Betele de Mos Nicolae sunt naturale anul acesta. Cele ieftine sunt mai cautate in Timisoara

TIMISOARA. Comerciantii care vand bete de Mos Nicolae au luat cu asalt centrul Timisoarei. Si-au expus pe tarabe marfa care este confectionata manual, in principal din materiale naturale: bete de scortisoara, bambus sau trestie, material textil ori fructe uscate.

Preturile betelor de Mos Nicolae variaza intre 2 lei si 12 lei, in functie de cat s-a lucrat la batul respectiv, iar coronitele, caci si ele se pot cumpara in aceasta perioada, sunt ceva mai scumpe, intre 20 si 30 de lei.

Comerciantii spun ca vanzarea merge foarte bine la betele mai ieftine, de 2-3 lei si ca lumea mai mult priveste decat sa cumpere, dar, cu toate acestea, pana la marea sarbatoare mai sunt cateva zile, iar vanzatorii sunt optimisti.

Pe tarabe, oferta este variata. Bete din lemn de scortisoara frumos mirositoare si putin impodobite pot fi cumparate la 5 lei bucata. Acelasi pret au si betele din trestie, bambus sau chiar mesteacan. Unii au agatat de betisoare bucati de fructe uscate, iar altii au preferat stelutele sau inimioarele. Oferte sunt pe toate gusturile.

Cele mai scumpe bete pe care le vand sunt cele la 8 lei. Costa atat pentru ca s-a lucrat cel mai mult la ele„, ne-a spus o vanzatoare.

Betele din scortisoara se vand cel mai bine anul acesta. Eu sunt doar comerciant, sotia le-a facut, iar eu le vand. Sunt foarte multe idei anul acesta si se merge foarte mult pe natural„, ne-a spus unul dintre vanzatorii de betisoare din Piata Libertatii.

Printre comercianti, o femeie a ales sa vanda vasc. O ramura impodobita cu fontita rosie costa 3 lei, insa nimeni nu pare sa se intereseze de aceasta planta, cel putin deocamdata. In preajma Craciunului, cu siguranta vascul se va da ca painea calda.

Foto: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.