Bataie pe camine. Peste 13.000 de locuri de cazare pentru studenti, la Timisoara. Care sunt preturile

TIMISOARA. Caminele celor patru universitati din Timisoara ofera, in total, peste 13.000 de locuri de cazare, cele mai multe, respectiv circa 6.000 de locuri fiind disponibile la Universitatea Politehnica din Timisoara.

CITESTE SI: Ocolim Timisoara pe Centura Mica, prin partea de vest. Ce bucata de sosea e pe cale sa o completeze

Astfel, Universitatea Politehnica din Timisoara (UPT) ofera studentilor care invata aici, aproximativ 6.000 de locuri de cazare in 16 camine

Sunt disponibile 4.500 de locuri in caminele cu camere de cinci paturi si 1.600 de locuri in cele cu doua paturi. Cazarea studentilor se face in perioada 21 – 25 septembrie”, au transmis reprezentantii UPT.

Aceasta universitate a stabilit si taxele de cazare. Astfel, studentii care au locuri bugetate vor plati lunar 95 de lei pentru a locui in camere cu cinci paturi. Cei care nu sunt pe locuri bugetate, vor plati o suta de lei, pentru aceleasi camere cu cinci paturi.

In camerele cu doua paturi, studentii de pe locurile bugetate vor plati 160 de lei, iar cei la fara taxa vor plati 165 de lei.

CITESTE SI: Plin de casute in Piata Victoriei, la Timisoara. Ce se pregateste 

Universitatea de Vest din Timisoara are disponibile aproximativ 3.000 de locuri de cazare in cele zece camine ale universitatii. Pretul mediu de cazare este de o suta de lei.

La Universitatea de Vest se depun, an de an, aproximativ 6.000 de cereri de cazare, insa doar jumatate dintre acestea pot fi rezolvate. Oricum, Universitatea are in constructie inca un camin unde se vor putea caza studenti in viitor.

La Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara sunt disponibile aproximativ 2.500 de locuri de cazare pentru studenti, in sapte camine. Tarifele de cazare sunt cuprinse intre 75 de lei pentru un loc intr-o camera cu patru paturi, 85 de lei in camera cu trei paturi si 120-200 lei in camera cu doua paturi pentru studentii de pe locurile bugetate.

Studentii de pe locurile nebugetate platesc 185 de lei pentru un loc in camera cu patru paturi, 195 de lei pentru un loc in camera cu trei paturi si 230-310 lei pentru loc in camera cu doua paturi.

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului ”Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara ofera studentilor sai peste 1.500 locuri, care sunt disponibile in cinci camine, dintre care unul de garsoniere.

Preturile de cazare variaza de la 125 de lei pentru un loc in camera cu patru paturi si 335 lei pentru loc in caminul cu garsoniere.

Studentii care nu prind locuri in caminele studentesti din Timisoara, isi pot inchiria locuinte in oras. O garsoniera se poate inchiria cu aproximativ 200 de euro pe luna, un apartament cu doua camere se inchiriaza cu peste 300 de euro pe luna, iar cele cu trei camere depasesc 380 de euro lunar.

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.