Blestemul ultimei secunde! Poli a pierdut dramatic la Turda

Alb-violetii si antrenorul Stefan au fortat victoria la Turda in ultimele secunde, dar de multe ori soarta nu tine cu cei curajosi (25-26).

O noua partida dramatica traita de handbalistii alb-violeti, care au incasat golul decisiv in chiar ultima secunda a intalnirii de la Turda.

Finalul, asemeni intregului meci, s-a consumat intr-o incrancenare maxima la ambele porti. Gazdele au ratat o aruncare de la 7 metri, in urma careia Politehnica a ramas în inferioritate numerica. Antrenorul banatenilor Constantin Stefan a aruncat in ofensiva ultimelor 20 de secunde un jucator in locul portarului, Grigoras a aruncat dar mingea a fost aparata de portarul ardelenilor, iar cu ultimele resurse acesta a pasat unui coechipier, care a inscris in poarta goala, in ultima secunda!

In meciul de fata, portarii au avut o prestatie mult mai buna decat in meciul de acasa cu Minaur; Stanescu a avut 15 interventii, iar Daskaloski a aparat si el două aruncari de la 7 metri. Din pacate, ofensiva a fost din nou dezechilibrata ca finalizare, cu un mai bun randament doar pe partea stanga. Tensiunea in care s-a jucat a fost confirmata si de eliminarile dictate la cate un jucator esenţial de fiecare parte. Politehnica a jucat fara coordonatorul ei, Cristian Fenici, in ultimele 13 minute (Fenici a incasat 3 eliminari temporare), iar Potaissa nu l-a mai putut folosi din minutul 49 pe pivotul Nenad Savic.

Marcatorii:
Politehnica: Ciubotariu 5, Chikovani 4, Kaftin 4, Fenici 3, Leordean 2, Timofte 2, Grigoras 2, Irimescu 2, Santeiu 1.
Potaissa: Lazar 5, Campan 4, Cintec 4, Marian 3, Pavel 3, Dediu 2, Savic 2, Alisie 1, Adomnicai 1, Orban 1.

Autor: Daniel Neacsu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.