Noutati :

Autostrada Rusinii Nationale, o noua etapa pe repede-inainte. Ultimul anunt al sefului CNAIR legat de relansarea licitatiei pentru gasirea unui constructor care sa faca cei nici 10 km cu peste 300 de milioane de euro de pe Lugoj – Deva

29 martie, 2022 - 11:16 AM
Autor: Redactie      
Categorie: ECONOMIC
9

TIMISOARA. Anuntul CNAIR de acum doua saptamani, potrivit caruia a anulat licitatia pentru gasirea unui constructor pentru segmentul ramas in aer pe Autostrada Lugoj – Deva, intre Margina si Holdea, de nici 10 km, a produs ingrijorare in privinta pierderii finantarii.

Singura oferta, cea a unei asocieri turcesti nu a fost conforma, a justificat CNAIR decizia.

CITESTE SI: Sorin Grindeanu despre anularea licitatiei pentru proiectarea autostrazii Craiova-Lugoj: 4 ani a considerat fostul ministru al Transporturilor ca trebuie sa dureze doar Studiul de Fezabilitate

Seful Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sustine ca luna viitoare va fi relansata licitatia pentru a nu se pierde banii prevazuti in Planul National de Redresare si Rezilienta pentru acest tronson de autostrada. Aceasta intrucat, odata cu schimbarea recenta a legii achizitiilor publice, realizata de Sorin Grindeanu, se reduc toate termenele pentru aceste proceduri.

Am fost nevoiti sa anulam o procedura de achizitie publica, am primit o oferta neconforma. Ne-am stabilit un termen foarte scurt pentru reluarea procedurii, ca sa nu ratam PNRR. Documentatia, Studiul de Fezabilitate, nu a fost una dintre cele mai bune, incercam sa o imbunatatim acum, urmare a clarificarilor cerute. In aprilie, relansam procedura de achizitie publica pentru segmentul de autostrada, sa ramana obiectiv al PNRR„, a declarat Cristian Pistol, seful Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, intr-o emisiune la B1TV.

Seful CNAIR spune ca, daca nu vor fi depuse contestatii, cel tarziu in septembrie se va semna contractul cu castigatorul noii licitatii.

Eu sunt optimist, in privinta semnarii contractului cu constructorul. Daca nu vor fi contestatii, in august – septembrie vom avea desemnat castigatorul, anul acesta. Doar in conditiile in care nu vom avea contestatii ale altor participanti„, a subliniat Cristian Pistol, seful CNAIR.

In urma cu cateva zile, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a explicat si de ce a fost descalificata singura oferta pentru executie, a asocierii condusa de firma turceasca MAPA.

Aseara m-au anuntat cei de la CNAIR ca s-a ajuns la aceasta concluzie, eu nu pot sa incalc legea, au transmis ca oferta depusa nu e conforma. Am cerut CNAIR sa vada daca ce au scos ei ca suma mai este actuala. E vorba de o suma scoasa in urma cu ani buni, este evident ca preturile s-au modificat intre timp. Cel care s-a calificat a venit cu o oferta aproape dubla fata de suma oferita, asta era neconformitatea. Toate materialele, absolut tot, este evident ca au crescut. Am cerut CNAIR sa actualizeze rapid. Daca vom continua sa lucram pe aceleasi reguli, pe aceleasi ingradiri, se vor pierde mult mai multi bani„, a concluzionat Sorin Grindeanu.

CITESTE SI: Gata cu contestatiile nejustificate si santajul firmelor care nu se apuca de treaba dupa ce castiga licitatii ori intarzie lucrarile. A fost schimbata legea achizitiilor publice. Anuntul facut de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu

***

Va reamintim, in ianuarie, licitatia pentru segmentul lipsa din Autostrada Vestului a fost deblocata de Curtea de Apel Bucuresti care s-a pronuntat in privinta contestatiei depusa de una dintre firme, Aktor, la preselectia facuta de CNAIR anul trecut.

Judecatorii au respins plangerea, astfel ca procedura a mers mai departe, iar Compania Nationala pentru Administrarea Infrastructurii din Romania a fixat pentru 14 februarie termenul limita pentru redepunerea ofertelor pentru cele 6 firme ramase in cursa: Mapa, Alsim Alarko, Kolin, Strabag, Pizzarotti si Terna.

La noul termen limita, o singura asociere a redepus oferta, astfel ca aceasta a intrat intr-o noua evaluare tehnica si financiara. Este vorba de  turcii de la MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S., a caror oferta a fost declarata drept neconforma la inceputul lunii martie.

Tronsonul de autostrada dintre localitatile Margina (Timis) si Holdea (Hunedoara), parte din Lotul 2 al Autostrazii A1 Lugoj – Deva (contract reziliat), are o lungime de putin peste 9 kilometri si costa peste 300 de milioane de euro, cu termen de realizare 38 de luni, din care 10 pentru proiectare si 28 pentru executie.

Finantarea este, in acest moment, asigurata prin PNRR, termenul limita de receptie fiind 2026.

Valoarea estimata a contractului este de 1.363.135.841,00 Lei fara TVA, adica aproape 325 de milioane de euro cu TVA.

