Cat ghinion! Ultimul necaz la care s-ar fi asteptat un hot de masini! Ce-a patit in Timisoara?

TIMISOARA. A venit din Arad la Banloc, in Timis, unde s-a apucat de prostii. Vorbim de un tanar de 26 de ani care a vazut o masina cu cheile in contact, parcata in fata unei case. I-a venit brusc chef de o plimbare si, desi nu avea carnet, a deschis portiera, s-a urcat la volan si a demarat in tromba.

A venit cu ea pana la Timisoara, cale de 50 de kilometri cand, ghinion, a facut ‘pana prostului’. Ramas fara benzina in rezervor, tanarul a abandonat autoturismul pe o strada si dus a fost.

Politistii, alertati de proprietarul masinii, au pornit in cautarea hotului.

Aveau sa-l decopere cateva zile mai tarziu si, mai mult, sa constate ca nici nu avea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Tanarul a fost retinut pentru 24 de ore si dus in Arestul IPJ Timis, iar astazi va fi prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva. Este cercetat pentru furt si conducere fara permis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.