
TIMIȘOARA. În începutul secolului trecut, Timișoara era un oraș în plină dezvoltare. Zidurile vechii cetăți fuseseră demolate, zona centrală urma să fie conectată cu suburbiile, dar erau ridicate și clădiri emblematice din zilele noastre. Totul se întâmpla în perioada în care orașul era condus de Carol Telbisz, cel mai longeviv, și performant primar al Timișoarei.
Dar Timișoara nu se schimba doar în zona centrală, ci și în cartiere.
Una dintre clădirile emblematice avea să fie ridicată în Iosefin.
În această zonă din oraș exista încă din secolul al XIX-lea una dintre cazarmele de pompieri ale orașului. Celelalte două erau în centru, în locul unde astăzi se află Casa Adam Muller Guttenbrun, și în Fabric, în apropierea catedralei catolice. Ultimele două nu mai există în zilele noastre.
“În Timișoara primele formațiuni de pompieri au fost formațiunile de pompieri voluntari și acestea au fost înființate în anul 1869 în cartierele Fabric și Iosefin, în 1873 în Cetate și în anul 1885 în Elisabetin care s-a unit în același an cu Reuniunea pompierilor voluntari din Iosefin.”, se arată pe pompieriitm.wordpress.com, într-o lucrare a locotenent-colonelului Mircea Opriș.
La acea vreme, cazarma de pompieri din Iosefin era una de mici dimensiuni. Cum compania de pompieri din această zonă a orașului avea rezultate foarte bune, în 1904 Primăria a decis construirea unei remize noi, alături de cea veche.
De proiectarea ei s-a ocupat arhitectul Laszlo Szekely. Construcția avea să înceapă în luna iulie a anului 1905.
“În 1905 orașul a construit Turnul de pompieri pe calea Hunyadi(azi Bv. 16 Decembrie 1989) șlângă clădirea Judecătoriei Funciare pentru suma de 84.000 de coroane, comandamentul voluntar trebuind să acopere rata de amortizare a împrumutului contractat cu subvenția orășenească. Cu această ocazie, comandamentul – al cărui șef era Josef Novotny – a construit pe terenul luat din curtea Judecătoriei Funciare un grajd mare pentru 40 de cai, care era închiriat particularilor cu condiția de a putea folosi caii în caz de incendiu. A fost asigurat dreptul de proprietate al orașului asupra grajdului“, scria primarul Josef Geml în carte sa “Vechea Timișoară”.

Construcția a fost finalizată în mai puțin de un an și a fost inaugurată la 1 iunie 1906.
“La parter se aflau remizele trăsurilor și patru grajduri pentru cai. La primul etaj se găseau încăperile comandantului, cele pentru odihnă și sala de așteptare a pompierilor, iar la al doilea diferite depozite și un rezervor cu apă pentru umplerea cisternelor. Turnul de veghe domina cartierul și întreaga zonă de vest a orașului.”, se arată pe historia.ro.

La un sfert de veac de la inaugurare, o furtună a lovit Timișoara, iar clădirea a avut de suferit.
“În anul 1931, în urma unei furtuni puternice, turnul a fost avariat, acesta nemaifiind construit la forma originală, întreg complexul pierzând astfel silueta inițială. Datorită înălțimii la care ajungea, foișorul din vârful turnului oferea o viziune de ansamblu asupra întregului cartier Iosefin, dar și asupra unei mari părți din cartierul Elisabetin, fiind în același timp și un reper vizual pentru comunitate pentru comunitate, contribuind la silueta cartierului Iosefin, marcată de multitudinea de coșuri de fum ale fabricilor din această zonă“, se arată pe heritageoftimisoara.ro.
În urmă cu doi ani, clădirea a intrat într-un amplu program de restaurare. În 15 martie 2024 a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor, proiectul având o valoare de aproape 18 milioane de lei.
Clădirea a fost reabilitată, fiind refăcut și turnul de veghe de altădată. Lucrările nu sunt încă receptionate, dar clădirea și-a recăpătat strălucirea din vremurile de mult trecute.
Pompierii din Timișoara în zi de sărbătoare
Împlinirea a 120 de ani de la inaugurarea clădirii din zona Iosefin nu este singurul motiv de sărbătoare pentru pompieri.
Tot la 1 iunie, salvatorii sărbătoresc și 90 de ani de când primarul Augustin Coman cerea înlocuirea pompierilor comunali cu pompieri militari.
“Chiar înainte de promulgarea legii de organizare apompierilor din 1936, Municipiul Timişoara, graţie sufletelor de buni romani ale profesorului Augustin Coman – primar şi doctor Nicolae Table – secretar general, s-a cerut Comandamentului Pompierilor Militari înlocuirea pompierilor comunali (pompieri civili) cu pompieri militari.
Aceasta înlocuire s-a făcut cu sacrificii de ambele părţi, deoarece Municipiul Timişoara nu voia să lase pe drumuri pe nici unul din foştii pompieri comunali, iar Comandamentul Pompierilor Militari a trebuit sa creeze o unitate noua în condiţii bugetare mai restrânse, deci cu un efectiv mic, în raport cu întinderea Municipiului Timişoara şi importanţa industrială.
În ședința Comisiunii Interimare a Primăria mun. Timișoara din 27 aprilie 1936 și 28, 29 Aprilie 1936 prin care se aprobă militarizarea pompierilor municipali (32 pompieri definitivi și 31 pompieri voluntari) cu data de 1 iunie 1936“, se arată pe pompieriitm.wordpress.com.
Pompierii din Timișoara urmează să sărbătorească și ei această bornă.
“În data de 03 iunie, ISU Timiș va organiza o ședință festivă ocazionată de celebrarea a 90 de ani de la înființarea primei subunități de pompieri militari din Timiș.
Cu această ocazie va fi marcată si Ziua Rezervistului Militar, încă un eveniment cu tradiție in cultura organizațională a Inspectoratului“, au transmis reprezentanții ISU Timiș pentru opiniatimisoarei.ro.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Superb …si ai va lua fatza magazinul lidl