rol vădit de intimidare apar a fi declaraţiile din 3
noiembrie 2011 referitoare la judecători:
„Ştiţi că există obiceiul celor care pierd licitaţii să se ducă în instanţă şi,
de pe locul şase, doamna sau domnul judecător îl scoate câştigător. Vreau să
ştiţi reacţiile Comisiei Europene în ultima vreme: <Nu puneţi în aplicare aceste
hotărâri! Noi nu vă mai finanţăm proiectele în care justiţia a stabilit cine este
câştigătorul> Ieri s-a primit o scrisoare legată de o licitaţie pe un tronson de
autostradă: <Dacă aşa v-a spus justiţia, finanţaţi cu bani de la buget, dar nu cu
bani europeni>. Este a doua astfel de reacţie a Comisiei Europene în timp
foarte scurt. Deci, şi justiţia trebuie să înţeleagă că nu se poate substitui la
nesfârşit Executivului”.
„Atenţie şi cu pusul directorilor generali, inspectorilor-şefi de poliţie.
Aşteptăm ca în curând magistraţii să spună şi pe cine punem la SRI şi poate,
mâine-poimâine, veţi stabili prin hotărâri judecătoreşti cine este preşedintele
României. Atenţie la echilibrul puterilor în stat!. Oameni buni, nu puteţi fi de
toate, şi legislativ, şi executiv, şi justiţie”.
„Dacă cum am aplica hotărârile judecătoreşti de plată salarii, România
ar intra într-un uriaş derapaj macroeconomic. Are justiţia responsabilitate
pentru asta? Este o întrebare retorică. Cuvântul de ordine cred că este, pe de-o
parte, echilibrul, pe de altă parte, credibilitatea. Legile, fie că sunt asumate de
Executiv sau sunt trecute prin Parlament, după ce au primit şi girul Curţii
Constituţionale, sunt legi şi pentru judecători şi trebuie să le aplice. Dacă am
pune în aplicare hotărârile judecătoreşti, România ar fi acum într-o situaţie
extrem de dificilă. La Ministerul de Finanţe, ultimele cifre erau 9 miliarde de lei
– obligaţii de plată din hotărârile judecătoreşti. Sigur vor mai veni, pentru că
veselia-i mare. Alte procese întârzie câte zece ani, unde ştiu eu ce interese sunt,
iar astea merg şnur. De unde scoate Guvernul 9 miliarde de lei ca să-şi arate
respectul pentru hotărârile justiţiei?! Cine afectează bugetul de stat indică
sursa. Corect ar fi ca magistraţii, când dau hotărâri”.
Declaraţiile acestea au au fost extrem de grave, iar cîteva fragmente din
răspunsul magistraţilor pot fi relevante:
„Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care
justiţia să fie controlată, îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi
se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi
măresc bugetul, iar pentru justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care
reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, într-un ton
dictatorial, îşi poate permite să cheme la ordine judecătorii, să-i înfrunte ostil,
ameninţător, să-i blameze şi să-i terfelească în piaţa publică din postura
părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte dreptul de a-şi stigmatiza, la stâlpul
infamiei, oamenii legii. Aceasta este România. Statul de drept, preceptele
democraţiei, independenţa justiţiei sunt persiflate în mod autoritar.
Ce nu aminteşte preşedintele este că statul, la rândul lui, este supus
legilor, normelor constituţionale. Că statul, prin reprezentanţii lui, nu poate
încălca legea fără să fie sancţionat, că hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în
baza legilor pe care se află şi semnătura preşedintelui, că nerespectarea actului
de justiţie şi instigarea la nerespectarea actului de justiţie atrag repercusiuni tot
prin lege stabilite şi ele se pot repercuta inclusiv asupra celor care le-au zămislit.
Statul este unicul debitor care îşi permite, prin vădit abuz de putere, să
stabilească el, deasupra legii fundamentale, condiţiile în care să-şi satisfacă
creditorii, care nu sunt alţii decât cetăţenii ţării.
Judecătorii României nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al
preşedintelui ţării, a cărui numire, printre altele, trece prin filtrul Curţii
Constituţionale.”
noiembrie 2011>>
Referitor la motivele invocate în capitolul III din propunerea de
suspendare, Curtea reţine că aceste declaraţii ale Preşedintelui României
nu au produs efecte juridice, neavând un caracter decizional. De aceea, nu
se poate reţine că încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la
independenţa justiţiei, declaraţiile critice formulate nefiind de natură să
determine pe magistraţi să nu-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale.
