TIMIȘOARA. Un bărbat s-a prezentat la Postul de Poliție din Biled unde a anunțat că tatăl său, în vârstă de 64 de ani a dispărut de acasă și este de negăsit. După nici o oră, acesta s-a întors la Poliție unde i-a înștiințat pe oamenii legii că și-a găsit părintele mort pe câmp, la marginea localității.
Polițiștii s-au dus imediat la fața locului unde l-au găsit mort pe bărbatul de 64 de ani. Lângă el se afla o sticlă cu antigel, însă deocamdată nu se cunoaște dacă acesta a și băut din ea. Acasă nu a fost găsit niciun bilet de adio.
Trupul neînsuflețit nu are urme de violență.
În urmă autopsiei se va stabili cu exactitate cauza decesului.
”Astăzi, în jurul orei 14:30, la Postul de Poliție Biled s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că tatăl său, de 64 de ani, ar fi plecat de la domiciliu, din comuna Biled, în seara precedentă, în jurul orei 19:00 și nu a mai revenit.
Polițiștii au demarat de îndată procedurile legale pentru căutarea persoanei.
Ulterior, în decurs de câteva minute, respectiv în jurul orei 15:07, fiul bărbatului a revenit și a sesizat organele de poliție, precizând că l-a găsit pe tatăl său decedat în extravilanul localității Biled. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă”, a transmis IPJ Timiș..
În cauză a fost întocmit, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.
Pareri
2980 locuitori, dintre care 440 inlocuitori. Sa se afle varsta fiului precum si rolul lui.
Da, nelipsitul baluba cu gluma lui răsuflata… Gunoi de om ce ești, atâta te duce capul sa comentezi la o știre despre moartea unui om?