Opinia Timisoarei

Avem proiectant pentru pasajul de la Fabrica de Zahar din Freidorf, la iesire din Timisoara. Podul isi va schimba complet infatisarea

TIMISOARA. S-a facut un prim pas catre reabilitare pasajului peste calea ferata aflat in apropierea Fabricii de Zahar si a parcului industrial din cartierul Freidorf.

CITESTE SI: Se poate face, oficial, mutarea animalelor de la Gradina Zoologica din Timisoara. O parte vor pleca la Ploiesti, Craiova si chiar in Ungaria 

Primaria a semnat contractul pentru proiectarea obiectivului, care a fost adjudecat de SC Bridge Consult SRL pentru suma de 97.907,48 de lei.

Proiectarea ar urma sa dureze 120 de zile si include obtinerea de avize si acorduri pentru reabilitarea pasajului si elaborarea documentatiei de avizare a lucrarilor.

Zona Polona a fost ignorata mulți ani și trebuia demult ca Primaria Timișoara sa isi indrepte atentia spre acest cartier. O facem noi acum, prin reabilitarea pasajului Slavici, un pasaj construit in 1982 si care asigura accesul atat spre zona industriala, cat si zona Polona si localitatile limitrofe, cum ar fi Utvin, unde locuiesc numeroase persoane, care lucreaza in Timisoara. In prezent, circulația pe pasaj este restrictionata din cauza stadiului avansat de degradare a structurii. Nivelul de degradare este atat de ridicat, incat impune lucrari de reabilitare si inlocuire a unor elemente structurale”, spune primarul Timisoarei, Dominic Fritz.

Podul din zona Freidorf va avea doua benzi pe sens, trotuare si va avea si piste de biciclete. Se va lucra si la retelele edilitare, de iluminat public, gaz, apa, canalizare, dar in zona urmeaza sa fie amenajate si zone verzi.

Pasajul care asigura trecerea dinspre oras catre zona Frabricii de Zahar, dar si catre Utvin si Sanmihai, a fost inaugurat in anul 1982. Pe pod sunt amplasate si liniile de tramvai pe care odata circulau garniturile de pe linia 3, dezafectata de ani buni.

FOTO: timisoreni.ro

Exit mobile version