Noutati :

Bulung Logistics, una dintre cele mai mari companii austriece de transport ecologic, si-a deschis primul birou din Romania. Milioane de tone de marfuri vor fi coordonate de la Timisoara, asigurand protectia mediului. Timotei Pesel, Managing Partner: Strategia noastra verde se bazeaza pe reducerea emisiilor de carbon si are in vedere un viitor electric. Video

20 septembrie, 2021 - 08:22 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: ECONOMIC
2

TIMISOARA. Bulung Logistics, una dintre cele mai mari companii austriece de transport ecologic, investeste la Timisoara, unde si-a deschis primul birou din Romania.

Din capitala Banatului urmeaza sa fie coordonate operatiuni ale companiei, atat catre Orient, cat si spre vestul Europei.

Biroul a fost amenajat la etajul 2 al Vox Technology Park, cea mai inteligenta cladire office din Timisoara, acolo unde, pentru inceput, 20 de oameni vor dirija transporturile cu ajutorul unor unitati intermodale de containere care pot fi utilizate in diferite variante de transfer, fara sa fie nevoie de descarcarea si reincarcarea marfii.

Bulung Logistics asigura transporturi pe cale rutiera, feroviara, maritima si aeriana, de 10 ani, folosind o puternica strategie de protectie a mediului, recunoscuta si apreciata de partenerii de afaceri.

Timotei Pesel, Managing Partner Bulung Logistics, vine cu toate explicatiile legate de cum pot fi transportate milione de tone de marfa in mod ecologic.

Din 2012, de cand Bulung este pe piata, ne-am orientat sa schimbam posibilitatea de transport de pe rutier pe feroviar. Din 2015 am si reusit-o. Si, de atunci, an de an, reusim sa mutam tot mai multi clienti cu deciziile de transport de pe rutier pe feroviar„, spune Timotei Pesel.

Omul de afaceri precizeaza ca, dincolo de flota de vehicule de transport cu emisii reduse de CO2 pe care compania le detine, tehnologia joaca un rol foarte important.

Ne ajuta mult digitalizarea, si ne va ajuta si pe viitor. Aceasta inseamna un calcul cat mai precis pentru, cum spunem noi, ‘kilometri goi’, care nu trebuie sa fie facuti, mai ales ca acoperim rute foarte lungi de transport. De aceea, punem un pic mai multa presiune pe industrie sa accepte sa mearga mai mult spre feroviar. Inca din 2012 am pornit cu ideea si cu intentia de a reusi sa reducem emisiile de CO2 si ne-am gandit sa ne axam cat de mult posibil pe transportul feroviar. In 2015, odata cu deschiderea bazei de la Istanbul, am reusit sa facem legaturile care au lipsit, sa facem acea schimbare de pe rutier”, povesteste Timotei Pesel, Managing Partner Bulung Logistics.

Acesta are convingerea ca transportul verde este cheia viitorului care va asigura transferul de marfuri si economic, si asigurand o protectie eficienta a mediului.

Nu intamplator insist asupra acestei etape a digitalizarii. Ea ne sprijina fantastic in reducerea poluarii. Si tot tehnologia este cea care ar trebui sa ne duca spre autovehiculele electrice. Pentru ca noi avem in plan sa facem schimbari de pe camioane standard pe curent. Aceasta inseamna o reducere drastica a emisiilor. Noi suntem chiar si pe o lista de cumparare a Tesla Truck. Vrem sa mergem in continuare pe aceasta linie„, subliniaza Timotei Pesel.

Managing Partnerul Bulung Logistics afirma ca investitia de la Timisoara este un punct forte pe harta strategiei de dezvoltare a companiei.

De la Timisoara ne extindem mult mai puternic in Europa si de aici si spre Asia Centrala. Timisoara este cel mai vestic oras din Romania si ne ajuta sa facem legaturi cu hub-ul din Asia Centrala, unde noi avem birouri, dar si cu Europa de Vest. In momentul de fata, biroul din Timisoara este gandit pe sistem operational, intrucat dorim sa ridicam capacitatea noastra pe piata prin volumul de oameni. Ideea este de a crea un hub puternic de operatiuni, iar, cu timpul, sa avem chiar si 200 de oameni aici„, precizeaza Timotei Pesel.

Intrebat ce anume a facut Bulung Logistics sa aleaga Timisoara pentru primul birou din Romania, omul de afaceri a spus ca decizia a avut la baza calificarea fortei de munca si infrastructura.

Resursele umane existente in aceasta zona a tarii ne-au facut sa investim aici. Investitia, din punctul nostru de vedere este, in prima etapa, in oamenii de aici, plus in echipamente care ne usureaza trecerea marfurilor de pe rutier pe feroviar, cu tot ce inseamna, si clar, pentru distributie sa trecem pe transport cu masini pe motoare electrice. In plus, Vox Technology Park, unde avem biroul, ne ofera conditii de top pentru a ne pune in practica strategia de dezvoltare„, explica Timotei Pesel, Managing Partner Bulung Logistics.

Operatiunile companiei vizeaza o crestere insemnata cu sprijinul biroului de la Timisoara.

In momentul de fata pot face doar o estimare, pentru ca la finalul anului se face o evaluare, dar ne dorim sa avem 7 milioane de tone de marfa transportata pe anul 2021„, spune omul de afaceri.

Iar planurile Bulung Logistics continua in 2022 cu inca un punct de coordonare pentru operatiunile de transport.

Anul viitor vom deschide un birou in Polonia, la Varsovia. Este deja confirmat acest lucru. Dupa aceea, ne vom indrepta mai mult catre Rusia. Vrem sa acoperim cat mai bine zona de est„, a precizat Timotei Pesel, Managing Partner Bulung Logistics.

VIDEO: George Stefanita

Bulung Logistic este o companie infiintata in 2012 in Austria, specializata pe servicii de freight forwarding, transport rutier LTL si FTL si transport intermodal. Compania detine puncte de lucru in Turcia, la Istanbul, Gaziantep si Adana, in Bulgaria, la Sofia, si in Irak, la Bagdad.

In Europa, Bulung Logistics ofera servicii de freight forwarding si lucreaza cu subcontractori, iar in Turcia detine propria flota de transport ce cuprinde 80 de capete tractor si 200 de semiremorci, incluzand si vehicule speciale pentru bobinele de otel.

Compania asigura servicii pentru industria automotive, industria otelului, chimica, electronica, farmaceutica si textila.

Principalele destinatii catre care Bulung Logistics ofera servicii de transport sunt Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Franta, Spania, Anglia, Italia, intreaga zona a Balcanilor si statele Benelux, Olanda, Belgia si Luxemburg, Rusia și Turcia, dar și importante destinatii exotice din Asia precum Iran, Iraq, Egipt si China.

Informatii si comenzi pe bulung.com



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Hay sictir ! Cu balosii tai prosti

  2. si astia angajeaza tot profesionisti? se vede cum sta meseriasul pe mijlocul drumului…