Basescu a trimis spre avizare proiectul legii de revizuire a Constitutiei VEZI DOCUMENTUL

Presedintele Traian Basescu a trimis spre avizare Consiliului Legislativ proiectul legii de revizuire a Constitutiei. Dupa primirea avizului, proiectul va fi trimis Curtii Constitutionale si apoi Parlamentului. La ora 17:00, seful statului va sustine o conferinta de presa.
Presedintele Traian Basescu a transmis, miercuri, Consiliului Legislativ, proiectul de revizuire a Constitutiei, urmand ca acesta sa fie avizat si inaintat Parlamentului, in vederea dezbaterii si adoptarii, informeaza Presedintia.

In conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constitutia Romaniei si avand in vedere dispozitiile art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, proiectul de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, initiat de Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului, dupa primirea avizului Consiliului Legislativ va fi transmis Curtii Constitutionale pentru verificarea respectarii dispozitiilor constitutionale privind revizuirea.
Ulterior, proiectul de revizuire insotit de avizul Cosiliului Legislativ si de decizia Curtii Constitutionale va fi inaintat Parlamentului Romaniei, in vederea dezbaterii si adoptarii lui, se arata in comunicatul Presedintiei.
Seful statului declara, in urma cu cateva zile, ca spera ca proiectul sa ajunga in Parlament inaintea vacantei parlamentare.

Potrivit proiectului, in Constitutie ar urma sa fie introduse prevederi care sa mentioneze organizarea Romaniei in regiuni de dezvoltare. De altfel, seful statului declara ca, daca aceste regiuni vor fi acceptate de Parlament, „va fi foarte bine”, insa atragea atentia asupra faptului ca organizarea lor nu ar trebui sa se bazeze pe criterii etnice, ci pe criterii socio-economice.
„Trebuie create echilibre economice si sociale. Acestea trebuie sa fie criteriile care stau la baza unei eventuale reimpartiri administrative a Romaniei. (…) De ce optez pentru aceasta organizare? Pentru ca, in principiu, cred ca diminuarea cheltuielilor cu aparatul de stat, fie ca e vorba de aparatul central sau de cel local, este la fel de importanta”, spunea, atunci, seful statului.

Pe de alta parte, proiectul de revizuire a Constitutiei mai prevede Parlament unicameral, schimbarea modului de numire a ministrilor in cazul unei eventuale remanieri, insa vizeaza si CSM, prin reducerea mandatului judecatorilor la 4 ani, de la 6, cat este in prezent.

Proiect de Lege de revizuire a Constitutiei Romaniei

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.