Aquatim, partener la cel mai nou festival din Timis. Se va bea apa gratuit

TIMISOARA. Reprezentantii operatorului de servicii de apa si organizatorii celui mai proaspat festival ce va avea loc în judetul Timis au stabilit o colaborare al carei rezultat iese din tipare: toti participantii vor primi apa gratuit (ALL YOU CAN DRINK – WATER).

Caracterul ecologic al festivalului Codru si grija organizatorilor pentru mediul înconjurator nu au fost trecute cu vederea de Aquatim, care a decis sa sprijine festivalul si vine în întâmpinarea participantilor la Codru cu apa oferita gratuit pe toata durata evenimentului, dorindu-se astfel si reducerea numarului de peturi.

Este un parteneriat pe care noi ni l-am dorit si le multumim celor de la Aquatim pentru sprijin. Apa potabila oferita tuturor celor care vor participa la Codru este o idee foarte buna, iar indicat ar fi ca fiecare participant sa aiba un recipient pe care sa îl poata folosi ori de câte ori simte nevoia. Apa oferita gratuit de Aquatim este una dintre multele surprize pe care le-am pregatit pentru cei care vor participa la Codru”, spun organizatorii festivalului.

Festivalul Codru se desfasoara la marginea Padurii Bistra, între localitatile Ghiroda, Mosnita Noua, Timisoara si Bucovat, în perioada 23-25 august, iar scopul evenimentului este plantarea a minim 6000 de copaci!

Mai multe detalii despre eveniment: www.codru-fest.ro, www.facebook.com/codrufest.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.