Noutati :

Avem nevoie de o singura Universitate in Timisoara! Asta a subliniat ministrul Educatiei Daniel Funeriu la deschiderea anului universitar la USAB! VEZI FOTO de la festivitatea de la Agronomie Timisoara!

19 septembrie, 2011 - 11:31 AM
Autor: Miodrag Hojda      
Categorie: EDUCATIE
7

TIMISOARA. Pentru ca Timisoara sa ajunga pe harta invatamantului superior din Europa este nevoie ca cele 4 universitati sa se uneasca intr-una singura! Asta s-a sustinut cu tarie la festivitatea de deschidere a anului de invatamant la Universitatea de Stiinte Agricole a Banatului astazi.

Suntem intr-o competitie globala nemiloasa. Daca consideram ca Timisoara, cu 4 universitati, e un pol de competitivitate, atunci aceasta este o iluzie. Solutia o reprezinta o singura universitate puternica la Timisoara. Doar asa putem avea rezultate pe plan international. Trebuie sa renuntam la orgoliile de a conduce pentru ca e capital ca Timisoara sa apara pe harta invatamantului superior din Europa.  Daca luati aceasta decizie, avantajele sunt imense si va garantez tot sprijinul meu„, i-a asigurat ministrul Educatiei Daniel Funeriu pe profesorii, pe invitatii si pe studentii de la USAB prezenti azi la deschiderea anului universitar.

Avem o Politehnica cu traditie, un UVT puternic, o Medicina de top si o Agronomie cu cele mai bune conditii din Romania. De ce n-am avea o singura unviersitate in Timisoara? Ar fi acesta momentul oportun sa intram in competitie cu universitatile europene„, a declarat si Constantin Ostaficiuc, presedintele Consiliului Judetean Timis, in Aula Magna de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului.

Clanurile din universitati, luate in colimator

Funeriu a lovit si in clanurile care conduc universitatile: „Sunt universitati in tara cu un numar restrans de personal, de profesori si alti angajati care fac parte chiar din aceeasi familie. Se apropie alegerile in institutiile de invatamant superior. Aveti grija ce alegeti! Este nevoie de oameni de valoare in universitati! Organizati-va in structuri simple, suple, care sa faca usor fata exigentelor pe plan international!”, i-a avertizat Funeriu pe universitari.

Funeriu ar pleca sa invete in strainatate, daca ar fi student!

Intrebat daca ar pleca la studii in straintatate, daca ar mai fi student, ministrul Educatiei a raspuns fara ezitare DA. „As alege universitatea. E o falsa problema a plecarii studentilor din tara. Problema e ca tinerii nostri nu se mai intorc. De aceea este esentia ca ei sa stie ca in tara ii asteapta conditii foarte bune profesionale si ca se intorc undeva unde valoarea este respectata si sunt conditii de munca pe criterii de valoare”, si-a explicat Daniel Funeriu raspunsul.

Daniel Funeriu a abordat mai multe subiecte la universitatea agronomica timisoreana. El i-a sfatuit pe studenti sa faca sport, subliniind de trei ori acest indemn! Le-a spus tinerilor si sa se bucure de viata studenteasca si de tinerete, dar cu un grad ridicat de moderatie, fara excese.

Participam la Revolutia Verde!

Valeriu Tabara, ministrul agriculturii, a fost si el prezent la deschiderea anului universitar de la USAB. In calitate de profesor al institutiei de invatamant superior si de ministru, Tabara le-a vorbit studentilor si cadrelor didactice despre Revolutia Verde de la nivel mondial la care asistam.
„Pamantul este o puternica resursa de producere de energie. Resursele regenerabile reprezinta viitorul. Este cert ca nu este suficient sa invatam sa producem, ci ce anume producem si ce facem cu rezultatul”, a precizat acesta. „Putem profita de locul si de resursele pe care le avem pentru a participa la revolutia verde ce a cuprns intreg mapamondul si pentru a porni o dezvoltare stabila in domeniu”, a adaugat Valeriu Tabara.

Moisuc vrea modificari in LEN

Alexandru Moisuc, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului, le-a spus studentilor ca este ultimul an in care se afla in USAB, dupa peste o jumatate de veac in care a stat la dispozitia universitatii. Anul viitor, mandatul rectorului se termina, iar el va iesi la pensie.

Moisuc nu a pierdut ocazia de a-i avea pe cei doi ministri la deschiderea de an universitar si i-a reprosat ministrului Funeriu ca in noua lege a educatiei (LEN) nu sunt reglementari specifice pentru universitatile de profil agronomic, iar niste completari ar trebui pentru a stabili mai clar conditiile de lucru ale acestora, dar si in ceea ce priveste microfermele in care studentii isi desfasoara practica, mai multe fonduri alecate acestora fiind neaparat necesare.