Curtea îşi afirmă dezaprobarea cu privire la formularea de acuzaţii,
etichetări jignitoare şi insulte la adresa exponenţilor autorităţilor publice în
legătură cu activitatea desfăşurată de ei, astfel cum s-a exprimat şi prin
Avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007, când, invocând Decizia nr.
435/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 4
iulie 2006, a statuat că „libertatea de exprimare şi de critică este
indispensabilă democraţiei constituţionale, însă ea trebuie să fie
respectuoasă, chiar şi atunci când este fermă”.
Prin Decizia nr.53/2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.144 din 17 februarie 2005, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1
alin. (4) din Constituţie, autorităţile publice sunt organizate potrivit
„principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi
judecătorească”. Astfel, atribuţiile Preşedintelui României au semnificaţia
unei contraponderi faţă de puterea legislativă, pentru realizarea
echilibrului puterilor în statul de drept, consacrat prin dispoziţiile art. 1
alin. (3) din Constituţie. Aceeaşi semnificaţie o are şi dreptul Preşedintelui
României de a cere Curţii Constituţionale soluţionarea conflictelor juridice
de natură constituţională dintre autorităţile publice, conform art. 146 lit. e)
din Constituţie, deoarece acest drept se exercită în condiţiile exprimării
punctului de vedere asupra posibilelor căi de soluţionare a conflictului,
implicit asupra temeiniciei sau netemeiniciei atitudinii ori a susţinerilor
autorităţilor publice implicate în conflict.
3.5. La capitolul IV din propunerea de suspendare, se susţine că
„Președintele a inițiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei și a
încălcat procedura de revizuire a Constituției prevăzută de legea fundamentală.”
În acest sens, arată că „O altă acţiune a lui Traian Băsescu aflată în afara
Constituţiei este decizia de a trimite Parlamentului un proiect de revizuire a
Constituţiei declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională. El şi-a
asumat astfel din nou rolul Guvernului, inversând rolurile prevăzute de
Constituţie, care stabileşte că propunerea privind revizuirea legii fundamentale
revine Guvernului”. Astfel, potrivit art.150 (1) „Revizuirea Constituţiei poate fi
iniţiată de Preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o
pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin
500.000 de cetăţeni cu drept de vot.”
Se arată că <<proiectul de revizuire a fost trimis de către Preşedinte către
Guvern care l-a restituit Preşedintelui. Curtea Constituţională a constatat
elemente de neconstituţionalitate, dar Preşedintele a decis totuşi să trimită
proiectul de revizuire către Parlament.
„În ceea ce priveşte partea a doua a discuţiilor cu coaliţia majoritară.
Am stabilit ca, în cel mai scurt timp, adică imediat după sosirea la Cotroceni a
hotărârii Curţii Constituţionale, să înaintez Parlamentului, Camerei Deputaţilor
proiectul de revizuire a Constituţiei, având ca principal obiectiv respectarea
votului românilor la referendumul din noiembrie 2009. Este obiectivul la care
m-am angajat şi pe care îl voi respecta.” 21 iunie 2011
Procedura pusă în practică de Președinte este, în mod evident o încălcare
gravă a Constituţiei, atât în ceea ce privește demararea sa, de la Președinte, și nu
de la Guvern, cât și nesocotirea deciziei Curții Constituționale privind
conformitatea proiectului cu legea fundamentală, care este obligatorie.>>
Referitor la aceste susţineri, Curtea observă că, prin Decizia
nr.799/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.440
din 23 iunie 2011, a reţinut că „prin Adresa nr. 1.172 din 9 iunie 2011,
Preşedintele României a înaintat Curţii Constituţionale proiectul de lege
privind revizuirea Constituţiei României, iniţiat la propunerea Guvernului”
şi a constatat că proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei a fost iniţiat
cu respectarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia
revizuirea poate fi initiată de Preşedintele României, la propunerea
Guvernului.
Faptul că unele prevederi din proiectul de lege pentru revizuirea
Constituţiei au fost constatate ca fiind neconstituţionale, deoarece aveau ca
efect suprimarea unor drepturi fundamentale, nu poate conduce la
concluzia că Preşedintele României ar fi încălcat prevederile Legii
fundamentale.
3.6. La capitolul V din propunerea de suspendare, se susţine că
„Președintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale și a
făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curții, făcându-le „vizite” înaintea
unor decizii importante.”
