
Gest revoltător al unui bărbat care a abandonat la margine de drum o cățelușa cu 4 pui. I-a lăsat în frig, într-o cutie de carton, însă bietele animale au avut noroc că locul era supravegheat de camere video.
CITESTE SI: Spirometrii gratuite la Timișoara. În câteva minute afli cât îți sunt de sănătoși plămânii
Imaginile au ajuns la Poliția Animalelor care a intervenit și i-a salvat.
Cu ajutorul filmării, agenții l-au descoperit și pe nemernic, un bărbat de 47 de ani din Bocșa, pe care l-au amendat cu 12.000 de lei.
„Polițiștii au identificat bărbatul și l-au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 12.000 de lei, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, pentru abandon, constând în acțiunea prin care animalele, a căror existență depinde de îngrijirea deținătorului, sunt lăsate fără supraveghere și fără posibilitatea de a supraviețui.
Puii și mama lor au fost preluați în siguranță de Adăpostul Public din Bocșa, unde primesc îngrijirea necesară.
Totodată, polițiștii au desfășurat un control la domiciliul bărbatului, privind regimul de deținere al celuilalt câine aflat în grija acestuia. Cu această ocazie, i-au fost puse în vedere prevederile legale, fiind aplicate încă două sancțiuni contravenționale pentru nemicrocipare și lipsa vaccinului antirabic, obligații stabilite prin legislația în vigoare„, au transmis reprezentantii IPJ Caras-Severin.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!