Blocaj complet la Finanțele Publice din Timișoara. Angajații, nemulțumiți de noua lege a salarizării, nu au mai venit la serviciu. VIDEO

TIMIȘOARA. A fost declanșat protestul ”Ziua fără finanțiști”, la Timișoara. Angajații de la Direcția de Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Joi dimineață nu s-au mai prezentat la serviciu.

CITEȘTE ȘI: Tren rămas blocat pe linie, nu departe de Timișoara. Circulația mai multor garnituri este afectată

Ei sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării, acesta fiind și motivul pentru care au declanșat acțiunea de protest.

Nemulțumirile sunt legate de noua lege a salarizării, este o revoltă a angajaților din sistem față de noua lege a salarizării și față de tot ce înseamnă Finanțele în România, în ziua de astăzi. Guvernul dorește încasări, are pretenții enorme de la angajații Ministerului de Finanțe, dar fără să îi plătească. Nu se poate așa ceva. Dacă noi nu ne-am face treaba, statul nu ar putea exista și funcționa. Sperăm că prin protestul de astăzi, Guvernul să înțeleagă importanța și demnitatea noastră și atunci o să se așeze la masa dialogului și să găsim o soluție care să permită în continuare funcționarea instituției”, a declarat Sebastian Secula, președintele Sindicatului FINTIM.

 

Pe ușa de la intrare, angajații au postat afișe pe care scrie: ”Revoltă pentru demnitate. O zi fără finanțe

Protestul continuă pe tot parcursul zilei de lucru.

Angajații de la Finanțe spun că noua lege a salarizării le-ar reduce drastic sporurile, chiar și cu până la 4.000 de lei

La nivel național, circa 18.000 de angajați de la Finanțe protestează față de noua lege a salarizării.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. 30% TVA neincasat. Firme si smecheri protejati de ANAF la nivel national. Muncitorii fraieri din tara asta au taxele marite si salariile inghetate daca au noroc sa mai aibe loc de munca.

    Cine tine pe cine in spate?

  2. Drept vorbind, poate ar fi mai bine sa aduca niste nepalezi sau srilankezi in locul lor.

    Un curs de 6 luni de limba romana + un curs de 6 luni pentru calificare si adios, la privat cu cei la care nu le mai prieste statul

  3. Sper ca li se va taia din salar aceasta zi nemuncita !!! Aceste “greve pentru demnitate” se intampla din cauza ca politicul(stim noi foarte bine care) i-a burdusit cu sporuri, adica bani nemunciti, doar ca sa-si asigure capital electoral…o mizerie populista dusa pa paroxism in tara asta unde orice e posibil, mai putin normalitatea.
    Un alt subiect ar putea fi cel care-i priveste pe “liderii de sindicat”, in marea lor majoritate niste lepre care nu au muncit nimic de ani de zile dar sint putrezi de bogati si “putrezi” ca si caracter, niste aserviti puterii care cica-si justifica incasarile asmutind angajatii de la stat spre revolte, atunci cand nu mai capata BANI NEMUNCITI !!!!

  4. Ne raman de trei ori mai multi bani in buzunar. perfect. si nu vor mai avea specialii ce fura.

    • Sper sa tina protestul 20 ani

  5. Greva ANAF, declarată ilegală pentru lipsă dosar cu șină și aviz de mediu

  6. Va trebuit cam mult sa aratati ca va treziti.

  7. revoltati impotriva nemultumirii altcuiva (de ce esti, ba nemultumit? EU decid pentru TINE cand sa fii multumit🤡, LOGIC!):

    -prin ce metoda fantastica micsorarea salariilor intr-un domeniu va face ca acel domeniu sa functioneze mai bine?

    -de ce nu va prezentati la concursuri pentru posturi de functionari?

    -de ce nu va faceti neurochirurgi? Sau politisti -nu se ocupa locurile la admitere din lipsa de candidati!!! sau militari, fiecare cat poate, de la general la soldat; presupun ca majoritatea comentacilor au in ranitza bastonul de maresal, vorba lui Napoleon

    -ce salarii ati zice voi ca ar fi ok pentru aceste functii si ce calificari ar fi necesare?

