TIMISOARA. Pasarela Indragostitilor, care leaga pietonal Parcul Copiilor de Parcul Regina Maria, urmeaza sa fie inchisa. Decizia a fost luata de Comisia de Circulatie din cadrul Primariei Timisoara, din cauza faptului ca podul se afla intr-o stare avansata de degradare si trebuie demolat.
In locul actualei pasarele urmeaza sa fie construita o alta, tot pietonala, insa mai lata, si care va trebui sa permita trecerea ambarcatiunilor de agrement si transport public de persoane pe canalul Bega.
„Noua pasarela va fi construita dintr-o structura de otel-beton, avand o forma simpla si armonioasa. Aceasta va fi mai lata si mai spatioasa decat cea veche, va fi iluminata arhitectural si va avea puncte de belvedere langa rampele de acces pentru a nu restrictiona circulatia pe pod„, spun reprezentantii Primariei Timisoara.
Deocamdata, abia au inceput demersurile pentru realizarea noului pod pietonal. A fost trimis Studiul de Fezabilitate catre Comisia Tehnica a Primariei, care trebuie sa elibereze un ultim aviz, si abia apoi proiectul privind indicatorii tehnico-economici vor fi supusi votului in Consiliul Local. Ceea ce inseamna ca, ulterior, va trebui intocmit proiectul tehnic si abia apoi va fi cautat un constructor care sa realizeze lucrarile.
Va reamintim, in urma cu fix 3 ani, era lansata licitatia pentru a gasi o firma care sa reabiliteze pasarela. Atunci se avea in vedere refacerea structurii pasarelei si a parapetilor metalici ai acestora.
Pasarela Indragostitilor a fost construita in 1949 si este utilizata pentru a conecta Parcul Copiilor (malul drept) si Parcul Regina Maria, respectiv intersectia dintre bd. Corneliu Coposu si str. H. Pestalozzi (malul stang).
Pareri
Lasati-o asa. In primul rind taiati lacatele puse de olteni, curatati-o vopsiti-o si dupa aceea e bine.
Tu chiar ca ești Vasile :))
Barem refaceți-l in stilul pe care l-a avut.
Daca va arăta ca in poze, înseamnă ca in curând timisoara se va scrie cu litere mici.
Nu stiu cine „gândește ” „lucririle” dar dacă există o afirmație de genul ” directia este bună” atunci sigur sensul este gresit!
Buna ziua! Suntem in 2023. Multumim!
P.S. Robu nu mai e primar de cativa ani.
Salutari din partea cealaltă.
Se pare ca scrii in 2023 dar gândirea îți este oprita la nivelul IQ < 80.
Si mai zici ca esti timișorean.
Un timisorean adevarat nu folosea cuvantul barem… 😉
dai un strat de spoiala, inca un strat de asfalt si gata, sa arate frumos, nu conteaza ca sunt sanse sa pice la starea de degradare in care a ajuns
SPER CA NU O DATI JOS PANA NU E GATA CEALALTA.AVETI MINTE.DA ?
Doamne ce minte luminata:))
E posibil, daca noul pod s-ar construi din metal si ar fi apoi amplasat peste Bega cu macaraua (am vazut un pod pietonal facut asa in Olanda, si era peste Maas, care e un rau foarte zdravan). Dar ar insemna sa-l ispitim pe Dumnezeu daca le-am cere constructorilor de la noi atata precizie.
Măi, incompetenților, în cât timp va fi gata noua pasarelă, peste vreo 30-40 de ani? Și între timp, va trebui să ocolim vreo 10 minute, vai s-amar ce incompetenți sunteți. Mai prindeți voi un mandat la sfantu’ așteaptă!
Sărăcuța de tine, îți dai seama, să ocolești pe jos 100 de metri… O adevărată tragedie 😂
Când ești cu copii mici după tine, da contează când ocolești și 100 m, așa că sărăcuțule, ia dă – ți jos curul din mașină și mai fă și tu mișcare.
Păi eu fac, de-aia nu mi se pare ceva extraordinar să faci 100 de metri pe jos.