Potrivit traditiei, studentii de la USAB au inceput mai repede scoala, deoarece ii asteapta cateva saptamani pline in care se vor familiariza cu lucrarile agricole de toamna. In total USAB numara in anul universitar 2011-2012 aproape 5500 de studenti la licenta si peste 1000 de masteranzi. Multi dintre ei s-au adunat astazi la festivitatea de deschidere a scolii.

FOTO: Dariana Dragos

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Mai domnule Daniel pai in Timisoara vrei sa faca rectorii foamea??
    Asta pentru ca nu toti sint un Robu care e si in Parlament(oare de ce mai are si fatalaul asta 2 functii??!!)
    Ar fi 4 rectori de universitati apoi acei subrectori de facultati sa fie vreo 50???
    Fa bine Funeriule si elimina fabricile de diplome un Spiru Haret,Slavici,Eminescu sau Dragan,apoi gindeste-te la un altfel de SORBONA in Vestul tarii…

  2. Cretinoid megaloman… Universităţile din Cluj, Iaşi, Bucale – au ajuns în top pentru că s-au dezbărat de balast, balast conform criteriilor funerariului… s-au făcut mai mici şi s-au concentrat pe cercetare… Şi acum, puţoiu o dă pe din invers… adică să cercetăm economia psihologico-teologică a podurilor cu ADN pe considerente de artă sportivă… Ar fi tare aşa mamuit, mamuth, pardon… interdisciplinar… e vreo clinică ce trepanează cu laserul ? Că doi din cei trei neuroni vor să iasă şi să fie liberi… ca mucii…

  3. @brucanianul… eşti evaziv.

  4. Nu e o idee rea, dimpotriva, pt a fi competitivi e o ,,reteta” de succes. Decat sa fie concurenti directi, pe plan local, mai bine s-ar comasa intr-o singura universitate mare si ar deveni un concurent important pe plan national.

  5. @Mihai…
    Na, apari iarăşi, papagal de partid… nici nu citeşti, nici nu ai argumente… ai doar banda cu textul pt papagali, „e bine”….
    Citat: „Nu e o idee rea, dimpotriva, pt a fi competitivi e o ,,reteta” de succes. Decat sa fie concurenti directi, pe plan local, mai bine s-ar comasa intr-o singura universitate mare si ar deveni un concurent important pe plan national.”… Mare tâmpenie…Nu a existat şi nu poate exista concurenţă directă, în cercetare, între domenii atât de diferite… Există de muuultă vreme colaborare interdisciplinară, între UVT, POLI, Medicină… pe fizică, chimie, inginerie… pe ştiinţe exacte… Avem lucruri comune, la care lucrăm împreună, dar avem şi domenii de studiu total diferite… De ce nu luptă funerariu ca să unească, pe absolut aceleaşi „principii”, şcolile superioare din bucale sau clujjj ? Au aceiaşi structură, diferă exclusiv prin numărul de studenţi… De ce să nu fie bucale cel mai tare centru universitar din sug-estul europei? Are UB, are Poli, ASE, etc, în prima ligă… păi să se unească măcar astea trei, să le dăm peste bot celor de la Harvard…

  6. aceeaşi structură, scuze…

  7. De acord cu o singura universitate. Pe regiune, 8 regiuni, 8 universitati. Dar in timisoara mai intai daramati-le pe toate. Circa 90% din ele sunt pline de rude, unchi, nepoti, fii, fiice, amante, consateni, slugi care fac lucrari ISI pentru profii batrani, batrani care fac lucrari ISI pentru gagici, granturi obtinute pe pile, cel putin pana acuma. Daca se vor uni toate, va fi ca o mare unire de familii mafiote, cu un cupola drept rector. Vor ajunge in aceleasi catedre prosti sadea, impostori notorii, care si-au cumparat pe bani grei diplomele de doctor si au ajuns confi si profi, cu asistenti si lectori care-i baga in pamant fiind cu mult deasupra lor dar care nu au putut sa promoveze din cauza sistemului infect. Sa se uneasca ASE cu Univ. Bucuresti, cu Poli Bucuresti etc. Cum au ajuns borfasii de la ASE in liga I e un mister pentru cine-i cunoste bine. Ei nu au lucrari in strainatate, sunt doar un Spiru Haret de stat. Rusine ministerului lui Funeriu! Sa inceapa cu Traian Basescu si fiica-sa facuta europarlamentar desi cum deschide gura mori de ras!! Nu e nici o reforma, vor doar sa economiseasca bani, sa reduca personal. Iar voi ziarul asta, mai bine luati personalul de la medicina, poli, uvt, agronomie, pe toti la rand si sa vedem daca dibuiti cine a cui pila este. Daca aveti curaj, desi presa din Timis e execrabila, obedienta, vai de capul lor.