    -cum sunt salariile (raportate la salariul mediu de-acolo) si calificarile necesare pentru aceste functii in tarile din vestul UE si de ce sa nu fie si la noi aceiasi coeficienti? (nu mai zic de volum si conditii de munca, las de la mine)

    -cu cat ati luat BAC-ul? si ce nota ati lua daca ati da BAC-ul din nou? -cred ca astea ar trebui sa fie primele 2 intrebari.

    De-aia merge prost in Romania, cei mai habarnisti se baga in seama din frustrare neprocesata cum trebuie unde nu le fierbe oala, ii ute grija maxim de capra vecinului in loc sa-si rezolve propriile probleme.

    basti, ma, n-aveti simtul penibilului, poate faceti rost si-apoi incercati sa raspundeti la intre barile mele, da’ de si intelegeti cat de penibili sunteti cu schelalaielile voastre de ratati plini de frustrari, idioti (in)utili ai celor care jefuiesc Romania. VOI cu prostocratia voastra sunteti principala cauza pentru care nu o sa avansam niciodata, multi si prostoboi nu intelegeti nici macar ca nu cei care aplica legea(cu referire aici la birocratia excesiva, suprareglementare) ci cei care ii voteaza pe cei care fac legea sunt adevaratii responsabili pentru tot ce merge prost. Verificati-va, prostoboilor, parerile cu un program de Inteligenta Artificiala, ala va va vorbi mai frumos decat as avea eu vreodata rabdare sa va explic cat de penibili sunteti. Dar doar in cazul in care nu sunteti mai destepti decat un A.Im, ca daca sunteti mai destepti… il veti contrazice lejer, nu?

    bleah… efectiv gretos cata prostocratie fudula tine sa semnalizeze pe “avari” pe net.

    • Iar sari ca ars cand cineva este nemultumit la dresa bugetarilor din Romania? Accepta, bai bolovane, ca asa cum tu le iei partea, fara sa ai vreo dovada sau vreo baza clara in acest scop, asa sunt si care ii critica, fiecare cu parerea lui. Fereasca sfantul sa comenteze careva ceva la adresa politistilor, jandarmilor, judecatorilor, etc, ca sare stim noi cine sa ii puna la zid. Prostane, fiecare are dreptul la parerea lui, sa gandeasca liber. Nu esti tu in masura sa spui cine detine adevarul sau ca ei gresesc si tu nu. Tu nu esti altceva decat un dezaxat, un semidoct cu pretentii de cult, o spoiala, poleit cu auriu pe deasupra, iar pe dinauntru puti a jeg. Basti, ma, penibilule, esti o caricatura de comentaci batut in cap

      • Daca era asa doct, citit si profesionist, lucra in privat si era platit in functie de performanta, nu era plimbator de foi la stat cu mana intinsa ca e platit prea putin sa linga plicuri.

        • sa se aplice vorba lui Basescu catre jurnalista aia “atata sanatate sa ai cat adevar e in spusele tale”. De acord? Am mai zis de cateva ori: NU sunt bugetar . Dar nici prostobou sa ma duc dupa fentele celor care JEFUIESC Romania si vor sa ia ei o halca cat mai mare din PIB Oricum la noi ei iau deja cea mai mare halca comparativ cu orice tara UE, noi fiind la nivel de neocolonie. Asa zice Eurostat, poate minte si ne spui tu cum sta treaba, nu?

          inceteaza sa fii penibil. sau macar inceteaza sa arati public ca esti penibil . “Succesuri”!

        • Dar noi, mici comercianți, care avem în spate angajați, taxe peste taxe, conturi blocate, adrese de poprire trimise de ANAF către colaboratori pentru că nu ne-am plătit taxele la timp, și colaboratorii sunt obligați să achite direct în contul ANAF. Din cauza asta, am pierdut clienți. Din partea mea, să muriți de foame, paraziți ce sunteți.

          • o sa “mori” tu, comerciantule, nu ei, ca nu te duce capul nici sa intelegi cine face legile.

      • sau ti-e greu spre imposibil sa raspunzi la intre barile mele de mai sus?

