Aquatim investeste peste 100 de milioane de euro in Timis. Afla pe ce se duc banii si de unde vin!

TIMISOARA. Societatea de apa si canal Aquatim va demara lucrari importante la reteaua de apa si canalizare in judetul Timis, precum si pentru realizarea mai multor statii de epurare si tratare, investind in total 118 milioane de euro.

Aquatim a reusit contractarea unui credit de 15 milioane de euro de la Banca Europeana de Dezvoltare, restul banilor, pana la 118,87 milioane venind de la UE si de la autoritatile locale.

Potrivit proiectului, reteaua de canalizare din judet va fi extinsa cu inca 200 de kilometri, cea de apa cu 100 de kilometri, se vor realiza 7 statii de epurare a apei uzate, precum si 3 statii de tratare a apei potabile, in Timisoara, Sannicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buzias, Gataia, Recas, Faget, Ciacova, Sacalaz si Sanmihaiu Roman. In unele localitati s-a dat deja startul lucrarilor, iar in altele vor incepe in perioada urmatoare, proiectul trebuind finalizat in anul 2015.

„Suntem la al treilea imprumut BERD, primul a fost de 6 milioane de dolari, al doilea de 11,5 milioane de euro, iar acest imprumut, de 15,5 milioane de euro, securizeaza un proiect amplu de 119 milioane de euro. Deci iata ca imprumutam o data si investim de 7 ori. Este una din cheia care duce Aquatim in prima linie a firmelor dupa competenta rezultatelor, pentru ca daca nu investesti, nu ai de unde sa obtii rezultate. Aici sunt investitii seriose, importante, care ne-au adus intotdeaua plus-valoare. Acesta este al doilea imprumut fara garantii, in conditiile in care in Romania, trei din patru firme nu sunt in stare sa ia un imprumut”, a declarat dr. ing. Ilie Vlaicu, directorul societatii de apa si canal.

Acesta a semnat, miercuri, impreuna cu directorul BERD in cadrul sectorului de finantare a infrastructurii municipale si de mediu, contractul de finantare pentru creditul de 15 milioane de euro.

Jean-Patrick Marquet de la BERD a precizat ca relatia de colaborare cu societatea de apa si canal din Timisoara dureaza de 17 ani si ca va continua, deoarece Aquatim este una dintre putinele societati romanesti care poate sa ia un imprumut pe cont propriu.

Cei mai multi bani se investesc in Timisoara. Este vorba despre aproximativ 28 de milioane de euro. In Sannicolau Mare se investesc aproape 19 milioane de euro, in Jimbolia 17,7 milioane, in Deta 9 milioane, in Buzias 8,5 milioane, in Recas circa 8,5 milioane de euro, in Sanmihaiu Roman 7,7 milioane de euro, pe cand in Faget 7,1 milioane, in Sacalaz 6,6 milioane, in Gataia aproximativ 3,5 milioane si in Ciacova circa 3,5 milioane de euro.

Pentru intreaga investitie, autoritatile locale contribuie cu 1,73%, Aquatim cu 13,04%, bugetul de stat cu 11,30% si UE cu 73,93%, fonduri nerambursabile. Mai exact, 87,86 milioane vin de la UE, 15,50 de la Aquatim, 13,44 de la bugetul de stat si 2,07 milioane de la autoritatile locale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Roxana, Pentru Recas este defalcat si pe satele si comunele apartinatoare? De exemplu pe localitatea Stanciova apar ceva investitii in canalizare? Cine imi poate da aceasta informatie? Multumesc.