Opinia Timisoarei

Barbat gasit mort pe camp, nu departe de Timisoara. Avea o sticla de antigel langa el

TIMIȘOARA. Un bărbat s-a prezentat la Postul de Poliție din Biled unde a anunțat tatăl său, în vârstă de 64 de ani a dispărut de acasă și este de negăsit. După nici o oră, acesta s-a întors la Poliție unde i-a înștiințat pe oamenii legii că și-a găsit părintele mort pe câmp, la marginea localității.

CITESTE SI: Studiu unic in Romania realizat la Spitalul Victor Babes Timisoara. Rezultatele in privinta cancerului obtinute cu inteligenta artificiala

Polițiștii s-au dus imediat la fața locului unde l-au găsit mort pe bărbatul de 64 de ani. Lângă el se afla o sticlă cu antigel, însă deocamdată nu se cunoaște dacă acesta a și băut din ea. Acasă nu a fost găsit niciun bilet de adio.

Trupul neînsuflețit nu are urme de violență.

În urmă autopsiei se va stabili cu exactitate cauza decesului.

Astăzi, în jurul orei 14:30, la Postul de Poliție Biled s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că tatăl său, de 64 de ani, ar fi plecat de la domiciliu, din comuna Biled, în seara precedentă, în jurul orei 19:00 și nu a mai revenit.
Polițiștii au demarat de îndată procedurile legale pentru căutarea persoanei.
Ulterior, în decurs de câteva minute, respectiv în jurul orei 15:07, fiul bărbatului a revenit și a sesizat organele de poliție, precizând că l-a găsit pe tatăl său decedat în extravilanul localității Biled. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă”, a transmis IPJ Timiș..

În cauză a fost întocmit, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.

Exit mobile version