        Si sa stii ca eu verific multe pana sa emit o parere, daca folosesc un A.I cer si sursele pentru diferite informatii (cum ar fi pentru coeficientii de salarizare), il pun sa caute date oficiale, nu “articole” de presa etc

        Doar prostoboii “stiu ei mai bine”, cu cat mai prostoboi, cu atat “stiu” ei mai bine.

        Cand o sa intelegi ca a emite pareri pe baza de frustrari si iq scazut e fix ce zicea Umberto Eco despre drama internetului? Probabil niciodata, ca n-ai cu ce. Una e sa ai o parere oarecare, alta e sa te si isterizezi neavand habar cat de multa lipsa de iod ai avut la nastere. Avand la dispozitie internetul pe care-l poti folosi sa te imformezi, dar ce usor e sa versi laturi impotriva nemultumirii altcuiva🤡🤡 Iar retardatii din orivat care nu inteleg ca bugetarii isi cheltuie salariile la ei, la privati, pot sa se tot mire ulterior de ce nu mai au clienti sau vanzari ca inainte. Huo profesorii, huo medicii, huo functionarii! Daca asta e solutia pentru faptul ca in Romania prinL LEGI date cu dedicatie tara e jefuita de altii… pai sa va mirati ca prostii in povestea cu Nastratin si magarul care cand era cat oe ce sa se obisnuiasca sa nu manance nimic… si-a dat obstescul sfarsit. Asa se va intampla si cu “statul cel rau si mancator”, va f8 distrus in aplauzele unor prostofici scalvi au celor care deja propovaduiesc eutanasierea “mancatorilor inutili” (bolnavi, batrani etc)

        Ce parere are despre mine un prostobou maxim ma poate amuza sau plictisi, etichetele tale pe care incerci sa mi le aplici arata doar ca esti un extremist penibil fara (contra)argumente.
        Du-te plimba un cerc. Sa te untorci cand ai argumente la ce am scris. Orienteaza-te sa fie niste cifre comparative de la EUROSTAT, nu laturile tale de oenibil

        bleah… mai si semnalizazi. basti, ma

        • Dar cine esti tu ca sa raspund la intrebarile tale? Un neica nimeni. Hai, ca esti amuzant

          • amuzant, esti doar un prost crescut cu iq scazut si nesimtit.Pe langa ca esti analfabet functional. Intre narile mele nu sunt ca eu sa primesc raspunsuri, ci ca lumea sa-si raspunda siesi si sa traga ceva concluzii. Xaca nu cumva e sub acel nivel la care reflectia personala si autocorectia e ceva imposibil. Iar cine vorbeste de medicamente si i se pare ca “a zis-o”, cu siguranta e la un nivel extrem de scazut, nu doar ca iq, ci si ca educatie. locul tau e la sapat santuri sub supraveghere, ca sa respecti normele de protectia muncii.
            penibilule. bleah…

    • Raportat la ce produce romania, raportat la veniturile celor din privat(care produc banii), bugetarii castiga enorm! Raportat la situatia sa economica, romania plateste cel mai bine bugetarii! (Dragnea si psd au marit nesustenabil veniturile bugetarilor, transformandu-i in sclavii psd; totul pe datorie! aste este exact subminarea economiei). Sporuri peste sporuri, Pensii speciale ce la varste fragede, angajari trucate in toate institutiile, posturi tinute numai pt pile si odrasle, insitutii politizate, numarul bugetarilor a tot crescut in perioadele USL, iar populatia a zcazut, record la numarul de primarii pe capita, numaul judetelor al consiliilor judetene nu a scazut, nici nr de parlamentari, etc.. reforme deloc! Toate acestea se vad in situatia dezastroasa economic, este tot mai rau! taxele si tva nu mai pot fi marite si nici imprumuturi cu dobanzi mici!
      DOAR reducerea cheltuielilor cu aparatul bugetar+reforme/restructurari/depolitizari/transparenta/ etc

    • Pe cat de multe prostii scrii pe aici si pe cat de mult o iei pe ulei, pe atat de mult cred ca mi-as dori sa te intalnesc la o bere, sa te ascult si sa incerc sa fac putin sens din ceea ce vrei sa spui. Uneori ai niste explicatii ok, dar de cele mai multe ori pare ca scrii doar de plictiseala sau de frustrare.

