Calatori salvati din trenurile blocate in zapada in vestul tarii. Unul venea la Timisoara

Caderile de zapada din vestul tarii au creat probleme si pe calea ferata. Pe langa intarzieri de zeci si chiar sute de minute, a fost nevoie si de interventia pompierilor pentru ca o parte dintre calatori sa ajunga la destinatie.

CITESTE SI: Trei spitale din Timis merg pe generator si zeci de mii de oameni nu au curent in case. Raed Arafat a trimis containere pentru iluminat de mare capacitate

Pompierii militari i-au preluat pe calatorii unui tren in judetul Hunedoara. Garnitura a fost oprita in gara Strambuta dupa ce mai multi copaci s-au prabusit pe liniile de cale ferata.

20 de oameni, printre care un copil, aflati in trenul regio 2082, oprit in gara Strambuta, sunt preluati de pompieri si transportati cu un microbuz in Petrosani” au transmis reprezentantii ISU Hunedoara.

Un alt tren care a ramas blocat zeci de minute in Hunedoara, in statia Zam, a fost garnitura interregio care asigura legatura dintre Iasi si Timisoara. Trenul a avut o intarziere de mai bine de 100 de minute.

Au ajuns mai tarziu decat era programat la destinatie si trenurile venite din sudul tarii catre Timisoara. Garniturile au trebuit sa astepte pe linii echipele de interventie din cauza unor copaci cazuti peste calea ferata intre Gura Vaii si Orsova.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.