TIMISOARA. După ce a lăsat în frig orașul doua zile, iar zona de sud și fără apă caldă, Colterm anunță că timișorenii vor primi agent termic începând de luni seară.
CITESTE SI: Nu au inceput bine probele la cald ca deja sunt avarii majore. Colterm a lasat sudul Timisoarei si fara apa calda
„Timișorenii racordați la sistemul centralizat ar trebui să resimtă, în această seară, căldura în apartamente„, transmit reprezentantii Colterm, care adauga ca vor continua intervenția la avaria majora apărută inca de duminica.
Reprezentanții companiei de termoficare spun că până la ora 20.00, temperatura agentului termic ar putea ajunge la 36 de grade.
În cazul în care apar probleme, timișorenii pot trimite înștiințări companiei la două numere de telefon sau pe pagina de Facebook.
„Punctele termice sunt în prezent alimentate de CET Sud, care asigură furnizarea agentului termic până la remedierea avariei identificate la CT Centru. Deja temperatura agentului termic a urcat la 30 °C și estimăm că, în jurul orei 20,00, va ajunge la temperatura de 36°C
Este o procedură complexă, care necesită timp și ajustări treptate în sistem, motiv pentru care încălzirea nu s-a putut relua simultan în toate zonele orașului.
Imediat ce avaria de pe Magistrala 4 (secțiunea DN 700) va fi remediată, CT Centru va prelua din nou alimentarea rețelei principale.
Toate celelalte situații apărute în punctele termice sau pe rețeaua secundară sunt deja rezolvate ori în curs de finalizare.
Suntem încrezători că, în cursul nopții, căldura va ajunge în locuințele timișorenilor.
Dacă apar în continuare probleme, raportați situația la:
📞 0256.494.133 sau 0752.309.800
💬 mesaj privat pe pagina noastră de Facebook (cu adresa completă, număr de telefon și descrierea problemei).„, au transmis reprezentanții Colterm.
UPDATE | 7 OCTOMBRIE, ORA 07:45
„Procesul de reluare a încălzirii s-a desfășurat treptat, iar în acest moment parametrii de furnizare s-au stabilizat în rețea.

Apa caldă este livrată la 55°C, valoare care se menține în parametrii optimi.

Agentul termic pentru încălzire a ajuns la 38°C, atingând nivelul de temperatură setat pentru această etapă de funcționare.
Recomandăm aerisirea caloriferelor pentru a asigura circulația optimă a agentului termic în instalații.

Puncte termice la care furnizarea agentului termic nu a putut fi reluată momentan:

PT Văcărescu – secționare, încălzire închisă, avarie rețea pe str. Regele Carol I nr. 28

PT 46 – traseul nr. 1 încălzire închis, avarie rețea pe str. J.S. Bach nr. 24/6 (case)

PT 69 – 1 branșament încălzire închis, avarie în cămin rețea după branșament, str. Liviu Rebreanu nr. 1/3

PT 58 – 1 branșament apă caldă (ACC) închis, avarie rețea pe str. Sepia nr. 10, sc. A

PT 75 – traseu de încălzire oprit, avarie pe str. Miletici D16; termen estimat de remediere: 07.10.2025

CT Drăgălina – branșament încălzire închis, avarie rețea pe str. Drăgălina nr. 31 și 35 (2 branșamente)

PT SDM – 1 branșament încălzire închis, avarie interioară pe str. Eternității nr. 45/C, bl. 4

PT Vulturii – traseul nr. 3 ACC și R oprite, avarie rețea pe str. Cetinei / Clăbucet; afectează cca. 10 branșamente (de la ora 23:10)

PT 84 – traseul nr. 2 ACC oprit, avarie rețea; afectați consumatori de pe străzile Grădinii, A. Ipătescu, Actorilor, Vegetației, Frunzei, Leonard, Verdi (de la ora 23:00)

PT 52 – traseul nr. 1 ACC și R oprite, avarie rețea pe str. Vîntului nr. 2; afectate aprox. 18 branșamente (de la ora 01:00)

PT 54 – avarie rețea pe str. Martir St. Mariș nr. 3; afectate aprox. 15 branșamente (de la ora 05:15)

Puncte termice repuse în funcțiune:

PT 83 – reluată furnizarea pentru apă caldă și încălzire în data de 6 octombrie, ora 22:00
Toate celelalte puncte termice sunt funcționale, iar situațiile izolate apărute pe rețeaua secundară sunt gestionate operativ de echipele din teren”, transmit reprezentantii Colterm.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.
Pareri
Văicăreli degeaba, abia prin decembrie urmează deșteptarea, cu scandal în asociațiile de proprietari. Primele facturi, majorate cu 40%. Sfat bun – căciuli și pături groase, trebuie cumpărate acum.
Cu caciula, fara caciula, tot atat platesc.
Doar plateste tot blocul pentru mine.
Si toata Timisoara prin subventii! :)))))
Ce zici tu sa nu mai platim subventii deloc, sa lasam si scolile si spitalele fara caldura si apa calda. Si apoi, sa oprim subventia si la STPT si sa oprim autobuzele si firobuzele si tramvaiele si gata, doar pentru ca tu nu mergi cu tramvaiul si iaca platim toti subevntie. Baaa, unii sunteti prosti gramada si habar nu aveti din bula voastra cum functioneaza lumea, orasul, institutiile astea, societatile din subordinea primariei. O adunatura de tampiti fericiti ca au centrala proprie ar impusca Coltermu, fara sa ii duca minte ca ale lor odrasle invata intr-o scoala racordata la Colterm. Sau ca ta-so e internat intr-un spital racordat la Colterm. BOILOR!!!!
Care este scopul să fie ceva la comun decât să fie mai ieftin? Și uite că, culmea nu e deși pe hârtie da bine cum a dat comunismul. Că la ăia le cineva a să fie la comun și statul să închidă robinetul când are chef. Nu e niciunde în Europa așa. În Germania e cam pe la 15% din populație. Instituțiile statului pot avea centrale proprii, cum de altfel și au, unele. Nu zice nimeni să fie scoase mijloacele de transport în comun dar să nu fie subvenționate și să funcționeze în piața liberă. Vei vedea că atunci, ca orice este la stat, va fi mai ieftin cu taxiul decât cu tramvaiul, iar viitorul spre asta duce, taxiuri care se conduc singure, nu tramvaie și alte vechituri de acum peste 100 de ani.
Treci repede la colterm pana nu-ti plezneste o vena
Facem pariu, ca in peste 80% din locuintele racordate la COlterm ,este mai cald iarna ,decat la ce-i cu centrala?Eu am avut intre 24-25 grade toata iarna.Vorbiti doar sa nu taceti.
Cum a fost in Primavara si PLATEAM AIUREA caldura la Colterm. Daor că ei nu puteau coborî presiunea ?!
Păi este mai cald că nimeni nu reduce risipa deoarece tot atât plătește și pe deasupra mai îi plătește și primăria 60% din factură. Nici nu îți dai seama cât de ridicol este argumentul tău. Ia plătește tu prețul întreg, să vedem atunci cum te mai lauzi ca e mai cald la tine.
Avaria a aparut „INCA DE DUMINICA” …asa ati scris de parca avaria e de anul trecut aparuta …
E doar o zi ! O ZI ! Hai ma, gata cu hatereala…ca nu faceti altceva decat sa va pierdeti cititori.
Prietene, nu-i nicio heitareala. Duminica n-a fost apa calda defel, caldura nici atat, luni la fel. Si , da, desteptule, la scoala fie-mea si colegii ei au stat luni toata ziua cu gecile pe ei, la fel si profesorii. Dar ce sa intelegi tu care probabil ai centrala si ti se falfaie. Dar nu numai apartamentele sunt afectate, ci si scolile, si spitalele, si institutiile care sunt racordate la colterm. Nu e nicio heitareala a astora de la ziar, ci e vorba de faptul ca este foarte frig in apartamentele bransate la sistem, s-au racit peretii dupa atatea nopti cu temperaturi de 3-5 grade si e nasol, dar cum ziceam, de la centrala ta ti se rupe de copii, de bolnavi si chiar de amarastenii care au ales cum zice primaria sa ramana la colterm ca e mai eco. Si tie iti pare eco, nu??? Sa stai cu doua randuri de izmene si sosete tricotate si sa nu poti face nici macar un dus
Exact, Grati, de asta nici nu l baga în seama nimeni, ca poarta izmene și pute de nespălat ce este și culmea e și în călduri! :))) Bleax!
Colterm dacă nu percuteaza pac, ANPC!
o zis Petrov ca el nu crede ce scrie in rechizitoriul procurorului pana nu e validat de judecator Ce facem, Daneleeee, ce facem? A descoperit pana si Petrov prezumtia de nevinovatie si tu tot cu „Batman, Batman”. Despre ce dosar a zis si ce altele a mai aruncat pe piata barfelor te las pe tine sa descoperi! „Succesuri”!
Eu nu fac nimic, tu eventual mai iei medicamentele cu un păhărel de tărie ca și așa nu îți dă coltermul căldură.
Bine, daca insisti iti dau un citat:
„N-a iesit cine trebuie, pentru ca au si calculat prost miscarea voturilor, si au facut ceea ce va ramane pentru totdeauna in istoria Romaniei’