În acest sens, arată că <<Preşedintele Traian Băsescu, a încălcat grav
prevederile constituţionale, când a declarat public, în data de 16 noiembrie 2011,
ca regimul personal instaurat de domnia sa nu intenționează să respecte deciziile
Curţii Constituţionale.
Anunţul public făcut de parlamentarii PNL si PSD că se vor adresa Curţii
Constituţionale, reclamând decizia conform căreia Guvernul va îngheţa pensiile
şi salariile bugetare pe parcursul anului 2012, a fost urmat de o vizită surpriză la
Curtea Constituţională a Preşedintelui Traian Basescu, într-o evidentă încercare
de a pune presiune pe judecătorii Curţii. La putin timp, într-o intervenţie
radiofonică la postul public, Traian Băsescu declara cu vădita lipsă de respect
faţă de autoritatea Curţii si faţă de Constituţie că nicio altă decizie a CCR nu va
schimba radical hotărârea Coaliţiei de a menţine îngheţarea salariilor şi
pensiilor, pe parcursul anului 2012.
„Indiferent care este rezultatul la Curtea Constitutionala (al contestarii
deciziei de inghetare a pensiilor si salariilor la stat in 2012 – n.red.), bani nu
există. Dacă ar exista, s-ar plăti. Putem trăi împrumutând bani pentru Guvern –
dar ar fi uşor să facem pe generoşii, condamnând ţara pentru anul viitor. Am
mai trăit experienţa asta in 2007 si 2008”. 16 noembrie 2011
Astfel de fapte şi declaraţii, reprezintă, fără echivoc, sfidarea şi încălcarea
gravă a prevederilor constituţionale care statuează clar şi de necontestat
supremaţia deciziilor Curţii Constituţionale. Art 147: „Dispoziţiile din legile şi
ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind
neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu
dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca
fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”; Art.1 alin.(5): „În România,
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
Declaraţiile Preşedintelui denotă încă un aspect de natură să determine
gravitatea faptei de încălcare a Constituţiei. Rolul esenţial al Preşedintelui
României este acela de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna
funcţionare a instituţiilor statului. Or, prin declaraţiile sale, acesta nu doar că nu
respectă prevederile constituţionale, dar îndeamnă public la nerespectarea
acestora, fapt de o gravitate sporită. De altfel, acest ultim atac la adresa Curţii se
încadreaza iîntr-o serie de declaraţii ale domniei sale de natură să ducă în
derizoriu Curtea Constituţională, acestea culminând cu afirmaţia conform căreia
„CCR acţionează ca o instituţie penibilă. Şi acum regret enorm creşterea TVA ”.
De asemenea, Preşedintele l-a numit la Curtea Constituțională pe domnul
Petre Lăzăroiu, pentru un al doilea mandat, cu încălcarea prevederilor art.142,
alin.(2) din Constituție, care prevede că mandatul membrilor Curții nu poate fi
reînnoit.>>
Referitor la aceste susţineri, Curtea constată că aceste declaraţii ale
Preşedintelui României nu au fost de natură a aduce atingere independenţei
judecătorilor constituţionali.
26
Cât priveşte numirea domnului Petre Lăzăroiu ca judecător la
Curtea Constituţională cu înfrângerea art.142 alin.(2) din Constituţie,
Curtea reţine că, potrivit art.68 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „(2) În cazul în care
mandatul a încetat înainte de expirarea duratei pentru care judecătorul a fost
numit, iar perioada rămasă depăşeşte 6 luni, preşedintele va sesiza autoritatea
publică prevăzută la alin. (1), în termen de cel mult 3 zile de la data încetării
mandatului, în vederea numirii unui nou judecător. Mandatul judecătorului
astfel numit încetează la expirarea duratei^mandatului pe care l-a avut
judecătorul înlocuit.
(3) În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător,
potrivit alin. (2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea
Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.
De altfel, şi cele două Camere ale Parlamentului au aplicat dispoziţiile
de lege sus-citate.
3.7. La capitolul VI din propunerea de suspendare, se susţine că
„Președintele a încălcat sistematic principiul neapartenenței politice a persoanei
care ocupă funcția prezidențială și a abandonat rolul constituțional de mediator
în stat și în societate.”
În acest sens, se arată că <<Președintele a săvârșit acţiuni politice
concrete care îl transformă în liderul de fapt al Partidului Democrat-Liberal.
