
TIMIȘOARA. Juriul specializat a recomandat Banatul pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028.
Un anunț final va fi făcut în 10 iunie 2026.
”Acesta este momentul pe care l-ați așteptat cu toții. Juriul a remarcat faptul că oferta acoperă coerent cele șase domenii prioritare ale IGCAT și că a fost construită organic, cu implicarea reală a mai multor actori locali.
În același timp, include planuri clare de participare a Banatului în proiectele rețelei și arată o asumare serioasă a dimensiunii europene a acestui titlu. Propunerea nu se oprește însă la prezent. Ea conturează o moștenire pe termen lung pentru regiune și reflectă un angajament solid al partenerilor locali față de sustenabilitate și producția alimentară de calitate”, a declarat la Timișoara dr. Diane Dodd, președinte IGCAT, Barcelona, președintele juriului.
Ea a subliniat și poziția Banatului, acolo unde se întâlnesc diferite culturi.

”Juriul subliniază și poziția aparte a Banatului: un spațiu de întâlnire al culturilor, unde gastronomia spune o poveste construită în timp, din influențe românești, sârbe, maghiare, germane și nu numai. Această combinație nu este un concept abstract, ci o realitate vie, prezentă în fiecare zi.
În același timp, ecosistemul gastronomic al regiunii, care leagă orașul de mediul rural, universitățile de ferme, producătorii artizanali de sectorul ospitalității, arată că Banatul are o bază solidă și resursele necesare pentru a construi un program relevant și cu impact.
Pe baza dosarului depus și a vizitei în teren, juriul a decis în unanimitate să recomande Banatul pentru titlul de Regiune Europeană a Gastronomiei 2028”, a anunțat Diane Dodd.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a subliniat importanța acestui titlu pentru întreg Banatul.
”Pentru Banat această înseamnă recunoașterea identității gastronomice autentice, adică tradiții, produse locale, rețete specifice, existența unui lanț de producție dezvoltat de fermieri, producători și piețe în care gastronomia este un instrument pentru turism și educație, dar și pentru dezvoltare economică.
Pe scurt, nu este despre cine gătește mai bine, ci despre cine poate să dezvolte o strategie, un concept în jurul gastronomiei, despre promovarea tradițiilor culinare, despre calitatea și diversitatea produselor locale, dar și despre legătură dintre mâncarea bănățeană și turism
Ce înseamnă pentru Timiș, Caraș-Severin și Arad acest titlu: vizibilitate la nivel european, un aflux mare de turiști interesați de mâncarea tradițională bănățeană, de promovarea producătorilor locali, dar și despre organizarea unor festivaluri gastronomice”, a spus Simonis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!