Arheologii se pregatesc sa scoata la lumina zidurile vechii Cetati a Timisoarei. Piata Unirii mai ramane mult si bine in santier

TIMISOARA. Arheologii care sapa in Piata Unirii mai au nevoie de timp pentru a-si continua munca inceputa. Acestia au mai cerut un ragaz constructorului pentru a finaliza cercetarea arheologica, mai ales ca in dreptul strazii Vasile Alecsandri nici nu au ajuns cu sapaturile.

Se lucreaza acum de zor in fata Muzeului Banatului, unde au gasit santul de aparare al fortificatiei turcesti. 

In fata Vicariatului Sarbesc, specialistii spera sa gaseasca zidurile vechii Cetati, dar si vechi case ale orasului. Pentru a ajunge la ele mai au nevoie insa de timp. Si-au prelungit deja de doua ori cercetarea arheologica. Pana ce aceasta nu este gata, muncitorii care lucreaza la reabilitarea centrului istoric al Timisoarei nu se pot apuca de amenajari.

„Au mai obtinut o autorizatie de cercetare arheologica pentru inca 2 luni, relatia o tin cu constructorul, care obtine toate autorizatiile necesare. Piatra din Piata Unirii va fi prelucrata atunci cand arheologii isi termina cercetarea. Am avut, vineri, vizita Comisiei Nationale de Arheologie. La finalizarea cercetarilor, arheologii fac un raport si il trimit spre aprobare acestei comisii. Ei aproba rapoartele si urmaresc sa vada daca patrimoniul este protejat sau nu, prin solutia propusa de proiectare. Cum sunt puse in valoare descoperirile decide arhitectul, astfel incat sa nu fie pus in pericol patrimoniul”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Aurelia Junie, directorul Directiei De Dezvoltare din cadrul Primariei Timisoara.

Specialistii din Bucuresti au discutat despre cercetarile de pe strada Mercy, Piata Tarcului si Sf. Gheorghe 2, strada Blaga si Praporgescu, dar si Piata Sf. Gheorghe 1.

In Piata Unirii mai e mult de munca, asa ca muncitorii de la Romprest nu pot lucra foarte mult pentru retelele subterane si alte amenajari.

„In Piata Unirii mai au de lucru, trebuie sa sape in continuarea strazii Vasile Alecsandri, in fata Vicariatului nu s-au apucat inca arheologii. Acolo ei spera sa gaseasca zidurile Cetatii si o bucata din oras, case vechi. (…) Deocamdata nu ne putem plange de ritmul de lucru al firmei contractate, ei s-ar putea intinde mult mai bine daca ar avea front, dar sunt blocati de cercetari, nu pot intra mai mult”, ne-a mai spus Junie.

Arheologii mai au de munca si in Piata Unirii, depasind si aici timpul dedicat cercetarii arheologice. Ar trebui sa termine in 15 mai, dar mai au mult de lucru, mai ales la baile turcesti descoperite. Muncitorii firmei Romprest s-au apucat deja de amenajarea rigolelor de apa in Libertatii.

In cadrul lucrarilor, au mai fost descoperite, in Piata Libertatii, obiecte din perioada ocupatiei otomane, peretii unei bai turcesti, un sistem de canalizare si postamentul unei statui.

In Piata Sfantul Gheorghe, s-au descoperit zidurile unei moschei construite dupa anul 1552 si ale Bisericii Sfantul Gheorghe, construita dupa anul 1754, precum si un cimitir turcesc cu peste 80 de morminte.

In Piata Tarcului, in fata Palatului Dicasterial in care functioneaza instantele din Timis, au fost descoperite zidurile unei cladiri administrative din timpul Imperiului Habsburgic.

Pe strada Vasile Alecsandri, au fost scoase la lumina 20 de schelete ale unor turci care au trait aici. 3 dintre ramasitele umane apartineau unor copii.

CITESTE SI: 20 de schelete de turci, scoase la lumina in centrul Timisoarei! Printre ele, si ramasite de copii. FOTO!

Santul de aparare al fortificatiei turcesti, care dateaza din secolul al XVI-lea, obiecte ceramice, unelte, dar si doua schelete umane, dar si fragmente din scheletul unui animal de talie mare, posibil o camila, au fost descoperite in Piata Unirii din Timisoara.

***

Lucrarile de reabilitare a centrului istoric din Timisoara au inceput la sfarsitul lunii octombrie 2013 si sunt realizate de firma Romprest, care face lucrari de arhitectura, rutiere, de alimentare cu apa si canalizare, retele de alimentare cu energie electrica, instalatii electrice pentru iluminatul public si telecomunicatii.

La finalul lucrarilor, programat pentru iulie 2015, zece strazi vor deveni pietonale. In plus, vor fi schimbate aproape in intregime pietele Sfantul Gheorghe, Libertatii si tarcului, exceptie facand Piata Unirii, unde se vor face doar lucrari pentru inlocuirea retelelor subterane si a pavajului.

Totodata, proiectul prevede schimbarea mobilierului urban din zona, iar subsolurile cladirilor istorice ar urma sa fie transformate in spatii comerciale.

Durata de executie a lucrarilor este de 21 de luni, iar valoarea totala a proiectului este de 53.005.711,38 lei, la care se adauga TVA de 12.582.466,32 lei. Din acest total, contributia eligibila a Uniunii Europene este de 42.013.145,55 lei, adica 80,35%, cea a bugetului de stat este de 9.228.774,35 lei, adica 17,65%, iar cea a Primariei Timisoara este de 1.936.120,60 lei. TVA eligibila este de 12.410.137,20 lei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Grozav, gunoierii de la Romprest se ocupa de reabilitarea centrului istoric al Timisoarei…
    Si ca tabloul sa fie complet, Romprest este in posesia Europrest, care are ca obiect … principal de activitate colectarea deseurilor, precum si tratarea si eliminarea lor…