Casa pradata de hoti in Timis! Au luat tot ce era mai valoros. Ce au mai reusit sa recupereze politistii?

TIMIS. Au pandit un moment in care nu era nimeni acasa si au dat lovitura. Este vorba de doi tineri care au patruns in iulie intr-o locuinta din Cenei, au ravasit-o si au furat tot ce li s-a parut mai de valoare sau usor de vandut: bijuterii, un televizor si un calculator. Au incarcat prada intr-o masina si dusi au fost.

Dupa 3 luni, politistii au reusit sa puna mana pe cei doi, in varsta de 18, respectiv 23 de ani. Au fost retinuti si sunt cercetati pentru furt calificat.

Politistii au reusit sa recupereze si o buna parte din bunurile pe care cei doi le-au sustras din casa din Cenei, intrucat hotii nu au fost in stare sa le vanda.

Intr-un alt caz, un tanar de 19 ani a fost prins de politistii din Timisoara dupa ce a spart o masina si o locuinta.
In urma cu cateva nopti, acesta furase din autoturism un portofel, iar din casa, in care patrunsese pe fereastra deschisa, o suma de bani si cheile unei masini.
Ieri, politistii i-au dat de urma si l-au retinut. Au reusit sa recupereze toate bunurile furate, iar tanarul a ajuns in arest.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.