Cand se incalzesc caloriferele la Timisoara si se intoarce apa calda la robinete in sudul orasului. Ultimul anunt al Colterm
Daniel Balteanu
TIMISOARA. După ce a lăsat în frig orașul doua zile, iar zona de sud și fără apă caldă, Colterm anunță că timișorenii vor primi agent termic începând de luni seară.
„Timișorenii racordați la sistemul centralizat ar trebui să resimtă, în această seară, căldura în apartamente„, transmit reprezentantii Colterm, care adauga ca vor continua intervenția la avaria majora apărută inca de duminica.
Reprezentanții companiei de termoficare spun că până la ora 20.00, temperatura agentului termic ar putea ajunge la 36 de grade.
În cazul în care apar probleme, timișorenii pot trimite înștiințări companiei la două numere de telefon sau pe pagina de Facebook.
„Punctele termice sunt în prezent alimentate de CET Sud, care asigură furnizarea agentului termic până la remedierea avariei identificate la CT Centru. Deja temperatura agentului termic a urcat la 30 °C și estimăm că, în jurul orei 20,00, va ajunge la temperatura de 36°C Este o procedură complexă, care necesită timp și ajustări treptate în sistem, motiv pentru care încălzirea nu s-a putut relua simultan în toate zonele orașului. Imediat ce avaria de pe Magistrala 4 (secțiunea DN 700) va fi remediată, CT Centru va prelua din nou alimentarea rețelei principale. Toate celelalte situații apărute în punctele termice sau pe rețeaua secundară sunt deja rezolvate ori în curs de finalizare. Suntem încrezători că, în cursul nopții, căldura va ajunge în locuințele timișorenilor. Dacă apar în continuare probleme, raportați situația la: 📞 0256.494.133 sau 0752.309.800 💬 mesaj privat pe pagina noastră de Facebook (cu adresa completă, număr de telefon și descrierea problemei).„, au transmis reprezentanții Colterm.
UPDATE | 7 OCTOMBRIE, ORA 07:45
„Procesul de reluare a încălzirii s-a desfășurat treptat, iar în acest moment parametrii de furnizare s-au stabilizat în rețea.
Apa caldă este livrată la 55°C, valoare care se menține în parametrii optimi.
Agentul termic pentru încălzire a ajuns la 38°C, atingând nivelul de temperatură setat pentru această etapă de funcționare.
Recomandăm aerisirea caloriferelor pentru a asigura circulația optimă a agentului termic în instalații.
Puncte termice la care furnizarea agentului termic nu a putut fi reluată momentan:
PT Văcărescu – secționare, încălzire închisă, avarie rețea pe str. Regele Carol I nr. 28
PT 46 – traseul nr. 1 încălzire închis, avarie rețea pe str. J.S. Bach nr. 24/6 (case)
PT 69 – 1 branșament încălzire închis, avarie în cămin rețea după branșament, str. Liviu Rebreanu nr. 1/3
PT 58 – 1 branșament apă caldă (ACC) închis, avarie rețea pe str. Sepia nr. 10, sc. A
PT 75 – traseu de încălzire oprit, avarie pe str. Miletici D16; termen estimat de remediere: 07.10.2025
CT Drăgălina – branșament încălzire închis, avarie rețea pe str. Drăgălina nr. 31 și 35 (2 branșamente)
PT SDM – 1 branșament încălzire închis, avarie interioară pe str. Eternității nr. 45/C, bl. 4
PT Vulturii – traseul nr. 3 ACC și R oprite, avarie rețea pe str. Cetinei / Clăbucet; afectează cca. 10 branșamente (de la ora 23:10)
PT 84 – traseul nr. 2 ACC oprit, avarie rețea; afectați consumatori de pe străzile Grădinii, A. Ipătescu, Actorilor, Vegetației, Frunzei, Leonard, Verdi (de la ora 23:00)
PT 52 – traseul nr. 1 ACC și R oprite, avarie rețea pe str. Vîntului nr. 2; afectate aprox. 18 branșamente (de la ora 01:00)
PT 54 – avarie rețea pe str. Martir St. Mariș nr. 3; afectate aprox. 15 branșamente (de la ora 05:15)
Puncte termice repuse în funcțiune:
PT 83 – reluată furnizarea pentru apă caldă și încălzire în data de 6 octombrie, ora 22:00
Toate celelalte puncte termice sunt funcționale, iar situațiile izolate apărute pe rețeaua secundară sunt gestionate operativ de echipele din teren”, transmit reprezentantii Colterm.