    • Amice tu vorbesti de Bacalaureat????
      La cum scri, probabil ai citit despre el doar in ziare.
      Daca ai nevoie de AI sa iei lumina e clar ca ai un IQ de 90 maxim.
      Ca daca aveai peste 140 ne dadeai pe spate cu franceza ta. Dar… la cum scri, nu e cazul.

      • amici la cum “scri”(i) Despre ce intelegi tu din ce scriu eu n-are sens sa-ti zic, nu? Ia incearca cu cu A.I, verifica daca ai inteles.Dar doar daca nu esti si fudul asa cum ii sta bine unui prostobou de tipul tau.

  8. Cheltuieli publice, ca procent din PIB: China 33% , SUA 37%, Uniunea Sovietica 1990 inainte de prabusire: 50%. Uniunea Europeana 49% .. Sa mai zica cineva ca in UE nu e comunism.

    • in 2023 au fost sub 37% ( acum au crescut spre 42%, minimul a fost in ’96 si n-a fost bine, ca de-aia a fost votata “cheia” cdr-ului)

      Deci noi suntem cam la fel de comunisti ca SUA!

      Bati campii cu legaturi fara sens. Anarhocapitalismul e pentru retardati care nu inteleg de ce societatea umana a evoluat de la cete la triburi, la orase, la regate/imperii la state nationale si nu pricep nimic despre sisteme complexe incercand sa reduca realitatea la nivelul lor limitat de intelegere. Dupa ce ajungi sa intelegi ce e ala un sistem, un mecanism de reactie, o functie de mai multe variabile, cum se optimizeaza un sistem cu reactie, ce e aia entropie sociala pitem vorbi si de Kalergi si ce “intelege” fiecare din niste citate atent selectionate pentru a “demonstra” prostii.

      • Efectele se vor vedea in viitor. Iar europa nu are viitor. Niciunul din statele actuale din europa nu va mai exista in 50 de ani. E suficient sa te uiti la nationala frantei sau sa te plimbi prin Paris, Londra, Viena. In Viena, deja 60% din elevi is musulmani.

        • de cetatenii UE daca mai accepta “progresisme” de kakat. In democratie responsabilitatea apartine cetatenilor. Eu as zice ca nu doar in democratie….
          Pentru cei mai tineri care se intreaba cum au fost posibile regimuri demente precum nazism, comunism sau pur si simplu razboaie: fix asa, cu “cetateni” care fie au pus botul la “solutii” manipulatoare, fie au “avut alta treaba ca lor le era inca bine”, fie au fost niste nemernici care au vrut sa beneficieze catarandu-se pe respectivul val.

          Prostocratia… se plateste! Ghinion!

          Romania Educata, UE educata, ba chiar toata olaneta e educataa… oana la genunchiul celei mai mici broscute cu gura mare de pe Behela

  9. Sa nu-i plateasca daca n-au venit, mai mult cercetati disciplinar. Da’ ce ANAF e buticul lor? Fac ce vor ei? Afara cu toate pilele, lenesii si incompetentii. Afara si cei care chiulesc.

  10. diverselor ramuri care au iesit in strada este faptul ca acest guvern DEMIS nu mai are drept de initiativa legislativa, nu au ce negocia cu acest guvern! Pot insa sa mearga la alesii lor, parlamentarii!

    Si mai lipseste sa se uneasca sindicatele, dar spre deosebire de prostoboul de deasupra care acuza liderii de sindicat pentru greve, eu stiu ca ei(majoritatea) sunt responsabili cu fâsâirea grevelor, cu dezbinarea sindicatelor si avut grija ca grevele sa fie pe cat se poate doar niste supape de refulare fara cine stie ce efecte concrete.

    Bugetarilor, ati votat cu Niku Shordan, da? Bravo, sunteti intelectuali!🤡🤡

    Prostocratia se plateste! Ghinion!