Captură importantă a vameșilor din Timișoara. Haine ‘de marcă’ de peste o jumătate de milion de euro găsite într-un tir. FOTO

TIMIȘOARA. Un control de rutină a vameșilor a dus la confiscarea unei cantități mari de marfă contrafăcută.

CITEȘTE ȘI: A apărut un sens giratoriu într-o mare intersecție, nu departe de Timișoara. Sunt gata și marcajele

Echipele mobile ale Direcției Regionale Vamale Timișoara au verificat un tir care era condus de un turc și mergea în Olanda. Automarfarul era încărcat cu îmbrăcăminte.

La o verificare mai atentă, vameșii au descoperit că hainele aveau mărci celebre, dar erau contrafăcute. Valoarea totală a articolelor este de 3.100.000 de lei, adică puțin peste 600.000 de euro.

În urma controlului vamal amănunţit, au fost identificate 41.422 bucăți articole îmbrăcăminte, diferite mărci în valoare de aproximativ 3.100.000 lei, susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală.

Supravegherea, selectarea şi derularea operaţiunii a fost coordonată de Serviciul Coordonare Echipe Mobile din cadrul Autorităţii Vamale Române.

Autoritatea vamală a procedat la reţinerea bunurilor în vederea trimiterii spre expertizare la titularii drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor susceptibile de a fi contrafăcute.

Urmare notificărilor titularilor drepturilor de proprietate intelectuală se va stabili contravenţia aplicabilă în conformitate cu prevederile Legii nr.344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operţiunilor de vămuire“, au transmis reprezentanții Autorității Vamale Române.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.