Traseul are o lungime de 9.13 km, din care 2,13 km de tunel.

Cei putin peste 9 kilometri ar trebui sa fie gata, asadar, in 3 ani.

Termenul de finalizare prevazut este 10 luni proiectare și 28 de luni executie conform factorilor de evaluare din Documentatia de Atribuire. Obiectul contractului il reprezinta proiectarea, executia și finalizarea lucrarilor pentru obiectivul major de investitii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Sectiunea E și finalizare Sectiunea D in lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Conform conditiilor din Acordului de mediu a fost prevazuta realizarea a doua tuneluri in cadrul Sectiunii E2 in contexul evitarii problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicatii majore asupra mediului.

Lungimea celor doua tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din doua galerii unidirectionale prevazute pe fiecare cale de circulatie cu platforma de 11,25 m.

Istoria ‘Rusinii nationale’ – Lotul 2 al Autostrazii Lugoj-Deva, ramas nefinalizat intre Margina si Holdea

In anul 2013, in timp ce drumurile se aflau in subordinea lui Dan Sova (PSD), CNADNR (n.r. – actuala CNAIR) a contractat lucrarile la Lotul 2 al autostrazii A1 Lugoj–Deva cu Asocierea Salini Impregilo -Secol Spa pentru suma de 562 milioane de lei fara TVA, finantarea urmand sa fie asigurata in proportie de 85% din fonduri europene.
In acelasi an, Agentia de Protectie a Mediului a aprobat un acord de mediu, care impune modificarea proiectului initial prin realizarea unor tuneluri, in locul unor sapaturi uriase care practic ar fi despicat muntele.

Compania de drumuri a solicitat constructorului in 2015 sa elaboreze un proiect tehnic de executie a tunelurilor, dar in 2017 s-a razgandit, nu a acceptat sa mai plateasca proiectul, ba chiar a facut pasi prin care sa incerce sa renunte cu totul la ideea de tuneluri. In paranteza fie spus, tunelurile reprezentau si singura varianta prin care se puteau accesa fonduri europene pentru proiect, executivul de la Bruxelles nefiind de acord sa finanteze nicio solutie care ar fi mutilat cadrul natural.

In primavara anului 2017, in timp ce in fruntea transporturilor era Razvan Cuc (PSD), CNAIR a reziliat partial contractul pentru lotul 2, pe portiunea de circa 9 km ce cuprinde zona de tuneluri din lotul 2. A fost o decizie extrem de proasta, cum avea sa se dovedeasca 3 ani mai tarziu.

Salini Impregilo a castigat in 2020 procesul privind rezilierea abuziva a contractului la Curtea Internationala de Arbitraj de la Paris, care a obligat statul roman sa repuna in contract constructorul si totodata sa plateasca despagubiri de 232 milioane de lei, plus alte cateva milioane drept cheltuieli de judecata.

Intre timp, in 2019 a fost reluata licitatia pentru gasirea unui constructor si mai apoi blocata.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 9comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Cine plateste pt. aceasta prostie? DNA-ul sa intre in actiune pierderile sunt colosale.

    • Nu poate intra DNA ca asa e legea in Romania, si uita asa ne doare-n cot de tara….

  2. In urma deciziei ministrului pzd a fost reziliat contractul. Un tribunal international a considerat decizia ca fiind abuzivă și a obligat, a nu știu câtă oară, statul român să plătească daune.
    Este o rețetă clasică a politicienilor romani, mâna in mână cu firmele in cauză, să fure banii de la bugetul statului.
    E simplu că buna ziua.
    Banii ar trebui recuperați de la Cuc, căutați prin paradisuri fiscale, prin conturile neamurilor, în cheltuielile de zi cu zi ale acestor incompetenți, hoți și impostori.
    Banii UE nu îi cheltuie și fac tot posibilul pentru blocarea absorbției fondurilor și plata unor despăgubiri de către statul român.
    Ne merităm soarta de looseri permanenți.

  3. Niste profesioniști de 3 parale …și Cuc de la PSD care a reziliat abuziv contractul cu Salini și pt. care plătim despăgubiri cât și nulitățile de la CNAIR…

  4. Sabotaj.

  5. Unde sunt postați de servici? De ce nu le tine partea ciumei?

  6. oare cand s-au depus ofertele nu a vazut nimeni ca nu e conforma. la CNAIR se pare ca lucreaza niste idioti si nu mi se pare prea dura exprimarea prin prisma a ce se intampla la noi.
    chemati mineri din valea jiului cu doua complexe mecanizate pe care altfel le ingroapa si in cateva luni aveti tunelurile gata. restul este un mizilic. dar trebuie sa-l duca mintea pe cineva si sigur acela nu va fi Grindeanu.

  7. M-aș bucura sa va trăznească Dumnezeu !

  8. Oare nu se poate modifica și aproba legea proiectului? care din păcate durează zece luni poate și mai mult – dar de ce n-ar zece săptămâni? sau să se continue cu același proiect!??! vin alții la conducere – vin cu alte idei se mai reziliază câte un contract – se mai pierde un an doi – se mai pierd multe milioane de Euro și uite așa le vor termina nepoții noștri!!!!!