Noutati :

Britanicul Steve Wheeler, speaker la workshopul Educatia deschisa si impactul digitalizarii la UPT

8 martie, 2019 - 11:18 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: EDUCATIE
0

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timisoara, prin Centrul de ID/IFR si e-Learning, cu sprijinul asociatiilor Eden si IEEE, organizeaza workshopul Educatia deschisa si impactul digitalizarii, adresat atat cadrelor didactice, cat si studentilor, dar si trainerilor in IT sau departamentelor de resurse umane.

Evenimentul va avea loc vineri, 22 martie, incepand cu ora 10:00, in Amfiteatrul K1, etaj 1, Centrul de documentare si transfer tehnologic (Biblioteca UPT), Bul. Vasile Parvan Nr. 2B, Timisoara.

9 speakeri de nivel international vor prezenta ultimele noutati legate de educatia deschisa in Romania si Uniunea Europeana in cadrul celei de-a VI-a editii a workshopului Educatia deschisa si impactul digitalizarii, organizat in cadrul Saptamanii Educatiei Deschise 2019. Workshop-ul va evidentia impactul deschiderii in epoca digitala, de la politici catre indivizi, profesori si studenti. Avand un istoric de mai multi ani de implementare, vom examina modul in care resursele educationale deschise (OER), cursurile masive deschise online (MOOC), Open Culture si Open Science pot fi integrate in toate nivelurile de educatie si de formare din cadrul institutiilor si companiilor. Sunt prezentate exemple practice de utilizare si integrare a invatarii mobile, realitatii augmentate si virtuale in educatie, cercetarii deschise, modului in care notiunea de blockchain influenteaza educatia, dar si felul in care termenii deschis si digital se reflecta in cultura si patrimoniu.

Prof. Dr. Steve Wheeler – Key note speaker

Anul acesta, suntem onorati de prezenta Prof. Dr. Steve Wheeler. Acesta este consultant pentru inovatii in domeniul invatarii si fost profesor asociat (tehnologii de invatare) la Institutul de Educatie din Plymouth, unde a prezidat grupul Learning Futures si a condus echipele de informatica si stiinta. El continua cercetarea invatarii bazate pe tehnologie si a invatamantului la distanta, punand accentul in special pe pedagogia care sta la baza utilizarii tehnologiilor sociale si a tehnologiilor Web 2.0, si are, de asemenea, interese de cercetare in domeniul invatarii mobile si a cyberculturilor. El a tinut discursuri in mai mult de 35 de tari si este autorul a peste 150 de articole stiintifice, cu peste 7000 de citari academice. Un edublogger activ si prolific, blogul sau Learning with ‘e’s este un comentariu online regulat asupra impactului social si cultural al tehnologiilor perturbatoare si asupra aplicarii mijloacelor media digitale in educatie, invatare si dezvoltare. in ultimii ani a atras peste 8 milioane de vizitatori unici.

Workshopul se adreseaza profesorilor universitari, studentilor, profesorilor din invatamantul pre-universitar, specialistilor din companiile de training IT, sau din departamentele de resurse umane.
Ca in fiecare an, workshopul este organizat de Centrul de e-Learning, Universitatea Politehnica Timisoara, cu sprijinul Retelei europene pentru educatie la distanta si e-learning – EDEN, IEEE Romania si al unor proiecte UE Erasmus+.

Saptamana Educatiei Deschise (Open Education Week) este un eveniment promovat de asociatia mondiala Open Education Consortium, avand ca scop prezentarea oportunitatilor pe care le ofera educatia deschisa, a rezultatelor integrarii acesteia in toate formele de educatie, fie ca e vorba de dezvoltarea de abilitati sau cunostinte la locul de munca, ca suport al educatiei universitare sau pre-universitare sau pur si simplu pentru a afla ceva nou, legat de un interes personal al fiecarui individ in parte. Mai multe Informatii despre Saptamana Educatiei Deschise (Open Education Week) sunt disponibile pe http://www.openeducationweek.org.

inscrierile se fac online, completand formularul de AICI.

Wokshopul va fi transmis live online.

Lucrarile Workshopului vor fi disponibile online, dupa eveniment, pe platforma educationala online UniCampus AICI.

Informatii despre evenimentele organizate in cadrul Saptamanii Educatiei Deschise sunt disponibile AICI, AICI si AICI.

Centrul ID/IFR si e-Learning (CeL) a fost infiintat in 1998, ca parte integranta a Universitaţii Politehnica Timişoara (UPT) avand ca obiectiv initierea, promovarea si gestionarea invatamantului la distanta in universitate. CeL organizeaza specializarile – Tehnologii si Sisteme de Telecomunicatii, Informatica Aplicata, Comunicare si Relatii Publice in regim de invaţamant la distanta de ciclu licenţa si Tehnologia Constructiilor de Masini in regim de invatamant cu frecventa redusa de ciclu licenţa. CeL ofera suport şi organizeaza cursuri de formare profesionala. CeL a dezvoltat CV – Campusul Virtual al UPT, mediu educational online de suport academic pentru toate facultatile UPT si pentru invatamantul la distanta.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...