Casa in flacari si proprietarul ranit in spital, la Timisoara! Focul a devastat locuinta, iar o familie a ramas sub cerul liber. FOTO si VIDEO!

TIMISOARA. Flacari inalte de cativa metri puteau fi vazute de la mare distanta, in noaptea de sambata spre duminica, pe malul raului Bega, nu departe de centrul Timisoarei. In jurul orei 3.00 o casa batrana a fost  cuprinsa de un incendiu violent. Focul a pornit de la parterul imobilului si s-a extins la etaj. In scurt timp, flacarile au invadat acoperisul.

In locuinta se afla o familie cu un copil. Oamenii dormeau cand a izbucnit incendiul. Proprietarul a sarit sa opreasca valvataia, dar in zadar. A suferit arsuri pe maini si pe fata, iar o ambulanta l-a transportat de urgenta la spital pentru ingrijiri. Speriati, vecinii au iesit in strada sa vada ce s-a intamplat si au dat alarma la 112. Mai ales ca era pericol mare ca focul sa se extinda la cladirile din imediata vecinatate.

Pompierii au intervenit rapid cu 3 autospeciale si, dupa aproape o ora de lupta cu flacarile, au reusit sa stinga incendiul.
Nu se stie de la ce a pornit focul, cel mai probabil de la un scurt circuit. O ancheta va stabili cauzele exacte.

In urma incendiului de azi-noapte, casa de pe malul Begai a fost complet distrusa. Familia ramasa sub cerul liber s-a mutat la rude.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.