Mami… Lasă că nu obosesc ai mici dacă mergi pana la podul Decebal.. Nu mai dramatiza atât
pseudo marcel iures actoras de ocazie pentru persoanele in varsta si mame cu copii in carucioar conteaza cateva sute de metri in plus. In tarile civilizate era deja construit langa pasarela veche un pod nou! Astazi primaria nici macar nu a lansat licitatia de proiectare
Sunt aproape 400 de metri….pe tine cine te plătește?!
Vorbești de parcă ești plătit să susții cauza celor care vor să facă din oraș un loc handicapat!
pai si preferi sa pice podul cu tine? :)) din partea mea e ok, dar autoritatiile vor trebui implicate, poate o sa ceri si despagubire ca nu au inchis podul
poate tu ai orbul gainii de nu vezi si vaporasele care trec zi de zi pe sub acelasi podet subred. Gravitatia nu actioneaza si asupra ambarcatiunilor in care sunt oameni băi meseriasule in constructii si legislatie
saracutul de tine Alinus frate de logica alambicată cu A Nica, mai intai se construia noua pasarela la catva metri de acesta si apoi se inchidea cea veche. Ei nici macar licitatie pentru proiect nu au organizat. iar daca tot esti atat de ‘destept’ acel ocol este mai mare de 100 metri
Prosti ca noaptea. Pun pariu ca il inchid si nu fac nimic 3 luni. Fix la fel cum au facut cu Gradina Zoologica.
Poate 3 ani, minim, la cum se mișcă lucrările la noi…
Minim 3 ani…nici studiul SF nu e facut
Lasa ca nu fac pasajul de la Michelangelo
Ala in veac Nu o sa mai fie facut ! NeiN !! Jos labele de pe pod . Fritake ia tu maica un bilet direct spre Germania si nu mai veni inapooi te rugăm,!!!!
din ce sat esti?
foarte bine ca darama pasarela aia. sta sa pice
Dacă pasarela s-ar fi prăbușit într-o zi ar fi sărit în sus și ar fi fost revoltat ca nu a fost reabilitata… Nici cum nu e bine ăștia..
Da, trebuiește reabilitată/reconstruită. Dilema e următoarea: în cât timp? 🥴
PASARELA AIA MAINE POIMAINE SE PRABUSESTE STRUCTURA E FOARTE DEGRADATA POT MURI OAMENI CARE TREC PE ACOLO
La cati neuroni ai tu pasarela se poate prabusi doar in sus cu oamenii care o traverseaza? De vapoarasele si ambarcatiunile de la cluburile nautice ce trec pe sub podet nu zici nimic … Oricum mai trebuie sa inveti a scrie fara sa folosesti doar majuscule precum analfabetii functionali
În fiecare zi o știre din care sa rezulte ca Fritz e vinovat. Sunteți de rasul curcilor!
lucrari in toiul capitalei ghei europene…doar distrugere in administratia asta
Trec zilnic pe ea. Treceam. Trebuie una noua
sa vina specialisti de la pesedeu ca au ei tehnologie de ultima ora din Piatra Neamt ..din aia cu polistiren .
Nu cred ca e nevoie de pod ptr cei care comenteaza ca ei oricum au tunelurile dacice care le folosesc zilnic , nu ?
Intrucat aici s-a zis cam tot ce era de zis, o sa fiu „grammar snob” si o sa ma leg de ziarist! 😀
Acum e stire despre pasarela de langa „Parcul Copiiilor”, dar poate pana se construieste noul pod va fi langa „Parcul Copiiiiiiiiiilor”? (ca vor fi mai multi copii la joaca?)
Ha, a corectat ziaristul. Cu placere!
