Noutati :

Atentie, soferi! Restrictii de circulatie in centru la Timisoara pana la inceperea scolii

7 august, 2019 - 04:26 PM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: UTILE
1

TIMISOARA. Soferii care vor sa traverseze orasul de la nord la sud vor trebui sa gaseasca o alta varianta decat cea prin zona centrala sau pur si simplu sa se inarmeze cu rabdare si sa astepte la coada in trafic.

CITESTE SI: Impuscaturi pe strada, in Timisoara. Tineri inarmati cu pistoale de airsoft au tras asupra trecatorilor si in pubele. Video

Primaria vrea ca muncitorii sa termine lucrarile de imbunatatire a infrastructurii rutiere pana la inceputul noului an scolar, iar in perioada urmatoare va impune restrictii de circulatie in diferite perioade ale zilei pe strazile din centru.

Incepand din 8.08.2019 de la ora 7 dimineata pana in 9.09.2019 vor fi impuse restrictii temporare de circulatie rutiera pentru efectuarea lucrarilor necesare la drumurile municipale. In consecinta, se recomanda conducatorilor de autovehicule evitarea zonei delimitate de strada Martin Luther, bd. I.C. Bratianu, strada Proclamatia de la Timisoara-bd. Mihai Eminescu- bd. Michelangelo„, transmit reprezentantii Primariei Timisoara.

In prezent se lucreaza in zona centrala la largirea strazilor Martin Luther, unde deja a fost desfiintat scuarul de pe centru si se lucreaza pe partea dreapta a drumului dinspre Punctele Cardinale spre Hotel Continental. Aici deja s-a inceput decopertarea. Strada urmeaza sa fie largita cu inca o banda de circulatie.

 

Lucrarile continua si pe bulevardul I.C. Bratianu, care la randu-i va fi largit. Si aici a fost desfiintat scuarul de pe mijlocul soselei, si se lucreaza pe bucata de drum care duce spre Liceul Miu. Aici se lucreaza la micsorarea scuarului din centru, iar cel pe care erau pusi in urma cu ceva timp faimosii palmieri nu mai exista. Muncitorii monteaza de asemenea borduri pe partea dreapta a strazii.

Intre timp, tot pe acest bulevard au fost desfiintate si doua statii destinate mijloacelor de transport in comun, cea de langa Hotel Continental, si cea de la intersectia cu strada Mihai Eminescu.

Totodata statia de taxi din fata de la Continental va fi mutata in parcarea hotelului, care va avea in scurt regim de Timpark, intrucat ea a intrat in proprietatea Primariei Timisoara.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. …da, am vazut ce lucreaza…pun borduri la fantana punctelor cardinale! Nimeni pe partea dinspre Oituz,iesirea de sub Bastion etc. N’am inteles de ce nu vedem vreo 25/30 de mincitori ca au ce face !!! …daca vrem „in forta” !!!