Opinia Timisoarei

Avem primele desene. Cum se schimba traficul in centru la Timisoara, dupa ce inca doua strazi devin partial sau total pietonale. Planul de modernizare al primariei. VIDEO

TIMIȘOARA. Greu se naște proiectul de regenerare a încă unei zone din centrul Timișoarei pe care administrația Fritz vrea să o transforme parțial într-una pietonală, plan care datează încă din 2015, din vremea când se apropia de final prima etapă de acest fel, care a dus la schimbarea totală la față a cartierului Cetate, din care a fost scos traficul auto în cea mai mare parte, lăsând loc promenadei și teraselor.

Într-o a doua etapă de pietonalizare , proiectul Cetate 2, erau cuprinse alte 20 de străzi, între care și cealaltă porțiune din Augustin Pacha, respectiv o parte din Proclamația de la Timișoara, pe care le vizează acum primăria.

În ianuarie 2023, primăria, prin societatea din subordinea sa Timpark, încredința contractul de proiectare a intervențiilor pe Proclamația de la Timișoara și străzile adiacente firmei Planwerk Arhitectură și Urbanism din Cluj, aceeași care se ‘autoplagiase’ în studiile pentru Regenerarea Urbană din zona Traian, a cărei licitație tocmai a fost anulată, aceeași firma care a lucrat mai bine de 10 ani la PUG-ul Timișoarei, proaspăt anulat și el în prima instanța.

Deși conform contractului, documentația trebuia să fie gata în 5 luni, după mai bine de 2 ani și jumătate, proiectarea pentru „Reorganizare parcări și spațiu public Proclamația de la Timișoara” a ajuns, în sfârșit, în faza obținerii tuturor avizelor.

Proiectul privind reorganizarea parcărilor și a spațiului public din zona Proclamația de la Timișoara acoperă o suprafață de 12.923 mp, și a presupus, pentru prima dată, realizarea unei cadastrări reale a acestei zone. Procesul a fost anevoios pentru că suprafețele erau fragmentate în mai multe cărți funciare, iar unificarea lor a necesitat verificări detaliate și operațiuni birocratice mai de durată. În unele cazuri, acestea erau chiar suprapuse.

În prezent, documentația gestionată de Timpark are toate avizele necesare, însă această etapă s-a prelungit considerabil, în special în etapa obținerii avizului Direcției pentru Cultură, emis după aproape 10 luni.

Documentația este în etapă finală, următorul pas fiind adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru modificarea unei suprafețe pe strada Carol Telbisz„, spun pentru opiniatimisoarei.ro reprezentanții Primăriei Timișoara.

Direcția pentru Cultură: Nu e pentru prima oară când Primăria nu se uită în propria curte

Cei de la Direcția pentru Cultură spun că au fost probleme cu documentațiile înaintate și au fost nevoiți să ceară lămuriri care au venit târziu dinspre administrație.

Noi nu dăm cu întârziere pentru că ei au depus o documentație. Nu înseamnă că e și corectă, și completă. De la depunere până la avizare e o întreagă procedura… Faptul că se depune într-o anumită dată nu înseamnă că procesul e încheiat.
Simplu spus, probabil că s-au cerut completări de documentație, care, dacă au venit târziu, asta e.
Niciodată nu stă o documentație atâta timp la noi fără să existe un motiv în sine. Dacă eu cer lămuriri, explicații și ele vin după 5 luni, nu poți să spui că ai stat după avizul de la Direcția de Cultură 10.

Nu este pentru prima dată când primăria nu se uită în propria curte.
Dacă era vorba despre 3 luni, puteam să îmi pun problema că am greșit sau ceva. Dar, când sunt 10 luni, problema e la primărie„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Sorin Predescu, șeful Direcției de Cultură a Județului Timiș.

Cum se va schimba traficul prin zona centrală a Timișoarei după modernizare

Pe strada Proclamația de la Timișoara ar urma ca mașinile să nu mai întoarcă în bucla dinspre Piața Sfântu Gheorghe, iar parcările acum oblice (în spic) să rămână mult mai puține și să devină paralele cu bordura.

În plus, administrația Fritz vrea să taie una dintre benzile de circulație din fața Ceasului Floral pentru a largi stația de tramvai și pentru a amenaja spații verzi.

Pe tronsonul cuprins între Piața Sfântu Gheorghe și strada Augustin Pacha se dorește eliminarea traficului auto existent, caracterul tronsonului se dorește a fi unul pietonal, se vor realiza accesuri pentru autovehiculele de intervenție și aprovizionare prin montarea de bolarzi retractabili. Bicicliștii nu vor fi restricționați. Se vor extinde insulele verzi din jurul arborilor existenți.

Pe tronsonul dintre Episcop Augustin Pacha și strada Martin Luther (cea care leagă Punctele Cardinale de Hotel Continental, n.r.) se va asigura o circulație auto pe o singură bandă de mers în ambele direcții de circulație, de o parte și de cealaltă a liniilor de tramvai.

Soferii care vor veni dinspre Prefectură, la intersectia cu Martin Luther, vor avea obligatoriu la stânga.

„Parcările se vor realiza longitudinal, cu sensul de circulație auto, zona rămasa după întoarcerea parcărilor din poziția oblică existența se va ceda trotuarelor sau zonelor verzi, după caz.

În zona stației de tramvai existentă (în dreptul Ceasului Floral, n.r.) se va studia varianta reducerii benzilor de circulație auto la una singură, suprafețele rămase fiind cedate spre lărgirea peronului stației de tramvai și a zonelor verzi existente„, se arăta în documentația ce a stat la baza licitației pentru proiectare.

Pe de altă parte, în strategie se urmărește eliminarea traficului auto și, implicit, a locurilor de parcare de pe strada Augustin Pacha, tronsonul cuprins între Proclamația de la Timișoara și Carol Telbisz. Aici, administrația Fritz vrea să planteze pomi și să pună jardiniere, iar pe stradă să circule doar pietonii și bicicliștii.

Pe strada Augustin Pacha se va elimina traficul auto și banda velo dedicată, va fi introdusă vegetație prin plantări în sol de arbori, cu creștere finală de talie medie sau mare„, mai era prevăzut în documentație.

În schimb, pe strada Carol Telbisz, cea din spatele magazinului Bega, autoritățile vor să reintroducă dublul sens de circulație. Ceea ce înseamnă desființarea pistei de biciclete pentru a face loc mașinilor și redesenarea actualei parcări perpendiculară pe linia Parcului Civic, adică o reducere a numărului de locuri.

Se va analiza posibilitatea introducerii de sens dublu de circulație auto și realizarea, în zona accesului la parcarea la sol existența din spatele magazinului Bega o întoarcere tip cul-de-sac (întoarcere în stradă înfundată, n.r.)„, se mai arăta în tema de proiectare.

În toată zona vizată de noua reconfigurare ar urmă să fie instalate bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele de biciclete, panouri de informare și elemente de signaslistică. Clădirile reprezentative vor fi marcate în pavaj prin piese speciale din piatră sau bronz cu informații istorice.

Și iluminatul public de pe aceste străzi ar urma să fie schimbat. Una dintre lucrări prevede demontarea stâlpilor existenți și plantarea unor noi stâlpi, moderni, cu cabluri în interior, cu corpuri de iluminat moderne, iar zonele ar urma să fie iluminate diferit, în funcție de utilitatea lor.

Odată finalizată, documentația pentru reconfigurarea spațiilor publice din centru va fi supusă aprobării Consiliului Local Timișoara.

 

 

Exit mobile version