Banca Mondiala ne avertizeaza: Romania trebuie sa investeasca in educatie!

Romania trebuie sa investeasca in educatie, avand in vedere ca, desi exista si zone de excelenta, 15%-20% din populatie nu are nivelul elementar de educatie, de scoala generala, a declarat directorul de tara pentru Romania al Bancii Mondiale, Elisabetta Capannelli, la Bucharest Forum 2014, organizat de Institutul Aspen Romania.

„Sunt zone de excelenta in Romania (in educatie – n. red.), spre exemplu aptitudinile privind limbile straine, apreciate de investitori, dar sunt si zone slabe. Daca ne uitam la testele PISA pentru matematica ori stiinte, spre exemplu, rezultatele exprima slabiciuni ale sistemului educational. (…) 15%-20% din populatia Romaniei nu are o educatie la nivel elementar, de scoala generala”, a spus reprezentantul Bancii Mondiale.

Capannelli a precizat ca Romania are alocat un buget de peste 3% din PIB pentru invatamant, iar in Suedia procentul este de 6,7% din PIB.

„Veti spune ca Suedia este Suedia, dar si in Bulgaria procentajul e mai mare”, a subliniat ea.

Oficialul Bancii Mondiale a atras atentia asupra faptului ca Romania se afla pe locul 74 in lume din punct de vedere al usurintei de a face afaceri intr-o tara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.