Bijuterii si accesorii, haine si incaltaminte pe toate gusturile si pentru toate buzunarele, la Salonul Industriei Usoare din Timisoara

TIMISOARA. O noua editie a Salonului Industriei Usoare s-a deschis miercuri, la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis. La cererea comerciantilor, CCIAT a organizat din nou evenimentul, astfel ca, in prag de sarbatori, toti timisorenii sa aiba din nou prosibilitatea de a-si cumpara produse dintre cele mai diverse, la preturi promotionale.

Si de data aceasta, peste 60 de comercianti isi asteapta clientii cu o varietate de produse, de la accesorii si bijuterii, la produse cosmetice ori dulciuri dintre cele mai variate, pana la haine si incaltaminte.

„Sunt prezente peste 60 de firme din intreaga tara, care expun spre vanzare, la preturi promotionale, o gama diversificata de produse, dintre care amintim imbracaminte, incaltaminte, marochinarie, pielarie, blanarie. Pe langa acestea, publicul mai poate achizitiona si bijuterii, cosmetice, produse naturiste, ii, ceramica de Horezu, iar in parcarea Centrului Regional de Afaceri functioneaza si de aceasta data targul de produse traditionale, care isi asteapta publicul sa deguste produse apicole, mezeluri, prajituri de casa, delicii turcesti”, a spus Aura Culea, organizatorul Salonului Industriei Usoare.

Expozitia s-a deschis miercuri si isi va inchide portile duminica. Timisorenii pot face cumparaturi de miercuri pana sambata intre orele 10 si 20, iar duminica intre orele 10 si 18. Intrarea este libera.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.