ASU Poli Timisoara versus Poli AEK. Da, se poate. Vezi cand se joaca acest meci special

TIMISOARA. Doua generatii strans legate de iubirea suporterilor in duel direct! Poli AEK se intoarce pe stadionul Dan Paltinisanu unde va juca impotriva „echipei suporterilor”, ASU Poli Timisoara.

CITESTE SI: Pericol pe un autobuz RATT. Sofer prins baut la volan in Timisoara, pe cand transporta calatori. Ce alcoolemie avea 

Pe 20 aprilie ne aducem impreuna aminte de dragostea cu care se umplea batranul ”1 Mai” atunci cand intrau pe teren componentii generatiei Poli 2002. Buia & co. au fost singurii jucatori care au reusit sa umple constant stadionul dupa Revolutie, creand o adevarata nebunie in oras si in randul suporterilor timisoreni. Romica Buia, Andrian Bogdan, Dan Balauru sau Mircea Oprea, alaturi de ceilalti reprezentanti ai echipei din urma cu un deceniu si jumatate, se vor reuni la Timisoara si vor disputa un amical cu echipa noastra”, este anutul celor de la ASU Politehnica.

Biletele la eveniment costa 10 lei si vor putea fi achizitionate incepand cu data de 10 aprilie de la locatiile partenere Politehnica Timisoara. 10% din incasarile generate de acest eveniment vor reveni familiei lui Calin Zanc, fost jucator al lui Poli AEK, decedat in urma unui tragic accidentat auto.

CITESTE SI: Casierii inchise, de Paste, la Aquatim, in Timisoara. Unde poti plati, totusi, facturile 

Ce leaga foarte mult cele doua echipe nu sunt atat rezultatele cat dragostea neconditionata a suporterilor. Poli AEK pierdea cu 2-3 cu Dinamo, 1-8 cu Steaua, dar stadionul canta in ploaie. Acea echipa obtinea si un 4-3 cu Alba Iulia de la 1-3, invingea si Steaua la Bucuresti, 1-0, iar bucuria era aceeasi.

Noua echipa a suporterilor isi scrie singura povestea ajungand din Liga 5 in Liga a II-a, si vor mai urma pagini de istorie cu siguranta.

Partida este posibila pe 20 aprilie deoarece in acel weekend ASU Poli urma sa joaca acasa cu Olimpia Satu Mare, insa intre timp trupa ardeleana s-a retras din campionat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.