Ar fi vrut să-și ia viața șoferul care s-a infipt cu mașina într-un tir pe Centura Sud Timișoara. Era patron la o firmă de construcții, ancheta continuă. VIDEO

TIMIȘOARA. Un posibil gest extrem este principala pistă de lucru din ancheta polițiștilor la Timișoara, după teribilul accident mortal cu multe semne de întrebare de marți, de pe Centura Sud.

CITEȘTE ȘI: Șofer mort după ce s-a înfipt cu mașina într-un TIR. Accident teribil pe Centura Sud Timișoara. VIDEO

Șoferul, singur în autoturism, a intrat cu mașina în plin în remorca unui tir aflat într-o parcare aproape de Moșnița Nouă.

Potrivit unor surse, cercetarea la fața locului ar fi arătat că nu au existat niciun fel de urme de frânare, ceea ce ar conduce la ipoteza că bărbatul ar fi vrut să-și pună capăt zilelor și astfel ar fi lovit cu viteză autotrenul parcat.

Mașina s-a făcut zob în urma impactului devastator, iar conducătorul auto, în vârstă de 57 de ani, a murit pe loc în caroseria zdrobită.

Bărbatul era patron al unei firme de construcții din Timișoara.

Polițiștii au deschis dosar penal și încearcă să stabilească cu precizie care au fost cauzele care au dus la cumplita tragedie.

Date fiind circumstanțele neobișnuite în care s-a petrecut nenorocirea, încă de la începutul anchetei, oamenii legii au luat în calcul fie că șoferului i s-ar fi făcut rău la volan, fie ar fi ales să se sinucidă.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. pacat de cazan

    • O fi vrut să depășească aglomerația…prin dreapta. Păcat…de cazan

    • Păcat…de cazan, încă mai mergea…
      O fi vrut să depășească aglomerația…prin dreapta, iar de această dată nu s-a putut

  2. Nu putea incheia socotelile fără sa creeze bătăi de cap altora? Egoism pana la moarte.

    • egoism se numeste ce faci tu cu comentariul tau de 2 lei. Nu stii nimic despre cum si de ce s-a intamplat un accident in care a murit un om, dar te manca in cur sa scrii comentarii in care il critici pe cel decedat, de parca asta te face pe tine mai bun.
      Oribilule.

  3. Cine știe ce s-a întâmplat? Oricum la ce vremuri se arată va fi sezon greu pentru dezvoltatorii imobiliari, firmele de construcții ș.a.
    E posibil sa îi prindă somnul la volan pe unii dintre ei.
    Falimentul e rău dar nu e voie sa ne terminăm așa socotelile. Problemele de acest fel apar când pe lângă bănci, furnizori sau clienți, pe lista creditorilor au apărut și cămătarii. Atunci posibilitatea să te ajungă somnul la volan crește foarte mult.

  4. Condoleante familiei !

  5. Deci dacă era patron și nu a apucat să franeze = sinucidere? Dacă e să ne luăm după propaganda Bolo în România e lapte și miere și de unde până unde sinucidere? E cumva cel mai „facil” mod de a incheia un caz?

  6. Dumnezeu sa il ierte!

    @ Timisorean
    Esti un penibil aurist. Voi si extremistii de la USR sunteti de obicei cei mai rai la suflet.

  7. NU prea cred. La cat de ingamfati si tupeisti sunt parvenitii astia, mai degraba a fost atent la cu totul altceva, crezand ca e datoria lui Dumnezeu sa-l pazeasca.

  8. Condoleante familiei!

  9. Mai degrabă i s-a făcut rău, ținând cont de vârstă și de căldură de afară. Eventuale probleme financiare contribuie cu stresul la complicații medicale. Daca un șofer dorește să se sinucidă, alege să lovească un pom sau camionul de pe sens opus.

    • Nu ai observat ca avea masina straina cu air condition …asta nu dacia 1300