Noutati :

Cand oamenii fac minuni. Operatii de mare finete, cu anestezie monitorizata electronic, la Spitalul Louis Turcanu din Timisoara. O noua donatie de la Organizatia Salvati Copiii, ingerul pazitor al micutilor internati

28 septembrie, 2018 - 02:57 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: SANATATE
0

TIMISOARA. Mii de copii care ajung an de an la Spitalul de Copii Louis Turcanu vor fi mai bine tratati, dupa o noua donatie pe care unitatea medicala a primit-o de la Organizatia Salvati Copiii.

De data aceasta este vorba despre o masa de operatie pentru interventii de chirurgie robotica, dar si de un aparat de monitorizare a gradului de analgezie la copii, cu care a fost dotata Sectia de Chirurgie Pediatrica din cadrul spitalului.

„Aparatura primita ne usureaza munca si creste calitatea asistentei medicale pentru bolnavul operat. Este un sprijin nemaipomenit. Aparatul de monitorizare al analgeziei ne releva faptul ca bolnavul nu sufera in timpul operatiei. Masa este deja in functiune si este de un real folos. Aparatul este unul nou, care ne poate ajuta sa stim cate medicamente sa administram, in ce cantitate, astfel incat, atunci cand se termina interventia, bolnavul sa nu resimta un disconfort. Nu aveam un asemenea aparat si el se asociaza cu aparatele de anestezie, ne permite o monitorizare in profunzime si este un real ajutor”, a spus profesorul Calin Popoiu, de la Sectia de Chirurgie Pediatrica din cadrul Spitalului de Copii Louis Turcanu.

Cele doua dispozitive, in valoare de 36.000 de euro, au fost donate de Organizatia Salvati Copiii care ajuta de ani de zile spitalul aducand echipamente extrem de utile.

“In Romania, spitalele de copii, maternitatile si sectiile de nou-nascuti au in continuare nevoie de sprijin, in asa fel inct efortul medicilor sa fie sustinut de dotari la standarde moderne, care sa ajute copiii aflati in nevoie sa supravietuiasca. Pentru Organizatia Salvati Copiii, dotarea sectiilor care ingrijesc copii aflati in nevoie este o prioritate, iar contributia organizatiei noastre este posibila si datorita sprijinului primit din partea companiilor cu dorinta de a sustine comunitatea. In Timisoara, acesta contributie va salva vietile copiilor ce au nevoie de interventie chirurgicala de o mare finete, dar va asigura si o monitorizare a gradului de anestezie la copii, toate acestea conform celor mai inalte standarde”, a explicat medicul Mihai Gafencu, Presedinte Salvati Copiii si medic pediatru in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Louis Turcanu”.

Donatia facuta Sectiei de Chirurgie a Spitalului de Copii Louis Turcanu este doar o parte din amplul program pe care Organizatia Salvati Copiii Romania il deruleaza in beneficiul maternitatilor si spitalelor, din anul 2012.

Numai in 2017, Salvati Copiii Romania a dotat 38 de maternitati din 32 de localitati, cu echipamente medicale in valoare totala de 720.000 de euro. In cei sase ani de cand organizatia a transformat intr-o prioritate salvarea copiilor nascuti prematur, prin dotarea maternitatilor, trei milioane de euro au fost investite pentru achizitionarea de aparatura medicala indispensabila.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...