British International School of Timisoara a sarbatorit Ziua Natiunilor Unite alaturi de invitati speciali

TIMISOARA. Vineri, 21 octombrie 2022, la British International School of Timișoara a avut loc un eveniment festiv pentru a sărbători împreună – elevi, părinți și profesori – Ziua Națiunilor Unite. Spiritul internațional al școlii unde învață elevi de 24 de naționalități diferite și cadre didactice ce provin din 14 țări a fost celebrat în cadrul evenimentului ce a avut ca temă principală pacea. Dominic Fritz, Primarul Timișoarei a sărbătorit Ziua Națiunilor Unite alături de elevii și profesorii British International School of Timișoara.

Activitățile tematice și jocurile interactive s-au desfășurat în sălile de clasă, urmate de masa de prânz cu un meniu internațional “International Buffet” și spectacolul special dedicat Zilei Națiunilor Unite. Spectacolul a avut momente speciale cu invitați de onoare, momente muzicale, o paradă a costumelor populare și o sesiune foto.

Spectacol “UN Day”

Spectacolul din acest an a început cu un invitat de onoare, domnul Dominic Fritz, Primarul Timisoarei, care a acceptat provocarea de a fi intervievat de elevi. De asemenea, au avut loc o serie de momente muzicale interpretate de elevii școlii dar și de invitați talentați – elevi și studenți – de la alte instituții de învățământ din oraș.

Din dorința de a sărbători și de a promova diversitatea și solidaritatea interculturala, clădirea și spațiile din exterior ale școlii au fost decorate cu steaguri din diferite țări. Elevii au fost încurajați să aducă la școală steaguri naționale și internaționale. De asemenea, contribuitorii au fost recompensați cu puncte “house points”, pentru fiecare steag adus.

Bufetul Internațional s-a desfășurat în campusul școlar, unde au fost alocate două secțiuni: una pentru Școala Primară și una pentru Școala Gimnazială. Elevii dar și profesorii și învătătorii lor au putut contribui cu specialități tradiționale din țara de origine, meniurile fiind foarte variante ținând cont că școala are elevi ce reprezintă 24 de naționalități. Elevii care au contribuit au fost recompensați cu punte castigate pentru casele pe care le reprezintă – “house points”.

Despre British International School of Timișoara

British International School of Timișoara și-a început activitatea în 2019, într-un campus situat în zona Aradului/Dumbrăvița, construit în jurul unei clădiri istorice complet renovate, ce datează din 1910 și școlarizează actualmente peste 420 de elevi. Într-un scurt interval de la deschidere, școala a obținut prestigioasa acreditare COBIS – Council of British International Schools și acreditarea Cambridge, devenind centru internațional de examinare. De asemenea, British International School a obținut acreditarea pentru organizarea prestigioasei Diplome de Bacalaureat Internațional care oferă elevilor șansa de a urma cursurile oricărei universități din lume.

O prezentare video a școlii este disponibilă aici.

www.britishschool-timisoara.ro

[email protected]

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

loading...