Autostrada Timisoara – Belgrad, inapoi pe agenda Guvernului. Anuntul presedintelui CJT Calin Dobra

TIMISOARA. Proiectul privind autostrada Timisoara – Pancevo, care se leaga astfel de Belgrad pe sosea de mare viteza, este sustinut la nivel politic de Romania si de Serbia a declarat la Varna, prim-ministrul Viorica Dancila, precizand ca acesta ar putea fi concretizat in viitorul apropiat.

Proiectul privind drumul de mare viteza Timisoara – Pancevo este sustinut la nivel politic de ambele parti si suntem increzatori ca el se va concretiza in viitorul apropiat. La nivel tehnic, a fost stabilit calendarul pentru implementarea etapei de reavizare a studiului de fezabilitate”, a afirmat premierul Dancila in cadrul unei declaratii de presa comune cu presedintele sarb, Aleksandar Vucic, si cu premierii bulgar, Boyko Borissov, grec, Alexis Tsipras, si israelian, Benjamin Netanyahu.

Totodata, Dancila a precizat ca schimburile comerciale dintre Romania si Serbia au crescut constant in ultimii ani.

Relatia bilaterala excelenta cu Serbia – cu care vom aniversa 140 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice in 2019 – se reflecta cel mai bine in nivelul schimburilor comerciale, care au crescut constant in ultimii ani. Suntem increzatori ca aceasta tendinta crescatoare va fi mentinuta si in continuare, avand in vedere potentialul oferit de economiile noastre (…). Privim cu optimism spre anul 2021, cand Timisoara si Novi Sad vor fi capitale culturale europene, ceea ce va oferi ocazia promovarii unor proiecte comune”, a spus Dancila.

Presedintele Consiliului Judetean Timis Calin Dobra saluta anuntul sefului Guvernului.

Pe data de 22 noiembrie 2017, cand am preluat presedintia euroregiunii DKMT, am declarat ca voi ‘milita’ pe langa autoritatile de la Bucuresti pentru reluarea discutiilor in vederea realizarii acestei autostrazi.
Iata ca astazi avem un angajament ferm luat de catre premierul Romaniei, Viorica Dancila, in fata presedintelui sarb, Aleksandar Vucic, si prim-ministrilor bulgar, Boyko Borissov, grec, Alexis Tsipras, si israelian, Benjamin Netanyahu, ca proiectul este sustinut la nivel politic de ambele parti, atat de Romania, cat si de Serbia.
imbucurator este faptul ca si la nivel de experti tehnici a fost stabilit calendarul pentru implementarea etapei de reavizare a studiului de fezabilitate.
Deci, putem spune ca am reusit sa repunem pe agenda Guvernului un mare proiect de infrastructura, care trebuia sa fie intr-un stadiu mai avansat daca nu existau indeciziile si balbele Guvernului Ciolos, inclusiv in cadrul intalnirii de la Timisoara din 2016„, a scris liderul CJT pe pagina sa de Facebook.

Va reamintim, anul trecut discutiile despre Autostrada Timisoara – Belgrad au ajuns intr-un punct mort, dupa ce guvernantii din Romania si Serbia au aruncat vina unii pe altii pentru esecul proiectului.

In aprilie 2017, premierul de atunci, Sorin Grindeanu, a anuntat ca Guvernul Serbiei a decis sa renunte la proiectul de construire al unei autostrazi care sa lege Timisoara de Pancevo, iar de acolo mai departe sa se lege de Belgrad. La fel sustinea si ministrul Transporturilor din acea vreme Razvan Cuc. Reactia Ministerului sarb al Transporturilor nu a intarziat sa apara si a fost una ferma: romanii au renuntat la proiect, si nu sarbii care in continuare isi doresc o autostrada.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ar putea, e posibil sa, in viitorul apropiat, se doreste, se intentioneaza sa se, planul e ca…AICI, ACUM!

    Apropo, Lugoj-Calafat e pe finantare europeana nerambursabila, facand parte din Coridoul IV Ten-T, unde s-au evaporat banii?

    In ceea ce priveste Timisoara-Belgrad, aceasta face parte din reteaua TEN-T CORE, adica proiect secundar, cu finalizare dupa realizarea coridoarelor principale. Dupa cum decurge executia coridoarelor in Europa, vom vorbi de Timisoara-Belgrad probabil pe urmatorul exercitiu financiar (2030), altfel nu vad de unde ar obtine finantare.

    • O avut grija Daddy sa ai sparga pe arene noi la Craiova si Tg. Jiu; proiecte de drumuri expres de cacat, etc.

      Parerea mea e ca trebuie sesizata Comisia Europeana!

      • Cine este Daddy, nu cumva Dragnea care duce tara spre ruina ca sa scape de puscarie………..

  2. 😂😂😂😂😂😂 PĂCĂLICIUL DOBRA mai vine cu o vrăjeala ieftina pentru RETARDAȚII PSD-sti. Fraților dacă vreți să faceți ceva pentru nepoți luați exemplu de la Cluj faceți proiecte serioase luați bani de la UE și nu mai băgați în seamă acești infractori notorii.

  3. Cand face autostrada, înainte sau după ce renovează castelul ăla amărât din centru? E planificare pe douăzeci nouăzeci ?

  4. S-ar putea, viitorul apropiat, etc,etc.Timisoara nu are legatura la o bucată de autostrada si Dobra mănâncă kaka cu polonicul. Mars mă de aici cu tot cu agariciul Grindeanu si toti papusarii marionete din Timiș.NU A FACUT NIMIC NICIUNUL PENTRU JUDET.DOoar pentru ei.