Atac în parc la Timișoara, sfârșit în sânge. 5 tineri implicați

TIMIȘOARA. Atac spontan într-un parc din Timișoara. 5 tineri au fost implicati, unul a ajuns la spital.

CITESTE SI: Restricții de circulație pe una dintre cele mai aglomerate străzi din Timișoara până la final de iulie. Se refac trotuarele

S-a întâmplat sâmbătă, înainte de ora 6.00 dimineață, în Parcul Pădurice din cartierul Soarelui.

Doi bărbați, cel mai probabil aflați sub influența drogurilor, stăteau pe o bancă.

Prin dreptul lor, au trecut alți 3 care s-au oprit și au încercat intre cu ei în vorbă.

S-a iscat o ceartă, iar după câteva clipe, unul dintre cei aflați pe bancă a scos un cuțit și i-a atacat pe cei 3. A reușit să-l înjunghie în picior pe unul dintre trecători.

Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Timișoara, aflat în vecinătate, iar agresorul a dispărut împreună cu amicul sau.

Polițiștii au început cercetările și la scurt timp i-au găsit pe toți cei cinci implicați în incidentul sângeros. Au fost duși la secție pentru audieri.

UPDATE: În urma scandalului de sâmbătă din Parcul Pădurice din Timișoara, doi bărbați au ajuns în cele din urmă la spital, iar doi tineri au fost reținuți de oamenii legii.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au sesizat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv în urma unui conflict spontan, doi bărbați ar fi fost agresați fizic și răniți cu un obiect tăietor înțepător, de către două persoane necunoscute.

Cei doi bărbați au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara, cu sprijinul Secției 5 Poliție Urbană Timișoara, la scurt timp, au fost identificați doi tineri, în vârstă de 26 și 28 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

Aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. O zi ca oricare alta în cartierul Soarelui.. Jandarmeria doarme în bocanci pe Gheorghe Baritiu

    • patruleze jandarmeria, pe jos? Cam cati jandarmi ar fi necesari sa patruleze intr-un oras precum Timisoara in 3 ture ca sa fii tu multumit? Si cam cati sunt? Sau poate daca se invart cu o autospeciala nu avem nevoie de atatia! Cam cate echipaje ar fi necesare? Si cam cata motorina pt atatea echipaje 24/7? Vezi, mai useristule🤮🤮🤮, nu e chiar cum crezi tu, plus ca politia locala are si ea niste atributii, poate vorbesti cu Spritz sa iti asigure linistea si ordinea publica, nu sa faca concedieri, ca aia poate sa faca orice prostobou! Mai ales ca taxe si impozite stie sa mareasca, deci bani ar avea… pacat ca-i cheltuie pe “studii” si “proiecte”…
      De ce useristii🤮🤮 gasesc intotdeauna un tap ispasitor, oare pentru ca sunt niste ipocriti infecti incapabili si ticalosi? Cred ca da, ca altfel nu se explica!

      • Oho uite un Haurist, voi sunteti aia cu cutite de bucatarie la purtator ?

    • Taci că ești prea desptept. Orice om normal se plimba dimineata la ora 5.40 prin parc. Ori ești prost, ori ești beat și pus pe scandal, ori faci tranzacții la ora asta. Nu trebuie așa multe patrule, nu vezi că ii identifica imediat și îi prind.
      Un om normal care mergea la munca spre stația de troleibuz nu se lua la harta cu tâmpitii de pe o banca. Curios că erau 2 la 2. Îmi miroase a tranzacție de negociere cu Mari si cu Juana. Sau Coca de la Ina

  2. La sfârșit de săptămână se lucrează cu efective foarte reduse , ar trebui sa se ia la cunoștință 112 nu face fata la solicitările de conviețuire socială și deranjarea ordinii publice

  3. parcul Pădurice din cartierul Soarelui aproape de resedința tov Robu cel care se lauda in cei 8 ani de primar ca Timisoara este un oras sigur. Dar nu e nici manastire, aviz pentru locatarii din centru care seara de seara se delectau mult dupa miezul noptii cu dedicatii urlate de lautarii de folclor/manele de la terase

    • asa se lauda Robu, spre deosebire de Spritz care nu se poate lauda cu asa ceva, ca el se lauda cu Revolutia Bunei Guvernari, adica cum da afara din politia locala ca sa faca economie…
      Prostocratia se plateste. Tu cred ca trebuie sa faci un imprumut la FMI la cat ai de plata… Ghinion!

