Opinia Timisoarei

BARFE: Catalin Serban, fostul vice al Curtii de Apel Timisoara, se razbuna pe fostii sai colegi din Dicasterial. A devenit ‘profesor de Drept’ pentru ‘camarazii’ de celula din inchisoarea de pe Popa Sapca

TIMISOARA. Un ghimpe-n coasta! Condamnat la cinci ani de inchisoare pentru rolul infractional jucat in dosarul insolventei Moldomin, fostul vicepresedinte al Curtii de apel Timisoara, Catalin Serban, a devenit, in ultimele luni, un adevarat chin pentru fostii sai colegi de instanta.

Daca inainte de a fi prins in flagrant cu o mita de 50.000 de euro – pentru trafic de influenta in favoarea unor cetateni sarbi, interesati de falimentul combinatului din Moldova Noua -, judecatorul timisorean facea parte din tagma celor ce imparteau dreptatea, dupa condamnarea definitiva si incarcerarea in Penitenciarul Timisoara, fostul justitiar a trecut rapid de cealalta partea a baricadei.

Mai exact, din august 2013, Catalin Serban s-a transformat intr-un autentic maestru al actiunilor in instanta formulate de detinuti, fiind consultat de colegii de celula ori de cate ori se intocmeste o sesizare, o plangere penala sau o contestatie la masurile dispuse de autoritatile penitenciare.

De pe urma filantropiei juridice a „profesorului” au beneficiat, cu varf si indesat, actualii sai colegi de celula, politisti si vamesi din Lotul Moravita II, care au fost consiliati sa-si recunoasca vina, sa confirme acuzatiile procurorilor DNA, pentru a beneficia de reducerea pedepselor cu o treime. Cum, de altfel, s-a si intamplat…

Talentul cu care sunt formulate actiunile provenite din penitenciar, redactate de detinuti sub directa indrumare a „profesorului”, le da mari batai de cap judecatorilor de la instantele timisorene, intrucat, potrivit adagiului latin folosit in Drept „Qui potest plus, potest minus” (Cine poate mai mult, poate si mai putin), pentru fostul judecator Catalin Serban este, indubitabil, floare la ureche sa motiveze plangerile detinutilor in asa fel, incat sa obtina castig de cauza si sa-i lase fara replica pe fostii sai colegi de la instanta…

Exit mobile version