Noutati :

Cand oamenii fac minuni. O intreaga comunitate de langa Timisoara sprijina operatia unui baietel, prin miscare si sport

16 iulie, 2021 - 04:02 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Locuitorii comunei Giarmata s-au unit pentru o cauză caritabilă și vor face mișcare, sâmbătă 17 iulie de la ora 17.30, în cadrul primei ediții „Giarmata in Mișcare”.

Oamenii se mobilizeaza să strângă fonduri pentru Cristian, un copil caruia i s-ar putea da inca o sansa in plus sa paseasca singur.

Cristian Niculcea are 8 ani, este diagnosticat cu Sindromul West-leucomalacie Periventriculara (Tetrapareză Spastică severă) și până acum a suferit trei operații în străinătate. Săptămână de săptămână, Cristian participă în terapii, kinetoterapie, logopedie, terapie muzicală, terapie cognitivcomportamentală , hipoterapie (terapie cu cai) la diferite centre din Timisoara și face progrese mari. De la un copil care abia articula câteva sunete în lumea lui, a ajuns la un copil sociabil și mereu vesel. Lui Cristi îi place foarte mult la plimbare cu căruciorul , la plimbare cu premergatorul, dar nu poate să meargă mult, obosind repede. Îi place foarte mult muzica, câteodată cânta și îi plac slujbele la biserică.

Diana Niculcea, mama lui Cristian: „Toată puterea noastra să continuam această luptă vine din fiecare gest nou sau cuvânt nou, când Cristian ne spune „mama te iubesc”, „tată te iubesc” sau „hai să ne îmbrățișăm. Am fost surprinși de dorința atâtor oameni din Giarmata de a ajuta ,oameni cu calități deosebite, empatie, compasiune, oameni care s-au construit și ridicat frumos prin muncă, cinste și demnitate„.

Organizatorii au pregatit ture de alergat pentru adolescenți și adulți, iar pentru cei mici ture de alergat, bicicletă, role și trotinetă. Parcul Izvor din localitate va avea de asemenea un târg cu produse, ateliere, demonstrații sportive și de dans, multe alte surprize și un concert de muzică în Parcul Izvor cu Mihnea Vîlceanu, un tânăr deosebit, cu o voință de fier și un talent muzical remarcabil, cunoscut de publicul larg la Vocea României.

11 Ambasadori #DeFapteBune din Giarmata s-au înscris în cursa de strângere de fonduri și vor alerga pentru Cristian pentru a strânge suma necesară pentru operație.

 

Corina Matei, Ambasador #DeFapteBune: „Mi-am rugat rudele si prietenii să ma ajute să strâng cel puțin 1000 de Ron. Voi alerga la Giarmata În Mișcare pentru Cristian, el nu poate acum să alerge și o fac eu pentru el. Îmi doresc ca și Cristian să simtă bucuria pe care eu o simt atunci când alerg sau fac sport si de aceea vreau sa adunam banii necesari pentru operația lui din luna august, operație care ii cresc șansele ca el sa poată merge.

Evenimentul, primul de acest fel din comuna Giarmata îi are ca inițiatori pe voluntarii Asociației LOGS, de la Kids Club Giarmata, compania locala La Milu si Primaria Comunei Giarmata.

Giarmata În Mișcare este un eveniment al comunității căreia îi pasă de mișcare și sport dar și mai mult îi pasă de oamenii din comunitate. Suntem foarte bucuroși să știm, că înainte de alergarea de mâine, deja am strans toată suma necesară operației lui Cristian în străintate și chiar mai mult pentru terapiile viitoare. Este puterea unei comunității de oameni de bine”, spune Claudiu Mihailceanu, primarul din Giarmata.

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...