
TIMIȘOARA. Se lucrează de zor, în această perioadă, pe șantierul bucății lipsă al autostrăzii Timișoara- Deva. Au fost ridicate primele grinzi pe pasajul de la Margina și deja se toarnă primul asfalt.
CITEȘTE ȘI: Cu tricicleta pe Autostrada Vestului, pe contrasens. 19 apeluri la numărul de urgență 112
”Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D, se defrișează vegetația, se demontează parapetul existent și se frezează mixtura asfaltică învechită, lucrări care se realizează în urma expertizei tehnice.
Pe platforma din zona Margina, a fost finalizată stația de asfalt, care produce deja anrobatul bituminos pentru autostradă. În această dimineață, utilajele lucrau de zor la așternerea stratului de bază”, a transmis DRDP Timișoara.
În fabrica de grinzi, au fost deja turnate 36 de grinzi, iar 5 dintre ele au fost montate luni dimineață la primul pasaj de pe sector.
Contractul, cu o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA), este finanțat prin PNRR.
Odată cu deschiderea circulației pe cei 9,13 km ai secțiunii Margina – Holdea (A1), va fi asigurată legătura completă pe autostradă între Boița (județul Sibiu) și frontiera de vest a României (Nădlac), pe o distanță de peste 360 km.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Mai scutiți-ne cu genul ăsta de demagogie ieftină, au trecut deja 11 ani decând această autostradă (și atunci întârziată cu ani buni) a fost cică dată în folosință.
Reparată de nenumărate ori, nu ați fost capabili să realizați 1 km de tunel si 10 km de asfalt. RUȘINE.
Până și o țară ca Burkina Faso ne-a depășit la infrastructură de mare viteză. Au deja peste 5000 de km de autostrăzi în mai puțin de 4 ani, așa că mai scutiți-ne cu ieftineaua asta de comunicare. PR DE 2 LEI.
Tu ești prea prost.. 0 km.
faszo nu are cum sa aiba 5000 km de autostrada nici in vis, in rest ai dreptate.
La inaugurare, musai un panou mare cu top rusinica, sa-i vedem pe toti premierii si ministrii transporturilor care s-au perindat pe durata proiectului. Pe UMB nu va trebui sa-l laudam, si-a ales un termen larg de executie, practic s-a lucrat aici in „pauza de masa” de la autostrada Moldovei.