Locuiesc în zona podului cu pricina. Desigur, pentru multă lume este mai comod să traverseze Bega pe acest pod decât să înconjoare pe la podul Decebal. Dar, din analizele specialiștilor, rezultă că podul nu poate fi reabilitat (reparat), ci trebuie dărâmat și înlocuit cu altul, mai trainic și mai frumos (?). Dacă trebuie, trebuie. Problema este timpul de realizare a lucrării. Dacă așa va fi voia Domnului și voi trăi până la finalizare, voi fi interesat să fac o comparație cu construirea podului Golden Gate. Construirea acestui pod a durat patru ani, fiind un pic mai mare și realizat cu tehnologia anilor 1930. Oare podul nostru va fi gata mai repede? Start cronometru!
*start calendar, nu cronometru :))
adrian mai invata putina gramatica, cand te referi la Golden Gate corect a r fi fost ”Construirea acelui pod a durat patru ani” ca nu acestui ca NU te referi la pasarela din Temeswar!
HUO fritz !
Ce bine ca se schimba podul ala comunist in sfarsit. Sunt nascut in TM si stau langa Popurului , de cand ma stiu podul este la fel…..
Foare bine ca-l schimba odata, m-am saturat sa traim cu foste structuri TIP RUSIA.
Gata suntem europeni si suntem in 2023. Multumim ca nu mai IE Robu primar !
Va fi gata podu asta deodata cu cel de la solventu
OK, reabilitati podul, dar pastrati lacatele 🙂 Eventual mutati pe mal, ca un fel de gard/panou balustradele cu lacate! Ar fi un lucru bun si din punct de vedere al istoriei si amintirilor!
Cred că lucrarea va fi gata în vreo 20 de ani. Că așa se lucrează în Timișoara, unde șantierele se deschid și rămân așa, încremenite, vreme îndelungată. De lucrări se ocuăî firme de apartament, cu 1-2 angajați, care se străduiesc apoi să sub-contracteze lucrările. Și asta durează. Ăsta-i stilul aici. Iar în Primăria cndusă de Dominic Fritz n-am absolut nicio încredere.
termen de finalizare nimic, a pai stai, ei au inchis podul si nu au nici proiectul de fezabilitate aprobat, ce mama masii, daca o mai iesii asta primar
evident fara pista de bicicleta!
„Se inchide unul dintre cele mai circulate poduri” :)))
asta iar e formulare de senzatie :)))
e in TOP 10 cele mai circulate poduri.
p.s. timisoara are 8 poduri auto si mai vreo 2-3 pietonale
ioooon de la raion daca esti nou venit in Timisoara nu e cazul sa iti dai cu parerea pentru ca ne aburesti cu informatii false. Timisoara are 4 poduri pietonale. Dar in amonte de Printul Turcesc tu inca nu ai pus piciorul
Ar fi 6 poduri pietonale, daca numaram si podul ISHO si ”Tunelul Luminii” intre Parcul Rozelor si Universitate. Ce-i drept, ultimele doua sunt doar pe facebook-ul lui Robu, promise din 2014.
Aceasta pasarela pietonala are valoare arhitecturala si a fost construita in perioada Imperiului.
Mi se pare o prostie demolarea ei.
Pasarela Îndrăgostiților se numea așa pentru că îndrăgostiții își pecetluiau iubirea veșnică cu un lacăt fixat pe grilajul pasarelei. Așa cum apare în noul proiect vor avea parte doar de betone vopsite în negru și vor trebui să treacă la „mâzgâieli” tip „artă stradală” !! Halal iubire veșnică! Marginile sunt de beton de nu poți să admiri Bega, în schimb se fac două platforme de „belle vue”. Ha, ha, ha
Trebuie schimbat numele pasarelei în „Pasarela artei moderne” că și așa e plin orașul de pe Bega de artă modernă prost înțeleasă. Vezi copil de tablă cu burta găurită, puii de tablă, schelă pe post de artă, etc.
O zi bună „arhitecți timișoreni”, ca să se inspire din Calatrava, Venezia.
PS: Era mult mai bine ca pasarela să fi fost doar restaurată, schimbate balustradele cum ar fi cele de la „belle vue” și cam atât. Și să nu se demoleze cum s-a făcut cu Podul dacilor, pod care era unul superb și care s-a înlocuit cu un pod de tablă, anost, fără personalitate, ca un pod oarecare din afara unui oraș…