Preşedintele Traian Băsescu i s-a substituit lui Emil Boc nu doar ca Primministru,
ci şi ca preşedinte al Partidului Democrat-Liberal. El a luat parte în
mod frecvent la reuniunile acestui partid politic, la discutat cu reprezentanţii săi
liniile directoare ale politicii economice, sociale etc. În aceste condiţii, nici nu
poate fi vorba despre imparţialitatea şi neutralitatea cerute de la un adevărat
Preşedinte (art. 84) care ar trebui să se reflecte în modul în care relaţionează cu
toate forţele politice. Art.84 alin.(1) prevede că „În timpul mandatului,
Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini
nici o altă funcţie publică sau privată.”
Atitudinea sa este una de flagrant partizanat politic prin participarea activă
în viaţa internă a Partidului Democrat-Liberal.
Preşedintele a acţionat în numeroase situaţii în mod explicit şi direct ca
lider al PDL. De exemplu, în ziua de 4 martie 2011, el a participat la Întâlnirea
la vârf a Partidului Popular European (PPE), la Helsinki. Şeful formal al PDL,
Emil Boc, nu a fost invitat. Mai mult, pentru deplasarea Preşedintelui în
Finlanda s-au folosit resursele financiare şi materiale ale statului român, deşi
reuniunea PPE era, în mod evident, una de partid. Acest aspect a fost recunoscut
de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, care a susţinut
următoarele: “Deplasarea a fost plătită din banii alocaţi prin bugetul de stat
Administraţiei Prezidenţiale întrucât a fost o deplasare în interes naţional, şi nu
una în interes privat”. Această argumentaţie aminteşte de epoca Partidului stat
anterioară anului 1989, când ideologia oficială a epocii prevedea faptul că
interesele unui anumit partid politic sunt aceleaşi cu interesul naţional.
De altfel, pe întreg parcursul mandatului, Traian Basescu a avut o
atitudine de respingere a dialogului real cu partidele politice, cu exceptia
propriului sa partid, PDL, pe care îl laudă, îl susţine şi îl conduce în mod
autoritar. Traian Băsescu, actioneaza pe scena politică a ţării ca fiind
preşedintele de facto al PDL, încălcând astfel flagrant prevederile art. 80
respectiv art. 84 din Constituţie:
Art. 80 ”(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul
independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna
funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de
mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Domnul Băsescu a participat în mod constant la diferite reuniuni cu
membrii acestui partid și a participat în mod activ la procesul decizional.
Comportamentul său a fost în mod evident acela al unui şef de partid, nicidecum
al unui preşedinte de ţară imparţial. Mai mult, Preşedintele a participat chiar şi la
şcoala de vară a Organizaţiei de tineret a PDL. În fapt, în decursul ultimului
mandat Traian Băsescu a avut cel puţin 20 de întâlniri cu lideri marcanţi ai PDL,
în afara cadrului de consultări cu partidele parlamentare. Nicio astfel de întâlnire
nu a avut loc cu vreunul din partidele aflate la acel moment în opoziţie.
Atacurile repetate, jignirile si denigrarile aduse liderilor celorlalte culminand cu
amenintarile recente la adresa președinților partidelor parlamentare, denota lipsa
de neutralitate vadita a Presedintelui Romaniei şi reprezinta o sfidare vadita a
prevederilor art 8, art 80 alin (2), art 82 alin (2) si art 84. alin (1) din
Constitutie.>>
De asemenea, autorii propunerii de suspendare critică faptul că
Preşedintele a învrăjbit diferite categorii sociale. În acest sens, arată că
<<Ignorând cu cinism prevederile constituţionale cuprinse în art. 80 referitoare
la rolul presedintelui, Traian Băsescu a făcut o practică din instigarea unor
categorii sociale împotriva altora, încercând să dividă societatea pentru a putea
să acumuleze cât mai multă putere politică. În acest sens preşedintele a făcut
nenumărate declaraţii publice prin care încerca să determine ura tinerilor
împotriva pensionarilor, a salariaţilor din sectorul privat faţă de cei de la stat, a
pacienţilor împotriva medicilor, a părinţilor împotriva profesorilor etc.
„Şi, ca să fiu plastic – este o imagine care îmi vine în minte acum: statul
arată aşa, ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi
subţirel. Şi asta e economia românească. Iar cheltuielile uriaşe ale statului s-au
transferat pe cei trei milioane care lucrează în servicii şi în industria
românească.”
