
TIMIS. Polițiștii au făcut controale la zeci de treceri de cale ferată din județ la finalul săptămânii și au împărțit amenzi de aproape un sfert de milion de lei.
CITEȘTE ȘI: Schimbări în circulația unor trenuri care vin sau pleacă din Timisoara. Se va face transbordarea călătorilor
Agenții au monitorizat 87 de treceri la nivel cu calea ferata, au controlat 123 de stații și cantoane, dar au făcut verificări și în 62 de trenuri.
Oamenii legii au dat 301 sancțiuni, pentru diferite încălcări ale legislației, dar au descoperit și șoferi fără permis.
“În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 301 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 247.968 lei, dintre care 260 sancțiuni în valoare de 129.408 lei, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 26 sancțiuni în valoare de 19.700 lei, conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 4 sancțiuni în valoare de 2.610 lei conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 3 sancțiuni în valoare de 90.000 de lei conform O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, plus alte abateri.
De asemenea, au fost constate 2 infracțiuni de conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat două autovehicule aflate sub sechestru, au reținut 29 de certificate de înmatriculare și au retras 6 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!