      • E bine că Friț are destui proști care-l votează în continuare.

    • Și ce vrei sa spui ?că tot Robu e de vina că în bălăriile din soarelui se întâmplă lucruri nesigure ? Fritz nu are nimic de spus el e mai mult la Bucale,nu pune la treabă macar poliția locala ,sau asta nu se pune că acum e buna guvernanță nu?

    • În sfârșit mai avem o dovadă că maestrul Fritz a reușit să transforme Timișoara într-un oraș european. Avem boschetari și cerșetori la greu, droguri, înjunghieri, migranți și paradele multicolore pe care le apreciază Fritz cel mai mult. La violuri stăm mai rău dar se poate recupera prin cât mai mulți migranți pe care ni repartizează UE, că doar nu degeaba organizează primul eco-marxist din primărie festivaluri pentru ei. Bravo Fritz! Ești pe calea cea bună.

  4. pentru ca a zis-o un nashpet putinist! Sa nu cumva sa puneti botul la asa abureli! Propun sa se mai faca o monstruoasa coalitie sa ne duca spre progresul pro-european/occidental in care cumparam cat maiult de la rusi si de la prietenii acestora, austriecii! Sa ne bucuram asadar de spectacolul cu schimbarea garzii, sindromul Stockholm sa traiasca!

    “Rodul politicilor făcute pentru like-uri pe rețelele sociale este distrugerea economiei. O clasă politică atentă doar la audiența cosmetizată a strălucit în ignorarea problemelor mari, structurale. Politicienii se felicită între ei pentru populisme de doi bani și îngroapă economia reală.

    De trei ani vorbesc singur despre consecințele închiderii Azomureș și nimeni nu ascultă. Iată unde s-a ajuns:

    Îngrășămintele chimice s-au scumpit, în România, cu 17%, în trimestrul IV 2025 față de trimestrul IV din 2024. Dublu față de media europeană. Asta deși 70% din prețul îngrășămintelor este prețul gazului folosit, iar România este cel mai mare producător de gaze din UE!

    Numai că gazul românesc nu alimentează niciun combinat chimic. Toate s-au închis. Ultimul fiind chiar Azomureș, acolo unde se produceau jumătate din îngrășămintele necesare țării.

    Astăzi importăm în întregime îngrășămintele folosite, din Rusia, din Azerbaidjan și din Austria, de la firma Borouge , deținută de compania națională de țiței din Abu Dhabi, ADNOC si de …OMV, firma austriacă care exploatează 40% din gazele de la noi.

    Ei bine, îngrășămintele reprezintă 25% din costurile din agricultură. Poate așa vom înțelege de ce decizia politică catastrofală de a ține Azomureș închis din cauza prețului gazului extras la câteva zeci de km distanță a produs un deficit comercial de 6 miliarde de euro la produse alimentare!

    Continuarea acestui stil populist și habarnist de a face politică ne-a adus aici: să nu putem prelucra resursele naturale și să fim nevoiți să importăm produsele de bază tocmai de unde nu am avea nevoie sa importăm.

    Și dacă vi se pare mare creșterea de preț la îngrășăminte din trimestrul IV 2025, stați să vedeți ce va veni după războiul din Iran.”

    • Mai gravă este problema cu scumpirea medicamentelor care și ele au în prețul de cost dependențe față de hidrocarburi. Cele care se dau pe bază de rețetă roșie au o importanță majoră, neasistând să fie luate la timp, altfel simptomele pot să reapară subit, iar consecințele se văd.

  5. Știe cineva când va ieși docudrama Recorder ”Cum s-au luat microbuze școlare la preț de Ferrari”?
    Nu, nu cred c-a apărut încă, e nevoie de vreo 10 ani de documentare, subiect greu, mulți șobolani de numărat, până după prezidențialele din 2030! 🤡

  6. Stati sa vedeti ce urmeaza acum odata cu invazia imigrantilor

  7. Droguri si drogati ..mda ? Daca ii vezi pe 2 ca stau pe banca ce treaba ai cu ei sa ii iei la intrebari ? Parerea mea ?Traficanti de droguri pe banca iar cei 3 ..cumparatori .Nu s-au inteles la pret :)) iar asta injunghiat ,muschiulosul de Botoanca se stie ca le cam trage pe nas de vreo cativa ani . Intrebati-va si voi ce cautau la ora aia dimineta in parc ? Plimbau catelul ?