6 mai 2010
„Şi vreau să mai fac o menţiune de ce nu suntem pregătiţi să dăm
satisfacţie celor care nu şi-au făcut din cariera militară o carieră completă, dar
au ştiut să întindă mâna la banii statului să ia câte un miliard de lei la trecerea
în rezervă.”
23 ianuarie 2011
Este evident faptul că acest gen de intervenţii publice, încalcă rolul
Președintelui prevăzut de Constituție, acela de mediere între stat şi societate.>>
În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că faptele concrete
menţionate mai sus, imputate Preşedintelui, îmbracă forma unor conflicte
cu ceilalţi participanţi la viaţa politică.
Cât priveşte declaraţiile sus-menţionate ale domnului Traian Băsescu,
Curtea reţine că acestea pot fi caracterizate ca opinii politice, pentru care
Preşedintele României rămâne responsabil, din punct de vedere politic şi
moral, în faţa electoratului şi a societăţii civile.
Referitor la rolul Preşedintelui României, prevăzut de art.80 din
Constituţie, Curtea constată că domnul Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu
maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate.
3.8. La capitolul VII din propunerea de suspendare, se susţine că
„Președintele a încălcat în mod grav prevederile Constituției și principiul
fundamental al democrației reprezentative, atunci când declară că nu va numi un
Prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formațiune politică va obține
majoritatea absolută în Parlament.”
Se arată că <<similar declaraţiilor referitoare nerespectarea deciziilor
Curţii Constituţionale, Preşedintele a făcut şi declaraţii referitoare la faptul că nu
va respecta viitoarele decizii ale electoratului:
„Eu nu mă joc de-a Constituţia. Ea trebuie citită corect, iar (articolul –
n.r.) 103 se referă la partide, nu la alianţe. Alianţele sunt variabile. (Opoziţia –
n.r.) să citească articolul acesta, să înţeleagă bine ce s-a întâmplat la aceste
alegeri (parţiale – n.r.) şi să decidă în consecinţă. Dacă în interiorul USL este
un partid care are 51 la sută din membrii Parlamentului, nu voi mai chema pe
nimeni altcineva (la negocieri – n.r.) decât pe acel partid”
22 august 2011>>
Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că sunt nerelevante, în
situaţia în care Primul ministru al României este preşedintele Uniunii
Social Democrate, desemnat de Preşedintele României.
Deliberarea a avut loc la data de 6 iulie 2012, cu participarea
preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi a judecătorilor
Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella
Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán.
Avizul consultativ se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.

___________

Astfel cum a statuat Curtea Constitutionala prin Avizul consultativ nr. 1 din 5 aprilie 2007, din aceste prevederi constitutionale rezulta ca Presedintele Romaniei „are atributii importante in procesul de constituire a Guvernului si a altor autoritati publice, in procesul legislativ, in domeniul politicii externe, in domeniul apararii nationale, in garantarea independentei justitiei”, noteaza MEDIAFAX.

Totodata, potrivit art. 80 alin.(1) din Constitutie, Presedintele Romaniei este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii, iar potrivit alin.(2) al aceluiasi articol, are rolul de a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice si exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate. Prerogativele constitutionale ca si legitimitatea democratica pe care i-o confera alegerea lui de catre electoratul intregii tari ii impun Presedintelui Romaniei sa aiba un rol activ, prezenta lui in viata politica neputand fi rezumata la un exercitiu simbolicsi protocolar. Functiile de garantie si de veghe consacrate in art.80 alin.(1) din Constitutie implica prin definitie observarea atenta a existentei si functionarii statului, supravegherea vigilenta a modului in care actioneaza actorii vietii publice – autoritatile publice, organizatiile legitimate de Constitutie, societatea civila – si a respectarii principiilor si normelor stabilite prin Constitutie, apararea valorilor consacrate in Legea fundamentala.

De asemenea, prin acelasi act, Curtea a constatat ca Presedintele Romaniei poate, in virtutea prerogativelor si a legitimitatii sale, sa exprime opinii si optiuni politice, sa formuleze observatii si critici cu privire la functionarea autoritatilor publice si a exponentilor acestora, sa propuna reforme sau masuri pe care le apreciaza dezirabile interesului national.

Opiniile, observatiile, preferintele sau cererile Presedintelui nu au insa un caracter decizional si nu produc efecte juridice, autoritatile publice ramanand exclusiv responsabile pentru insusirea acestora ca si pentru ignorarea lor.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor