Casuta de turta dulce din povesti, cadou pentru prieteni de Craciun. Afla-i reteta!

Simplu ca La multi ani! Cadoul ideal de Craciun trebuie sa fie original, deloc scump si pe placul celui caruia i-l daruiesti, nu-i asa? Ei bine, cui nu i-ar placea o casuta de turta dulce?

Povestea incepe in urma cu multi ani. Baiatul de numai cativa anisori statea langa mama in bucatarie si o ajuta sa pregateasca masa de Craciun. Colindele cantau in surdina, iar treaba mergea struna! Atunci mama s-a gandit sa-i gateasca fiului sau o surpriza… dulce. O turta dulce… O casa din turta dulce! Casuta lui Hansel si Gretel in miniatura. Ba chiar mai gustoasa. Cu scorisoara, ghimbir, nucsoara, miere… Delicioasa! Asa i-a iesit inca de la prima incercare! De atunci, Karina Marton pregateste in fiecare an casute de turta dulce.

A fost si a ramas un hobby. In ultimii ani, toata lumea m-a intrebat de ce nu-l transform intr-o afacere. Sincer, pentru asa ceva iti trebuie, in primul rand,  timp. Eu lucrez si pregatesc aceste casute de turta dulce din placere. Sunt cadouri pentru familie, prieteni, apropiati ”, ne spune Karina.

De la cateva forme facute cu sabloane din carton, la casute de diferite dimensiuni, realizate dupa o reteta germana, dar adaptata, hobby-ul a devenit o traditie in familia Karinei. In fiecare an, cu doua saptamani inainte de Craciun, incep pregatirile pentru turta dulce. Colindele se aud in toata casa, aluatul este asezonat cu voie buna, iar decoratiunile sunt puse deoparte. Mirosul imbietor care evadeaza ademenitor din cuptor, al scortisoarei si al celorlalte condimente, dau locuintei un aer specific nu unei case, ci unui camin! Sarbatorile de iarna se apropie cu dragoste si bucurie. Spiritul Craciunului a sosit!

Reteta nu e complicata, dar este de durata. Ingredientele sunt de fiecare data aceleasi, iar variatiunile sunt binevenite, daca o gospodina vrea sa incerce si ea, acasa, acelasi lucru. O zi dureaza prepararea aluatului. A doua zi trebuie tinut sa se raceasca, la frigider. Abia a treia zi este folosit pentru modelarea casutelor sau a bradutilor… dulci, de Craciun. Decoratul cu spuma si cu figurine din zahar dureaza cel mai mult. Este un proces foarte migalos in care fiecare casuta trebuie sa arate perfect. Bineinteles, aroma da savoare cadoului.

Desi noi ne-am putea gandi mai intai la aspectul comestibil, Karina vede in casutele ei de turta dulce niste cadouri… decorative. ”Fiului meu ii plac pisicile. I-am facut o figurina in forma de pisica din turta dulce. I-a placut atat de mult incat a hotarat sa n-o manance. O are si acum, dupa doi sau trei ani de zile. Cred ca aceste casute din turta dulce sunt foarte frumoase si ca element decorativ”, explica gospodina.

Acasa, in camera de zi, masa este plina de casute si brazi de turta dulce. Ambalati frumos, ei asteapta sa-si cunoasca destinatarii pofticiosi. Pentru cine sunt pregatite cadourile? Pentru prieteni si familie, in primul rand. Casutele de turta dulce nu sunt comercializate. Sunt facute cu placere pentru placerea celorlalti. Altele sunt destinate colegilor de la serviciu. Asa se creeaza an de an colindul delicios al unor cadouri facute din inima.

Reteta de turta dulce a Karinei Marton!

Ingrediente:

– 175 g unt
– 250 g miere
– 250 g zahar
– 1 lingurita bicarbonat
– 500 g faina
– 1 lingura cacao
– 1 lingurita condimente pisate: scortisoara, nucsoara, cuisoare, ghimbir, anason, cardamon.
– 1 ou

Decor: 1 albus frecat cu 100 g zahar pudra. Nu trebuie batut spuma. Drajeuri colorate, perle de zahar, figurine din zahar. Hartie de copt.

Mod de preparare:

Se topeste untul si se amesteca impreuna cu mierea si zaharul. Se ia de pe foc si se lasa sa se racoreasca.
Separat se amesteca restul ingredientelor : faina, cacao, bicarbonatul, mirodeniile.
Se combina cele doua amestecuri si se adauga oul.
Se framanta aluatul de turta dulce. Daca e prea moale se mai adauga faina.
Se acopera cu folie si se lasa la rece 12 ore.
Apoi, tapetam tavile cu hartie de copt si incingem cuptorul la 200 grade Celsius.
Pe planseta infainata, intindem aluatul in foaie groasa de 1 cm si taiem cu formele date prin faina.
Se asaza in tavi si se coc 10-15 minute pana se rumenesc. La distanta de 1-2 cm. Nu cresc prea mult.
Pentru glazura, amestecam albusul cu zaharul pudra, pana obtinem o pasta fina.
Se pot pune si cateva picaturi de lamaie. Ajuta la dizolvarea zaharului.
Punem pasta in forma si ornam dupa imaginatie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.