TIMIȘOARA. Dacă în alte orașe mari ale țării românii par tot mai interesați de locuințele disponibile pe piața închirierilor, indiferent de vechime, în Timișoara se observă o ușoară scădere a cererii în cazul proprietăților din blocurile bătrâne. În schimb, casele și apartamentele noi, finalizate în ultimii cinci ani, sunt tot mai atractive pentru chiriași.
O spun specialiștii în imobiliare care au oferit o nouă analiză a pieței chiriilor din marile orașe ale României.
Potrivit acestora, la Timișoara, chiriașii își doresc locuințe noi. Se poate chiar vorbi despre 3 potențiali chiriași pentru fiecare locuința nouă.
Asta pentru că, din analiza pieței chiriilor, a reieșit că 3 chiriași și-au arătat, în primele trei luni ale acestui an, interesul pentru fiecare astfel de proprietate listată pe Imobiliare.ro. Locuințele noi au reprezentat, însă, doar 16% din ofertă.
Numărul caselor și apartamentelor disponibile chiriașilor se menține, totodată, relativ stabil în comparație cu începutul lui 2024.
Chiriile stagnează la nivelul orașului față de finele anului trecut.
Pentru a închiria o garsonieră, un chiriaș trebuie să aibă la dispoziție un buget mediu de 250 euro/lună, iar pentru un apartament cu 2 camere de 420 euro/lună. ‘
Cei care își doresc să se mute în apartamente cu 3 camere trebuie să se aștepte să achite lunar o sumă medie de 500 euro.
O ușoară corecție de preț a putut fi observată în cea mai scumpă zonă din oraș, Cetate. Chiar și în aceste condiții, chiria medie solicitată de proprietari se apropie de pragul de 600 euro/lună.
Cel mai accesibil cartier este Dâmbovița. Un apartament poate fi închiriat aici cu 365 euro/lună, iar o garsonieră cu 250.